Care este poziția PNL? Va susține această rezoluție așa cum a apărut ea?
Vom lua o decizie când vom vedea proiectul real al rezoluției. Deocamdată sunt informații pe surse și nu cunoaștem oficial conținutul acestei rezoluții. În cuprinsul textului care a apărut neoficial sunt foarte multe elemente care fac parte din solicitările noastre către Guvernul de la București. Ne bucurăm că se face referire la deciziile Comisiei de la Veneția privitoare la legile Justiției, la Codul penal și la Codul de Procedură Penală.
Am remarcat apariția unui punct legat de societatea civilă și de încercarea de legiferare care poate să afecteze organizațiile neguvernamentale. Și aici am atacat la Curtea Constituțională legea de transpunere a directivei contra spălării banilor, tocmai pentru introducerea unor prevederi care riscă să afecteze societatea civilă și posibilitatea de finanțare a organizațiilor neguvernamentale. În rest, sunt extrem de multe puncte în care e clar că se atrage atenția Guvernului și majorității parlamentare de la București , că trebuie să respecte valorile europene, trebuie să respecte principiile fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene, că trebuie să asigure independența justiției, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, domnia legii, lucruri pe care noi le susținem constant în România, în politica internă.
Pare că pune această rezoluție ușor în dificultate atât pe dv. ca Partid Național Liberal, cât și pe președintele Klaus Iohannis, în condițiile în care după discursul premierului Dăncilă din Parlamentul European, din urmă cu câteva săptămâni, ați spus atât dv. cât și președintele Klaus Iohannis că nu susțineți nicio măsură de sancționare a României pe plan european
Vă reamintesc declarația mea foarte limpede. Nu considerăm oportună inițierea unei moțiuni cu caracter de sancționare a României înainte de preluarea președinției Uniunii Europene, pentru că o astfel de rezoluție ar putea să afecteze capacitatea României de a gira cu rezultate bune pentru România, această președinție a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, nu susținem sancțiuni pentru că aceste sancțiuni afectează cetățeanul român, iar cetățeanul român nu trebuie să sufere din cauza prostiilor pe care le face Guvernul. Asta a fost poziția mea clara, limpede și oarecum și poziția președintelui Iohannis.
Nu depinde de noi inițierea și adoptarea unei astfel de rezoluții. Din păcate, autoritățile de la București parcă au sfidat Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Parlamentul European, când după deciziile Comisiei de la Veneția, rapoartele privitoare la legile Justiției, la Codul penal și la Codul de procedură penală, ministrul Tudorel Toader a inițiat revocarea Procurorului General, în condițiile în care una dintre recomandările Comisiei de la Veneția referitoare la legile Justiției era exact schimbarea mecanismului de numire, respectiv de revocare a procurorilor șefi în care să se echilibreze raportul între ministrul Justiției și CSM și președinte. Adică a fost o sfidare pe față care nu a făcut altceva decât să înrăutățească percepția Guvernului și a majorității parlamentare .
Să ne readucem aminte că printre susținătorii inițierii acestei rezoluții sunt inclusiv grupurile ALDE și grupul socialist din care fac parte cele două partide care se află astăzi la guvernare. Oricum, după cum merg lucrurile, candidatul socialiștilor la președinția Comisiei Europene va fi domnul Timmermans și sunt foarte curios cum va face campanie președintele PSD din România în favoarea domnului Timmermans, având în vedere că domnul Timmermans este unul dintre liderii europeni care a exprimat cele mai critice poziții față de derapajele grave de la democrație provocate de autoritățile de la București membre în PES.
Ați spus că partidul va lua o decizie, dar dv. personal, ca președinte PNL , sunteți de acord cu textul rezoluției?
V-am spus că nu este vorba încă de un text oficial. Când vom avea un text oficial ne vom exprima punctul de vedere privitor la conținut și în măsura în care textul va ajunge la o formă sau alta, ne vom poziționa. Este prematur să vă spun care este poziția noastră.
Mai există o mică nuanță, o dificultate pentru PNL. Dacă nu veți vota în Parlamentul European această rezoluție, societatea civilă sau propriul electorat vă va spune că susțineți Guvernul Dăncilă
Despre noi să se spună că susținem Guvernul Dăncilă este o glumă proastă. Cred că glumiți. Partidul Național Liberal duce greul bătăliei cu actuala putere de la București.
Vă readuc aminte că PNL împreună cu președintele României sunt actorii politici din România care au reușit sesizarea Comisiei de la Veneția, care au reușit sensibilizarea GRECO, care întotdeauna am prezentat, este adevărat, în mod corect situația din România și practic nu se poate spune niciodată despre PNL că ar putea avea vreo formă în care să nu ne batem cu toate ticăloșiile pe care vrea să le pună în practică puterea de la București, dimpotrivă.
