sâmbătă, 22 septembrie 2018

PNL PREGĂTIT PENTRU NOUA SESIUNE PARLAMENTARĂ


ÎN NOUA SESIUNE PARLAMENTARĂ, PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL ESTE PREGĂTIT PENTRU INTENSIFICAREA ACTIVITĂȚII, ATÂT ÎN COMISII, CÂT ȘI ÎN PLEN CONFORM URMĂTOARELOR DIRECȚII DE ACȚIUNE:

Elaborarea, după o amplă etapă de consultare publică cu toate părțile interesate, a unor noi propuneri legislative care vor viza, cu prioritate 7 teme importante:
- Introducerea votului electronic pentru alegerile parlamentare, cele europarlamentare și cele prezidențiale pentru cetățenii cu domiciliul în afara țării;
- Modificarea legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului pentru dublarea numărului de mandate ale parlamentarilor reprezentând diaspora;
- Modificarea Codului Muncii, dar și a Codului Fiscal în sensul încurajării activităților independente, respectiv a posibilităților de contractare între două persoane fizice;
- Modificarea Legii Curții Constituționale astfel încât să poată exercita un control de constituționalitate asupra ordonanțelor de urgență și reglementarea intervenției CCR în cazul conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice;
- Modificarea și completarea Codului fiscal al României, astfel încât, de la 1 iulie 2019, povara fiscală aplicată asupra veniturilor din muncă să scadă semnificativ de la nivelul actual al contribuțiilor de peste 37,25%, la 26%. De asemenea, reducerea cu peste 10% a nivelului contribuțiilor va fi cumulat cu o partajare justă a poverii între angajat și angajator. Angajatorii vor avea posibilitatea ca, din contribuțiile sociale de 10% pe care le plătesc pentru veniturile salariale ale angajaților, să poată dispune de un procent de 4% pentru acordarea unei pensii de serviciu pentru salariații care au o stabilitate în muncă la același angajator.
- Înființarea, în fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, a unui cabinet de consiliere școlară;- Reglementarea mecenatului.

Continuarea eforturilor pentru corectarea proiectelor din domeniul justiției întoarse la Parlament ca urmare a atacurilor PNL la Curtea Constituțională. 1 proiect din cele 4 pe temele justiției este în vigoare, astfel că ne pregătim pentru o opoziție activă și documentată în jurul acestor proiecte asupra cărora CCR s-a pronunțat.
- PNL a atacat de 51 ori la CCR legi și hotărâri ale Camerei Deputaților / Parlamentului, având deja câștig de cauză pentru 20 dintre acestea; pentru 6, așteptăm verdictul Curții Constituționale.
Reluarea eforturilor pentru respingerea proiectelor neoportune și deficitar redactate, din domenii de o importanță capitală întoarse la Parlament ca urmare a atacului PNL la Curtea Constituțională. Ne vom opune la fel de vehement, ca și la momentul anterior depunerii sesizărilor la CCR, să nu se adopte, în forma propusă de PSD, proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții sau cel privind Manualul Unic/Editura Pedagogică.
Mediul de afaceri dar și administrația publică locală vor rămâne principalele domenii de interes pentru PNL în această sesiune.
Pentru mediul de afaceri, avem în vedere continuarea eforturilor în susținerea inițiativelor PNL aflate în diferite etape ale dezbaterii parlamentare, anume: o relaxare a condițiilor de angajare a persoanelor din spațiul extracomunitar, un salariu în plus pentru stimularea angajaților, transparentizarea procedurii încadrării firmelor plătitoare de TVA prin includerea prevederilor în cadrul legal ca să nu mai fie la cheremul Președintelui ANAF, posibilitatea care trebuie acordată firmelor de a își deduce cheltuielile de achiziții de mijloace de transport noi și, nu în ultimul rând, transparentizarea acționariatului firmelor care participă în procedurile de achiziții publice, având convingerea că încurajarea învățământului profesional constituie soluția pentru ca în diverse domenii să se lucreze cu forță de muncă calificată.
Promovăm noi proiecte pentru creșterea salariului minim corelată cu productivitatea, eliminarea deciziei politice, eliminarea barierelor de intrare pe piețele din România coroborat cu reducerea numărului de autorizații și eliberarea celor necesare în maxim 30 de zile sau modificarea legii insolvenței, în sensul ca radierea firmelor falimentare să se facă mult mai rapid astfel ca resursele din economie să nu rămână blocate .
Pentru administrația publică locală, după ce PNL a reușit să determine ca 80 % din redevența din exploatările de suprafață să rămână în plan local (5 miliarde întorcându-se, practic, la municipii, orașe și comune pentru investiții), vom insista ca cel puțin 20% din redevența din subteran să rămână tot la nivel local, întrucât acolo se produc pagubele din exploatare. Impozitul pe venit, inclusiv cel din pensii, trebuie să rămână la administrația publică locală. Ne organizăm pentru a propune o serie de măsuri de simplificare a procedurilor de obținere a autorizațiilor de construcții/certificatului de urbanism.
În ceea ce privește administrația publică centrală, ne vom lupta cu toată puterea pentru ca numărul de ministere și agenții să fie redus în mod substanțial.
În domeniul educației, ne concentrăm, în această sesiune asupra obiectivelor de: consolidare a învățământului profesional, acordare a unui voucher educațional în cadrul programului After School, respectiv pentru promovarea necesității înlocuirii programului „Cornul și Laptele” cu un altul axat pe hrană diversificată pentru copiii iar, acolo unde este posibil, cu hrană caldă.
Nu în ultimul rând, acțiunile politice, cu instrumentele parlamentare specifice, vor fi folosite, în mod curajos, de PNL, cu scopul asumat al demiterii guvernului Dăncilă și concomitent al prezentării Partidului Național Liberal ca alternativă la guvernare. Suntem deciși să folosim toate pârghiile pentru a face din Parlament principala instituție care să oprească abuzurile Guvernului.
Partidul Național Liberal
Al. Modrogan, nr 1,
București, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU

În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...