joi, 28 iunie 2018

TRANSCRIEREA DECLARAȚIILOR DE PRESĂ SUSȚINUTE DE PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN, LA PARLAMENT - 28 IUNIE 2018

Bună ziua,

Așa cum am anunțat, Partidul Național Liberal, ca și în cazul Legilor justiției și în cazul Codului Penal și al Codului de Procedură Penală, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în vederea sesizării Comisiei de la Veneția.

Astăzi, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a aprobat solicitarea formulată de Partidul Național Liberal și a decis sesizarea Comisiei de la Veneția, privitor la toate modificările care sunt aduse la Codul de Procedură Penală și la Codul Penal.

Actuala majoritate riscă să scoată România de pe harta națiunilor civilizate. Scrisoarea ambasadorilor celor 12 state adresată tuturor actorilor implicați în procesul de legiferare privitor la Codul penal și la Codul de procedură penală trage un semnal de alarmă de o gravitate fără precedent.

Acest semnal de alarmă se adaugă poziției exprimate de grupul statelor anticorupție, se adaugă înrăutățirii raportului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, se adaugă poziției exprimate clar de Departamentul de Stat, pozițiilor publice exprimate de toți  oficialii europeni.

Actuala majoritate guvernamentală pentru a-și salva colegii acuzați de fapte de corupție care fie au fost condamnați, fie urmează să fie condamnați, riscă să afecteze grav interesele fundamentale ale României și să creeze dezavantaje multiple către cetățenii români.

Este clar că toate națiunile civilizate , partenerele noastre, le atrag atenția celor care dețin majoritate guvernamentală să nu afecteze lupta împotriva corupției, lupta împotriva infracționalității, independența justiției, funcționarea unui stat de drept normal într-o democrație.

Numai că frăția codurilor, cum am denumit-o, între cei care conduc astăzi PSD-ALDE-UDMR, este surdă, nu vrea să audă nimic, trăiește într-o formă de disperare în care nu le pasă de interesele românilor.

Prin aceste acte de o gravitate fără precedent atât în ceea ce privește Legile justiției cât și modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală , interesele românilor sunt afectate grav.

Este sabotat proiectul de aderare la spațiul Schengen. Riscăm în cazul în care se adoptă condiționarea alocării fondurilor europene de funcționare a statului de drept, riscăm să pierdem fonduri europene nerambursabile, importante, numai din cauza comportamentului  sistematic al actualei majorități și  împotriva independenței justiției și împotriva funcționării normale a puterii judecătorești și a ceea ce caracterizează domnia legii într-un stat democratic.

Îi somăm să se oprească. Opriți-vă, pentru că altfel drumul pe care duceți România, s-ar putea să fie un drum în care întoarcerea va fi mult mai dificilă. Deja ați făcut de râs Romania, deja ați adus România în poziția de stat problemă în Uniunea Europeană. Deja ați creat grave disensiuni și tulburări în societate. Deja ați generat disfuncționalități ale puterii judecătorești și ale sistemului de justiție în ansamblu.

Solicitarea noastră către majoritate este foarte simplă. Stopați procedurile de adoptare a Codului penal până când Comisia de la Veneția își va exprima un punct de vedere asupra modificărilor pe care le-ați pus la cale.

În scrisoarea celor 12 ambasadori se face o referire clară la ceea ce consideră ei important pentru ca legislația din România în domeniul justiției să fie conformă standardelor europene, cerându-se să se facă apel la experți independenți ai statelor anticorupție GRECO, de asemenea la experții independenți ai Comisiei de la Veneția.

De asemenea, adresăm o solicitare către Curtea Constituțională, să amâne pronunțarea în ceea ce privește sesizarea Partidului Național Liberal la Curtea Constituțională împotriva Codului de procedură penala până când Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere în urma sesizării care a fost decisă astăzi de Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

(Calendarul este totuși unul de urgență pentru modificarea Codului Penal)

Este o urgență în capul celor care calcă în picioare orice procedură normală, care calcă în picioare orice punct de vedere exprimat de asociații profesionale, de asociași care activează în acest domeniu și în general care calcă în picioare poziția cetățenilor români în marea lor majoritate. Nu există absolut niciun fel de urgență. Așa cum ministrul Justiției  si acest Guvern nu au găsit de cuviința să corecteze, de exemplu, articolele din Codul Penal și Codul de Procedură Penală, care au fost declarate neconstituționale timp de un an și jumătate, nu există niciun fel de motivație pentru a justifica graba în procedurile de adoptare a Codurilor.

În orice lege este necesară o dezbatere.  Nu poți să adopți legi așa cum a fost adoptat Codul de Procedură Penală în Camera Deputaților,  în care într-o zi s-a dat raportul Comisiei juridice și tot în acea zi au fost dezbătute în plen și s-a dat votul final. Asta nu mai este dezbatere, nu mai este democrație, ci pur si simplu este un dictat al majorității.

(Această procedură de urgență poate să ne ducă în scenariul în care raportul Comisiei de la Veneția să ajungă după momentul intrării în vigoare a modificărilor)

Deja ca urmare a sesizării depuse de președintele Iohannis și de noi, prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de le Veneția este în curs de analiză a modificărilor la Legile justiției și va emite un punct de vedere care va fi aprobat de plenul din septembrie. Plenul va avea loc în septembrie după informațiile pe care le avem . Ca atare, nu văd de ce să fie o mare grabă.  Se intră în vacanță parlamentară. Nu vad urgența modificării Codului penal , de exemplu, astfel încât să faci sesiune extraordinară, să treci ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic peste poziții publice exprimate de către cei mai importanți parteneri ai noștri în NATO și în Uniunea Europeană, să te faci că nu înțelegi că acest semnal de alarmă care este tras nu de ambasadorii țărilor respective, pentru că un ambasador când exprimă o poziție publică, exprimă poziția  a statului  pe care îl reprezintă în România. Aici este vorba de poziția statelor pe care le reprezintă ambasadorii. Ar fi o eroare de neînțeles și de neacceptat din partea actualei majorități să persiste în tentativa lor de călcare în picioare a oricărei reguli normale în ceea ce privește adoptarea acestor legi, să se facă ca nu înțelege că trebuie să  respecte anumite standarde,  că trebuie să țină cont de punctul de vedere al partenerilor noștri, de punctul de vedere al grupului statelor anticorupție, de punctul de vedere al Comisiei de la Veneția.

(Azi procurorii au dispus începerea urmării penale in rem după plângerea penală pe care ați depus-o pe numele premierului Viorica Dăncilă. Voiam să vă întreb, ați fost chemat la audieri până acum?)

 Nu am fost chemat până acum la audieri. Am văzut informația. Am înțeles că este vorba practic de deschiderea in rem. Se cercetează faptele și încă nu persoana. Eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea. Am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce privește derularea procedurii. Eu am considerat că este necesară această cercetare  care trebuie făcută de oameni care au competențele necesare stabilite prin Constituție și prin legi privitor la cele 4 posibile infracțiuni și anume: difuzarea de informații cu caracter secret care nu sunt destinate publicității, a doua este refuzul de informare a președintelui atunci când se comit fapte care afectează interesul statului. De asemenea, infracțiunea posibilă ar fi fost săvârșita de uzurparea funcției, pentru că premierul a acționat fără să aibă atribuții constituționale în domeniul politicii externe, unde în conformitate cu Constituția și cu decizia Curții 683, președintele este cel care decide în materie de politică externă și, de asemenea, pentru trădare.

(Ați fost chemat la DIICOT?)

Încă nu am fost chemat. Când voi fi invitat voi anunța public astfel încât să știți.

(Credeți că majoritatea parlamentară va respecta recomandările Comisiei de la Veneția?)

Înseamnă ca sunt trădători de neam și țară dacă ignoră acest avertisment. Înseamnă că nu le pasă de interesul cetățenilor români și că  singurul scop pe care îl au în materie de modificare a Legilor justiției este să scape pielea celor care decid și complicilor lor

(Pot fi constrânși în vreun fel să țină cont de aceste recomandări?)