Domnul Tăriceanu, după execuțiile din PSD, a spus că mai mulți colegi i-au semnalat că PSD s-ar putea să aibă o problemă cu majoritatea parlamentară. În contextul în care pregătiți o moțiune de cenzură, discutați cu dl. Tăriceanu pe acest subiect?
Din păcate, principalul complice al lui Dragnea în acest proces de afectare a democrației din România, a imaginii României pe plan internațional, principalul complice al lui Dragnea este Tăriceanu. Tăriceanu este un Dragnea doi, un Dragnea mai mic și din păcate, ALDE s-a comportat ca un PSD mai mic care a girat toate atacurile împotriva independenței justiției, care a susținut toate derapajele de la democrație, care a fost ecoul tuturor atacurilor lui Dragnea și a camarilei sale împotriva Uniunii Europene, împotriva liderilor europeni. Personal, nu cred în această poveste care se spune că Tăriceanu ar putea să se desprindă de Dragnea. Tăriceanu este principalul complice al lui Dragnea și cred că va rămâne cu Dragnea până la capăt.
Dar cu puciștii din PSD discutați?
Cu parlamentarii din majoritatea guvernamentală discutăm în fiecare zi și sunt semne, dar încă nu suficient de concludente, că există un număr semnificativ de parlamentari din majoritatea guvernamentală, din PSD și din ALDE, care ar putea susține un astfel de demers.
Ați discutat cu dl. Weber, ceva mai devreme v-ați întâlnit cu delegația PNL. Cu candidatul pe care dvs. îl susțineți ați discutat și despre situația din România?
Am discutat mai puțin aspecte particulare ale situației din România, practic fiind vorba despre o întâlnire a delegației române cu candidatul Manfred Weber la președinția Comisiei Europene am abordat în special tematici europene dar, cu siguranță, au fost atinse și puncte pe care noi le considerăm importante, de exemplu, un mecanism de creștere a subvențiilor la hectar pentru fermierii români astfel încât subvenția să ajungă cât mai aproape de media europeană și pentru a crește competitivitatea fermierilor români pe piața europeană și pe piața internațională.
De asemenea, am exprimat susținerea noastră foarte clară și mai ales așteptăm ca să nu fie afectate fondurile de coeziune pentru că Uniunea Europeană trebuie să rămână un factor prin care să se manifeste coeziunea economică și socială și să fie susținute zonele care nu sunt suficient de dezvoltate astfel încât să se apropie cât mai mult de nivelul de dezvoltare europeană. De asemenea, i-am împărtășit preocuparea noastră legată de faptul că ne dorim o Europă unită, o Europă de națiuni egale, o Europă din care toate țările să aibă de câștigat.
Dl. Weber spune că vrea să unească nordul cu sudul, estul cu vestul, sunt multe linii care divid astăzi Europa. România este divizată și când este vorba de Schengen și când este vorba de zona euro. Despre această chestiune ați discutat?
Cu siguranță! Știți foarte bine că Manfred Weber a exprimat o poziție favorabilă primirii României în Schengen. Singura condiție este ca și noi să respectăm, ca să zic așa, criteriile legate de Schengen. Evident a fost întrebat și despre aderarea la euro dar răspunsul domniei sale nu putea să fie decât unul singur și anume, atunci când România va respecta cele cinci criterii, România poate să devină membru în zona euro, să treacă la moneda euro. Am avut discuții extrem de interesante și noi considerăm că Manfred Weber este un candidat care cunoaște problematica din România și mai ales, un candidat care extrem de potrivit pentru situația de astăzi a Uniunii Europene. Este practic un unificator.
Am discutat cu liderii europeni, alții decât din România, îngrijorați de populismul care va bruia practic alegerile și poate chiar rezultatul alegerilor din mai, anul viitor. În România sunteți îngrijorați? Sigur, formal noi nu avem partide populiste, în sensul în care să-și asume o platformă de acest tip. Ne-am lăudat la alegerile trecute că n-am trimis antieuropeni în Parlamentul European
Cum să mai apară populiști dacă coaliția majoritară preia toate temele populiștilor, preia tot discursul eurosceptic, anti migrație . Practic populiștii din România sunt cei care se află astăzi la putere, care nu lasă dezvoltarea unui partid populist pentru că ei preiau toate temele populiste, extremiste care stau la baza unor apariției unor forțe destabilizatoare la nivel european
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu