miercuri, 6 februarie 2019

DECLARAȚIE DE PRESĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL VA SPRIJINI OCUPAREA POZIȚIEI DE PROCUROR-ȘEF EUROPEAN DE CĂTRE REPREZENTANTUL ROMÂNIEI

În urma propunerilor înaintate de juriul care a realizat selecția candidaților pentru poziția de Procuror-șef european și a etapelor de procedură care urmează a fi parcurse în perioada următoare, anunț că Partidul Național Liberal va susține ca reprezentantul României, clasat pe primul loc în ordinea de preferință, în persoana Laurei Codruța Kovesi, să fie validat în această poziție deosebit de importantă și prestigioasă în cadrul Uniunii Europene.


În acest sens, reprezentanții PNL vor milita activ la nivelul Parlamentului European și al grupului Partidului Popularilor Europeni – cel mai puternic partid la nivel european – pentru a obține un vot favorabil candidaturii fostului procuror general și procuror-șef al DNA, care va avea loc cel mai probabil în luna martie.


Parchetul European va avea în atribuții investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE și a complicilor acestora.


Solicit ministrului Justiției, Tudorel Toader, să renunțe la eforturile de blocare a acestei proceduri și de denigrare a fostului șef al DNA și să înțeleagă faptul că această campanie pe care a declanșat-o este dăunătoare României. Este clar că patriotismul pe care îl clamează Tudorel Toader și coaliția PSD-ALDE nu este altceva decât o retorică de carton, goală de conținut.

Postura în care s-a așezat ministrul Justiției este una caraghioasă, câtă vreme juriul care a realizat selecția este format din 12 specialiști din statele Uniunii Europene care știu foarte bine cum a fost regizat procesul de schimbare din funcție a fostei șefe DNA de către Liviu Dragnea și camarila sa.

Dacă Tudorel Toader va persista în a fi ostil numirii candidatului României în poziția de procuror-șef european și, cu toate acestea, va obține această funcție, ministrul Justiției va fi obligat să-și prezinte urgent demisia întrucât va fi dovedit că s-a compromis iremediabil în văzul întregii Uniuni Europene.

Ludovic Orban,
Președintele PNL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu