sâmbătă, 9 februarie 2019

DECLARAȚII DE PRESĂ SUSȚINUTE DE LIDERUL SENATORILOR PNL, FLORIN CÎȚU ȘI DE VICEPREȘEDINTELE PNL, DAN VÎLCEANU – 8 FEBRUARIE 2019

↗️Florin Cîțu

Este adevărat, 7 ar fi fost mai bine decât 8 dar asta este, orice zi contează. Astăzi se pare că o să avem o variantă de buget aprobată în Guvern. Bineînțeles că nu știe nimeni această variantă, este secretă. Cea pe care a pus-o în dezbatere Ministerul Finanțelor Publice nu mai este de actualitate.
Legal și frumos ar fi fost ca ministrul Finanțelor Publice să pună mai întâi această variantă în dezbatere publică și apoi să o aprobe în Guvern dar, nu ne așteptăm la așa ceva de la acest Guvern.
Întârzierea aceasta are mai multe cauze și aș vrea să vă anunț astăzi, aici, că am depus la Biroul Permanent al Senatului o cerere de constituire a unei Comisii de anchetă pentru execuția bugetară din 2018. Măsluirea datelor execuției bugetare din 2018 reprezintă, din punctul nostru de vedere, cauza principală a amânării bugetului pe 2019.
Această Comisie de anchetă se va uita la execuția bugetară pentru 2018, în special la capitolul venituri nefiscale și venituri din fonduri europene pentru acele proiecte ex-post pentru că știm foarte bine că acolo s-ar putea să fie câteva nereguli, în jur de 12 miliarde de lei, sursele care stau în spatele acestor 12 miliarde de lei trebuie să fie investigate.
În același timp, Comisia de anchetă se va uita și la cele două rectificări bugetare din 2018.
Pentru 2019, câteva repere importante, în primul rând este clar că bugetul nu ține cont de contextul economic și este foarte ciudat cu Comisia Națională de Prognoză nu face estimări bazându-se pe ce s-a întâmplat în 2018. Pentru că, de exemplu, în 2018 Comisia Națională de Prognoză ne spunea că o să avem o creștere economică de 6,2% cu o inflație, o creștere a prețurilor în economie de 2,1%.
Cele mai recente estimări arată o creștere economică în jur de 4% dar cu o creștere a prețurilor cu 6,1%. Deci aceasta arată o deteriorare a economiei în perioada 2018. La sfârșitul lui 2018 având în vedere execuția proastă bugetară și promisiunile pentru 2019, Guvernul a introdus această OUG 114.
Este ridicol, și cred că orice persoană care a lucrat un minut în viața reală, știe că este aproape imposibil să ai o accelerare a economiei într-un moment în care tu introduci taxe. Deci, când introduci taxe în economie este ridicol să crezi că economia va accelera, nu, economia va stagna în cel mai bun caz sau va da înapoi. Deci, aceste estimări de accelerare în 2018 sunt ridicole, din punctul nostru de vedere.
Mai mult, execuția bugetară în ceea ce privește TVA, de trei ani de zile, acest Guvern ne spune că în fiecare an TVA va fi mai mare, cu 7-8 miliarde de lei față de anul trecut. Nu se întâmplă așa ceva, TVA ca procent din PIB rămâne în general la fel.
Pentru 2019 din nou se supraestimează aceste venituri. Din nou vedem în buget veniturile din vânzările de licențe pentru 5G. au fost băgate în bugetul anului trecut și sunt băgate și în bugetul anului acesta, deși Grindeanu a spus că nu se va întâmpla vânzarea acestor licențe nici în 2019, mai ales o suprataxare a sistemului de telecomunicații. Acolo cifrele se bat cap în cap, pe de o parte spui că aceste companii vor vinde licențe pe de altă parte le suprataxezi. Nu funcționează așa.
Este un buget mincinos și aș merge mai departe, aș spune că este un buget care manipulează și asta a făcut PSD de trei ani de zile cu bugetul, a manipulat. O să vă dau un exemplu foarte clar, de fiecare dată vin și spun la început de an 2017, 2018 și 2019 că este anul investițiilor. În buget sunt alocate sume importante din punct de vedere istoric ca procent din PIB. De exemplu, în 2017 ne spuneau că 5% din PIB este pentru investiții, execuția a fost de 3,2% dar strategia fiscală și bugetul multianual arăta că în 2019 investițiile vor ajunge la 6,7 din PIB. Bineînțeles că 2018 a fost la fel, 2019 în aceeași situație. Promisiuni foarte mari la început de an, bani alocați în buget pentru investiții, execuția la jumătate.
Ce se întâmplă în timpul anului? Acești bani sunt luați de la investiții și duși către cheltuielile cu pensiile și salariile. Avem în 2019 un buget care are alocați pentru salarii 10% din PIB, pentru pensii în jur de 7% din PIB iar pentru investiții 4,7, bineînțeles că vor fi 3% din PIB. Deci, o economie care ia resursele productive și le aruncă către partea neproductivă și vorbim aici de salarii în sectorul bugetar, ceea ce înseamnă taxe mai mari pentru sectorul privat.
Este o schemă copiată după CARITAS care nu poate să sfârșească decât într-un faliment al României. Deja piețele s-au prins, au văzut acest lucru și nu mai finanțează statul român cu așa o mare bucurie cum o făceau, decât dacă statul român plătește dobânzi mai mari decât plătea anul trecut.
Anul trecut am văzut că s-au plătit din dobânzi aproape 13 miliarde de lei, veți vedea, cam cu 20% mai mult decât în 2017 , lucrurile acestea continuă.
Este un buget care manipulează și vreau să mai atrag atenția asupra unui aspect, veniturile fiscale și de ce trebuie să anchetăm execuția fiscală în 2018, pentru că în 2018 veniturile fiscale au ajuns la un minim istoric, 15% din PIB. Și totuși, la sfârșitul anului, miraculos ne-am trezit cu 10 miliarde în plus. Această evoluție a veniturilor fiscale ne arată un lucru foarte clar, că economia are probleme foarte mari în interior, în același timp vedem apariția acestor venituri extraordinare care pot să fie de oriunde și dea ceea avem nevoie să înțelegem.
Pentru viitor s-a creat o structură economică care se poate dărâma imediat. Într-un context internațional în care economiile încetinesc, economia României dacă încetinește, singura sursă de venit o să fie veniturile fiscale și atunci, cu venituri fiscale în scădere, deficitul bugetar poate să explodeze. De aici și avertismentele care vin de la Comisia Europeană, de aici avertismentul care vine de la Consiliul Fiscal, pentru că veniturile sunt supraestimate, de aici avertismentul nostru de a avea datele transparente, în primul rând pentru 2018, să știm exact care a fost execuția bugetară, să știm pe ce ne bazăm și de a avea o discuție transparentă pe bugetul anului 2019.
Până acum nu a avut loc așa ceva, toate discuțiile au avut loc în coaliția de guvernare PSD-ALDE-UDMR, cu ușile închise, fără dezbatere publică. Acum ne vor trimite la parlament un buget și vom vedea care sunt cifrele și va fi totul pe repede înainte. Prin urmare, cerem transparență și realism pentru că nimeni nu are de câștigat din umflarea cifrelor, până la urmă toți vom plăti nota de plată atunci când economia va încetini și vom vedea că toate aceste cifre sunt nerealiste.

↗️Dan Vîlceanu

Bună ziua! Domnul Președinte v-a explicat documentul, la Ordonanța 114, care stă la baza construirii acestui buget, domnul Cîțu v-a explicat modul în care sau contextul general al acestui buget, faptul că avem parte doar de promisiuni.
Îmi revine datoria să vă explic care sunt măsurile pe care Partidul Național Liberal consideră de cuviință să le ia în Parlament, atunci când se va dezbate acest buget și care sunt principalele subiecte ale amendamentelor pe care Partidul Național Liberal le va formula atunci când va fii discutată legea bugetului. Practic, ne interesează în primul rând respectarea legii și dezvoltarea României, astfel în ceea ce privește educația, susținem acordarea de sume pentru burse și dotarea școlilor profesionale și burse pentru elevii care merg la școlile profesionale și sumele necesare pentru dotarea acestor școli având în vedere că din punctul acesta de vedere sunt grave carențe. De asemenea, ne interesează generalizarea programului After School, masa diversificată în școli a fost un proiect pilot la care Guvernul a renunțat, pe noi ne interesează generalizarea și reintroducerea acestui program de masă diversificată, generalizată în toate școlile.
În ceea ce privește sănătatea, ne interesează foarte tare ca sumele alocate pentru medicina de familie să crească. Nu poți să consideri că ai o populație sănătoasă dacă nu faci nimic pentru prevenție, practic în acest moment România se axează în principal pe alocarea de sume privind tratarea bolilor, dar nu există niciun fel de interes din partea guvernanților pentru prevenția în ceea ce privește sănătatea populației.
Un alt amendament pe care considerăm că ar trebui să îl adopte Parlamentul se referă la construirea spitalelor regionale. Știți foarte bine că este un întreg foileton în legătură cu sumele pentru cofinanțare, sumele pe care România trebuia să le atragă de la Uniunea Europeană pentru finanțarea celor 3 spitale regionale Craiova, Cluj și Iași. În ceea ce privește domeniul administrației este foarte important ca aceste cheltuieli cu asistența socială să fie decontate 90% de Guvern, de bugetul central, așa cum se întâmplă acum. Măcar să rămână această variantă dacă, oricum, cei de la PSD au renunțat la promisiunea pe care o făceau în campania electorală de deconta 100% aceste cheltuieli de către bugetul central. Acum, ei doresc să trimită aceste cheltuieli către autoritățile locale și practic să asigure falimentul autorităților locale.
De asemenea, ne interesează ca impozitul pe venit să fie distribui 100% către administrațiile locale, 60% către primării, 20% către consiliile județene și 20% către sumele de echilibrare a bugetelor locale și insist asupra unui aspect, acest lucru să fie prevăzut și în legătură cu salariile și în legătură cu pensiile, veniturile din pensii peste 2000 de lei.
Ne interesează de asemenea, și credem că este important pentru ca România să se dezvolte, să se înființeze un fond pentru cofinanțarea proiectelor europene, pentru că așa cum știți autoritățile locale de foarte multe ori au o mare greutate în a-și asigura sume de cofinanțare pentru proiectele europene. Finanțarea proiectelor de infrastructură. Autostrada Unirii Iași-Ungheni-Târgu Mureș, autostrada Sibiu-Pitești, Comarnic-Brașov, Centura Bucureștiului și nu în ultimul rând drumul expres Pitești-Craiova.
În ceea ce privește partea de pensii este foarte important ca legea în vigoare să fie respectată și pensionarilor să nu li se taie dreptul pe care îl au prevăzut în lege. Pensiile trebuiau indexate începând cu 1 ianuarie cu 9%. Acest lucru nu s-a făcut și practic cei mai nevoiași dintre români, plătesc acum inflația indusă de acest Guvern PSD-ALDE.
Nu în ultimul rând, pentru consolidarea Pilonului 2 de pensii, astfel încât cei care astăzi lucrează să aibă parte de o pensie decentă este foarte important ca alocarea de sume pentru Pilonul 2, să se facă într-un procent de 5% începând chiar cu bugetul acestui an. Deci, practic, în primul an, anul acesta să se distribuie la Pilonul 2 de pensii 5%, urmând ca în anii următori să putem trece la ceea ce prevedem în acest moment, adică 6% din contribuție. Acestea sunt principalele amendamente pe care Partidul Național Liberal le va formula la proiectul de buget.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU

În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...