Recomandările au un caracter consultativ. Comisia de la Veneția nu poate impune anumite reguli, nu există această posibilitate. Dar Comisia de Veneția este cea care stabilește practici, norme, standarde în materie de justiție. Va exprima puncte de vedere care pot să îi ajute pe acești obsedați să își dea seama că legislația pe care o pun la cale va transforma România, nu în țara cetățenilor onești care respectă legea, care respectă instituțiile statului, ci va transforma România într-un paradis al infractorilor


(Considerați că mandatul dv. la șefia Partidului Național Liberal poate fi afectat în vreun fel, în contextul în care mai mulți lideri ai opoziției, chiar Victor Ponta vă acuză de faptul că sunteți responsabil pentru eșecul moțiunii de cenzură)


De când e domnul acesta în opoziție, că eu am văzut in discursul pe care l-a ținut că dorește din toamnă sa refacă un alt guvern tot cu aceeași majoritate PSD-ALDE. Nu vreau să comentez.  Trebuie să mai treacă un pic de vreme până domnul Ponta să emită judecăți de valoare și până să aibă cineva încrederea că s-a despărțit cu adevărat de partenerul lui de încredere Liviu Dragnea din perioada când era președinte PSD și premier PSD.

Pentru faptul că în continuare rămâne în funcție un premier care ne face de râs  la fiecare apariție publică, responsabilitatea aparține în exclusivitate parlamentarilor din majoritatea guvernamentală care nu au avut curaj sau au fost mânați de interese personale, care nu au ținut cont de interesul României si care acceptă să fie conduși de un astfel de prim-ministru și de un astfel de Guvern.

De asemenea, care au preferat să rămână alături de Liviu Dragnea și de sistemul lui bolnav de putere, chiar si după ce Liviu  Dragnea a fost condamnat a doua oară de către instanța de fond, fiind practic complici alături  de  acest personaj la aruncarea României într-o direcție total greșită.

(PNL este dispus din toamnă să mai depună o altă moțiune de cenzură?)

Partidul Național Liberal și în momentul în care am introdus această moțiune de cenzură a fost acela de a pune capăt acestui Guvern rușinos, incompetent, care este de fapt un Guvern marionetă în mâna lui Liviu Dragnea și al vechililor din jurul lui Liviu Dragnea și care nu are niciun fel de capacitate de a conduce România.

Evident, căderea Guvernului făcea parte din distrugerea sistemului de putere al lui Liviu Dragnea, care este un sistem de putere care excede democrația , excede instituțiile și legile, care este un sistem de putere mai degrabă de tip feudal intre supușii domnului Dragnea și Dragnea.

Faptul că nu s-a întrunit numărul de voturi nu reprezintă în niciun caz răspunderea noastră. Noi ne-am făcut propria datoria ca opoziție să reprezentăm toți cetățenii români care sunt într-o majoritate zdrobitoare, de peste 75%, care nu mai suportă acest Guvern să demarăm procedura de demitere a acestui Guvern.

Daca parlamentarii majorității au avut lașitatea, lipsa de responsabilitate încât să accepte să fie conduși în continuare de un asemenea personaj este vina lor, nu este vina noastră.

(Ne puteți spune cum au votat reprezentanții PSD-ALDE cu privire la această solicitare la Comisia de la Veneția pe Coduri penale?)

Nu vă pot transmite informația, decât informația că data trecută  s-a votat în unanimitate în Comisia de Monitorizare, ceea ce reflectă faptul că există o susținere extrem de puternică a parlamentarilor din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru această sesizare.

(Ne puteți spune dacă APCE mai poate avea și altă formulă de atac , de influențare a autorităților, inclusiv celor legislative din România pe această problemă?)

În principiu nu, decât că grupul statelor anticorupție prezintă puncte de vedre de care se ține cont la nivelul instituțiilor care pot lua decizii.

Eu nu vreau sa fiu un om care aduce o veste rea, dar gândiți-vă că în cazul Poloniei s-a inițiat procedura prevăzută de articolul 7. S-a solicitat suspendarea dreptului de vot.

Dacă actuala majoritate continuă pe drumul asta, riscăm oricând să fim supuși unei asemenea proceduri. Oricum deja PSD este paria, nu sunt primiți nici măcar in curtea Partidului Socialist European. Deja România are probleme extrem de mari în ceea ce privește percepția la nivelul instituțiilor Uniunii Europene și a țărilor din Uniunea Europeană și, de asemenea, se vede cu ochiul limpede că tot ceea ce face majoritatea guvernamentală în România se face împotriva dorințelor și a sugestilor care au fost făcute de partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană.

(PNL ar fi dispus sa facă parte dintr-un Guvern alături de Victor Ponta?)


Obiectivul Partidului Național Liberal  este să readucă România pe drumul cel bun, pe drumul normal, pe drumul european. Așa cum am anunțat și înainte de moțiunea de cenzură, suntem deschiși la orice posibil partener care împărtășește acest obiectiv al nostru pentru România, dar trebuie sa ajungem în situația respectivă. Până una alta obiectul nostru este să clintim 65-70 de parlamentari din actuala majoritate astfel încât să îi facem și pe ei  în sfârșit să înțeleagă că nu mai putem accepta să fim conduși de astfel de personaje. Este cel mai prost Guvern care a existat vreodată.  Chiar și la moțiunea de cenzură premierul s-a făcut de râs arătând nu numai că nu știe nici măcar să citească, că nu înțelege nimic din ceea ce citește. La fiecare întrevedere internațională la care a participat premierul acesta s-a soldat cu cate o gafă și a contribuit si mai mult la erodarea imaginii externe a României. Dar dacă parlamentarii PSD se simt reprezentanți bine de un astfel de personaj înseamnă ca probabil nu au aparatul necesar ca să discearnă cât de penibil este un astfel de prim-ministru.

(Mizați si pe voturile celor de la UDMR. Cum ați văzut criticile pe care vi le-a adus Kelemn Hunor?

Eu aștept altceva. Aștept să văd ce i-a promis Dragnea de a reușit sa îl convingă să își tină parlamentarii în afara jocului moțiunii de cenzură.


(În discuțiile de la Modrogan nu a părut deloc domnul Kelemen Hunor inclinat spre o colaborare?)

Discuția s-a terminat exact cum v-am spus, cu informarea pe care care mi-a făcut-o, că o sa ia o decizie miercuri înainte de moțiune. Nu pot sa va dezvălui conținutul discuțiilor, dar pot să vă spun că la orice întrebare a căutat sa găsească un răspuns domnul Kelemen Hunor, eu i-am dat răspunsul acestor întrebări.

Domnul Kelemn Hunor ar trebui  mai bine să se ducă să vorbească cu cetățenii români de etnie maghiară care sunt nemulțumiți în proporție de 80% de actualul Guvern și care nu înțeleg de ce UDMR care teoretic ar trebui să îi reprezinte în Parlamentul României se  încăpățânează să îi țină la putere acest Guvern care face un rău imens și cetățenilor români de etnie maghiară din România.

(Dacă DMR ieri nu ar fi decis să absenteze la vot și ar fi votat altfel ar fi fost deznodământul?)

Dacă UDMR vota moțiunea de cenzură, moțiunea de cenzură ar fi trecut. Știți foarte bine că există un grup de nemulțumiți în PSD. De altfel am și discutat cu foarte mulți parlamentari PSD în perioada aceasta, care își dau seama că Guvernul asta îi face de ras, dar probabil o data cu anunțul UDMR-ului nu au mai avut curajul.

(În același timp plecat foarte mulți parlamentari în zona ALDE)

Pe domnul Zamfir l-am dat afară. Domnul Nicoară nu mai era membru PNL ca urmare a condamnării definitive. Nu am absolut niciun fel de motive de îngrijorare. Dacă cineva înaintea unei moțiuni de cenzură care este inițiată de Partidul Național Liberal, preferă să treacă în barca puterii înseamnă că nu are ce să caute în Partidul Național Liberal și nu face altceva decât să ajute Partidul Național Liberal că a scăpat de oameni care de fapt aveau cu totul alte poziționări politice decât poziția oficială a Partidului Național Liberal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu