joi, 31 ianuarie 2019

DECLARAȚII DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN - 31 IANUARIE 2019

Domnule președinte, pentru că tot vorbeam despre economie, aș vrea să vă întreb despre euro care a crescut foarte mult, s-a devalorizat leul, ce poate face opoziția?


Nu noi trebuie să facem ceva ci Guvernul trebuie să facă. În ceea ce privește prăbușirea leului, cauzele acestei prăbușiri sunt politicile guvernamentale falimentare care au determinat grave dezechilibre economice, care au pus o presiune enormă asupra cursului de schimb, care au generat neîncredere, neliniște în toată economia.
Este foarte greu să menții un raport leu-euro atâta timp cât deficitul balanței comerciale a ajuns 15 miliarde de euro, atâta timp cât emiți peste noapte acte normative precum OUG 114 prin care ataci cu suprataxare, fără nici un fel de avertisment, domenii vitale ale economiei, cum sunt domeniul financiar-bancar, domeniul energetic, domeniul comunicațiilor și, de asemenea, fondurile de pensii administrate privat.
Nu numai căderea leului ne îngrijorează, uitați-vă că Guvernul nu este în stare, din cauza lipsei de credibilitate, să obțină finanțări pentru finanțarea datoriei publice. Au fost patru tentative de a obține finanțare prin emisia de titluri de stat care toate au înregistrat un eșec, repet, din cauza lipsei de credibilitate a actualului Guvern, din cauza faptului că investitorii nu se așteaptă la nimic bun din partea Guvernului.

În ceea ce privește un alt subiect, legat de apa de la robinet, am văzut ca este un adevărat scandal între Apa Nova și Ministerul Sănătății. Apa Nova spune că apa de la robinet poate fi folosită, în urma analizelor făcute de Apa Nova, de cealaltă parte, ministrul Sănătății a ieșit public și le-a recomandat bucureștenilor să nu folosească apa pentru că depășește limita cantității de clor.

Dacă mai stă mult la primărie, primarul PSD, Firea , în curând nu vom mai putea consuma apa potabilă de la robinete din București și o să fim obligați să bem apă numai din sticle de apă plată. Evident, calitatea apei este determinată prin analiză de laborator, evident că Ministerul Sănătății, Direcțiile de sănătate publică au obligația să efectueze aceste analize iar dacă nu sunt respectați parametrii, compoziția, exigențele în ceea ce privește calitatea apei, este normal ca Ministerul Sănătății să emită avertismente pe tema aceasta.
Dacă este așa și dacă apa nu este potabilă iar Primăria Capitalei și Apa Nova nu au anunțat acest lucru, înseamnă că acest lucru este extrem de grav. Pentru că a pune în pericol sănătatea populației prin a pune în rețeaua de apă o apă care nu îndeplinește condițiile de calitate stabilite de lege este un lucru extrem de grav.

Dar cum vedeți faptul că Ministerul Sănătății spune ceva iar Apa Nova spune altceva?

Lucrurile acestea se pot demonstra prin analize de laborator. Nu pot să vă spun pentru că nu sunt chimist de profesie. Evident că cei care fac analizele trebuie să facă publice aceste analize și care sunt motivele pentru care susțin un punct de vedere sau altul. Oricum, eu îi sfătuiesc pe bucureșteni să nu bea apă de la robinet pentru că, acuma ca să vă spun drept, nu am încredere nici în Ministerul Sănătății, nu am încredere nici în Primăria Capitalei conduse de PSD.

 Având în vedere că avem niște declarații în care ministrul Sănătății spune să nu consumăm apa de la robinet dar în cealaltă parte, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, menționa că ar trebui să folosim apa tocmai pentru a ne proteja de gripă. Aceste informații sunt date diferit de fiecare ministru în parte, se bat cap în cap.

Să bea doamna Andronescu apă de la robinet în fața camerelor TV.

Este vorba de o decizie a Curții de Apel București, Curtea de Apel cere anularea decretului prin care Klaus Iohannis a semnat prelungirea mandatului ...

A suspendat până la judecarea pe fond. Nu am obiceiul să comentez deciziile instanțelor, nu cunosc motivele care au stat la baza acestei decizii dar revin și spun și ceea ce am spus și înainte, demersul ministrului Apărării, Gabriel Leș, a fost un demers iresponsabil care a pus în pericol buna funcționare a Armatei Române. Nu pot să nu remarc faptul că o astfel de decizie se ia tocmai în ziua în care are loc o reuniune informală a miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, ziua în care secretarul general al NATO a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis. În rest, nu comentez deciziile instanțelor.

Ce părere aveți despre faptul că viceprimarul Capitalei a mințit procurorii în legătură cu protestul din 10 august?

Aici, ce este important de constatat este faptul că PSD are ceva de ascuns. Dacă PSD a determinat un membru al PSD cu o răspundere atât de importantă, cum e răspunderea de viceprimar al Capitalei, să mintă privitor la evenimentele din 10 august, în faţa procurorilor, înseamnă că PSD are ceva de ascuns. Ce poate să aibă de ascuns altceva decât implicarea în reprimarea brutală a manifestanţilor paşnici din 10 august.
Am încredere că cei care cercetează cele peste 800 de plângeri depuse de cetăţenii agresaţi fără motiv, de cetăţenii care au suferit răni, vătămări corporale, de cei care au fost supuşi unui tratament agresiv din partea forţelor de ordine, repet, am convingerea că aceste plângeri vor fi cercetate şi că vom afla adevărul, iar acest adevăr, după mine, este foarte clar. Jandarmeria nu a intervenit de capul ei, Jandarmeria a executat un ordin politic care, din punctul meu de vedere, a fost un ordin politic dat direct de Dragnea. Şi am încredere că cercetarea care se desfăşoară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Parchetul Militar va releva acest adevăr.

Care este mesajul dvs. către Executiv având în vedere nemulțumirea primarilor privind bugetul?

Mesajul este foarte simplu, Dragnea și acest Guvern își bat joc de cetățenii români și de comunitățile locale. Mai mult decât atât, dezinformează în mod intenționat, cu intenția de a manipula opinia publică în ceea ce privește alocările de fonduri către autoritățile locale. Și PSD face ceea ce știe cel mai bine, cu o mână dă și cu două sau trei mâini ia. Am să vă și explic. Ce au dat? Nu au dat nimic. În programul de guvernare al guvernelor PSD-ALDE era prevăzut încă de la 1 ianuarie 2018 ca impozitul pe venit, în integralitatea sa să se facă sursă de venit la bugetele locale, inclusiv impozitul pe venitul din pensii.
Guvernul s-a făcut că respectă solicitările reprezentanților autorităților locale, și anume, să transfere impozitul pe venit către autoritățile locale, în cota pe care și noi am susținut-o, și anume 60% direct la bugetele locale ale primăriilor, 20% la nivel județean și 20% pentru echilibrare pentru a asigura cheltuielile de funcționare ale fiecărei administrații locale. Dar cu trei mâini ia. O mână cu care ia este mâna prin care nu și-au îndeplinit obligațiile din programul de guvernare de a transfera către bugetele locale impozitul pe venitul din pensie. A doua mână cu care ia este reducerea sumelor transferate din TVA pentru autoritățile locale, iar a treia mână cu care ia este mâna cu care se transferă integral cheltuielile de asistență socială în sarcina bugetelor locale. Anul trecut 90% erau suportate de la bugetul de stat și doar 10% erau suportate de la bugetele locale.
Pe analizele noastre, după ce anul trecut autoritățile locale au pierdut peste 7,5 miliarde roni venituri în bugetele locale, în 2019 autoritățile locale vor pierde peste 4,5 miliarde de roni. Per ansamblu, exact datorită celor trei mâini cu care PSD-ul Ia fără să spună că ia. De fapt, PSD este ca un șut care se face că îți dă un leu pe stradă și în timpul acesta îți bagă mâna în buzunar și îți fură portofelul.

Proiectul de buget ar urma să intre săptămâna viitoare în Parlament. Considerați că această perioadă este suficientă pentru dezbateri, propuneri?

Este o bătaie de joc față de cetățeanul român. În primul rând, Guvernul a încălcat grav legea. Obligația Guvernului era să prezinte Parlamentului bugetul până în data de 15 noiembrie, anul 2018. Suntem în 31 ianuarie, imediat intrăm în februarie și încă nu avem un buget prezentat spre dezbatere. În toate țările democratice din Europa și din lumea aceasta, cea mai importantă dezbatere care are loc, de regulă, la nivelul societății și a Parlamentului care decide este dezbaterea asupra bugetului pentru că această dezbatere influențează în mod decisiv evoluția unei țări. Pe ei nu-i interesează ce spun cetățenii acestei țări, nu-i interesează ce spun patronate, sindicate, asociații profesionale, toate categoriile de actori sociali care în mod normal trebuie implicați în această dezbatere asupra bugetului, ei vin cu un dictat care este, de fapt, ticluit în ascuns de câțiva oameni și care, practic, nu va fi supus unei dezbateri reale în societatea românească iar acest buget este o minciună, vă spun din capul locului.
Dacă el se va construi pe cifrele pe care le anunță Comisia de Prognoză, ca baze de alcătuire a bugetului, adică bătaie de joc, deci euro a ajuns 4,76 de roni iar ei își fundamentează bugetul pe un leu de 4,67. Probabil au greșit și au schimbat o cifră. Bătaie de joc, este o minciună. Și bugetul anului trecut la fel a fost făcut. Perspectivele de creștere economică sunt diminuate de toți actorii internaționali care au expertiză în domeniu la sub 4% iar ei își construiesc bugetul pe o creștere economică de 5,5%, care este o creștere din burtă. De asemenea, în ceea ce privește rata inflației, merg pe menținerea ratei inflației anualizate, 4,6% ceea ce, după părerea mea, este imposibil. Pentru că OUG 114, prăbușirea leului, toate dezechilibrele economice vor genera inflație mult crescută. Vă spun numai atât că prețul la energie electrică, prețul la gaz și implicit prețul la energie termică, toate care sunt costuri incluse în costuri importante ale diferitelor companii au crescut între 30 și 50% și se vor simții imediat în costurile tuturor produselor.
În ceea cec privește importurile, și aici readuc aminte, suntem o țară care importăm mai mult decât exportăm. Toate produsele importate din Uniunea Europeană vor fi vândute la prețuri mai mari pentru că este normal, dacă s-a prăbușit leul în raport cu euro, prețul în lei la care vor cumpăra românii va fi mult mai mare.
Deci va fi un nou puseu inflaționist și nu vor fi în stare să respecte această țintă de inflație ca atare, din start, înainte a de a vedea bugetul , vă spun că acest buget nu are baze solide și este construit pe nisip.

Mihai Tudose și Adrian Țuțuianu și-au anunțat demisiile din PSD în ultima perioadă, vă mai gândiți la o moțiune de cenzură în sesiunea următoare?

Am dat răspunsul la această întrebare, cu siguranță vom depune o moțiune de cenzură în această sesiune. Vom decide care este cel mai potrivit moment în baza analizei pe care o facem privitor la creșterea numărului de parlamentari care să voteze împotriva actualei guvernări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU

În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...