miercuri, 24 octombrie 2018

AUGUSTIN LAZĂR, O CARIERĂ EXTRAORDINARĂ ÎN SLUJBA JUSTIȚIEI ȘI ROMÂNIEI


PENTRU CEI CERTAȚI CU LEGEA DIN COALIȚIA DE GUVERNARE PSD-ALDE ȘI NU NUMAI, AUGUSTIN LAZĂR, PROCURORUL GENERAL AL ROMÂNIEI, PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS, PNL ȘI CEILALȚI REPREZENTANȚI AI OPOZIȚIEI AU RĂMAS ULTIMELE BASTIOANE DE REZISTENȚĂ ÎMPOTRIVA CIUMEI ROȘII

Datorită pregătirii sale deosebite în domeniu, puterea PSD-ALDE nu a îngenunchiat încă în totalitate justiția.

În calitate de magistrat, este considerat unul din cei mai buni din Europa.

În această calitate a coordonat investigații complexe în domeniul corupției și criminalității organizate, precum și repatrierea unor tezaure istorice sustrase, aparținând patrimoniului cultural național.

De la nivelul demnității de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a promovat reforma justiției în spiritul valorilor europene. 
-a condus Ministerul Public din România în proiecte prioritare de combatere a corupției, conflictelor de interese, a infracțiunilor de spălare a banilor, a infracțiunilor de mediu; 
-a dezvoltat cooperarea judiciară internațională, participând activ la Forumul procurorilor generali din Uniunea Europeană și la proiectul de înființare a Parchetului European. 

Ca reprezentant al României, a organizat și a participat la conferințe internaționale privind lupta împotriva corupției, a criminalității în mediul afacerilor, a infracțiunilor contra patrimoniului cultural și natural.

PENTRU TOATE ACESTEA ȘI MULTE ALTELE MERITĂ ÎN CONTINUARE SUSȚINEREA NOASTRĂ.



Un comentariu:

  1. Dacă puterea precum și suveranitatea este a poporului, atunci nimeni altul nu le pot exercita în numele poporului.
    În concluzie, în actualul sistem nu poporul este cel care deține puterea ci ”aleșii” din patru în patru ani cărora prin votul prostimii li se cedează puterea.
    Ori dacă puterea este deținută de cei care prin votul prostimii au fost mandatați să reprezinte interesele poporului și ale țării este absolut evident că poporul nu este suveran.

    Și vă dau câteva exemple :
    - 1.Poporul ”suveran” a decis vânzarea resurselor naturale ale țării, sau cei care au fost ”aleșii să ”reprezinte” interesele poporului și ale țării ?
    - 2.Poporul ”suveran” a decis distrugerea economiei (industrie, agricultură, etc.) ?
    - 3.Poporul ”suveran” a decis înstrăinarea Insulei Șerpilor ?
    - 4.Poporul ”suveran” a decis desființarea flotei românești ?
    Și bine înțeles că exemplele pot continua ....

    Rezumându-ne însă la aceste 4 exemple, credeți că poporul și-ar fi exprimat acordul dacă i s-ar fi solicitat părerea prin referendum ?

    Pe de altă parte, acesta este art. din constituția româniei referitor la referendum :
    ”Referendumul ARTICOLUL 90
    Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”

    - În concluzie atât puterea poporului cât și suveranitatea poporului sunt pur și simpu desființate prin articolele din constituția româniei, prin urmare, credeți că ”reprezentanții aleși” din patru în patru ani care dețin cu adevărat puterea vor fi de acord cu modificarea acestui articol din constituția româniei astfel în cât un anumit număr de cetățeni să poată iniția referendumuri pe anumite probleme de interes național ?

    http://www.democratiedirecta.com/

    RăspundețiȘtergere