ABERAȚIILE UNUI POLITOLOG RATAT, ALINA MUNGIU-PIPPI(DI)

Alina Mungiu-Pippidi a afirmat într-un editorial că diaspora românescă este ”o mahala” și că participanții la mitingul din 10 august sunt doar masă de manevră, ușor de manipulat de „niște operatori ordinari din politică, servicii și mass media aferantă”. În viziunea ”măritei” doamne, toți cei care s-au dus să-și caute un viitor mai bun pentru ei și familiile lor nu sunt altceva decât oameni de la periferia societății. Oare pe cine mai ”servește” acum ”mărimea” sa ?

Replicile din diaspora la aberațiile spuse de ”preamărita” doamnă Pippi, nu au întârziat să apară. 

Avem aici replica dată pe facebook de o româncă din Marea Britanie, Adina Drenga.

„Am hotărât să emigrăm într-o joi. Când epuizasem toate celalalte variante.

Am plecat pe rând. Mai întâi el. Cu gândul ca, dacă nu-și găsește de lucru și o casă de închiriat pentru toată familia într-o lună, să se întoarcă el și să plec eu.

Niciodată nu m-am rugat parcă mai fierbinte ca atunci. Pentru că știam că o să mor lent dacă va trebui să îmi las copiii în urmă. Nici pentru el, care nu mai fusese niciodată departe de ei, gândul ăsta nu era cel mai comod. L-am văzut când a ieșit pe ușa. Cu spatele la noi. S-a oprit o secundă și cu dosul palmei și-a șters colțul ochilor. A plecat și din depărtare mi s-a părut o umbră. Era ireal ceea ce ni se întâmpla.

A găsit artistul meu un job. În Manchester. O clădire cu nouă etaje care trebuia întreținută. Nu mai făcuse asta niciodată în viața lui. Dar vorbea engleza cursiv. Și i-a convins la interviu. Avea și casa închiriată într-o luna. A muncit și într-un restaurant la spălat vase pentru 35 de lire 12 ore pe noapte. Iar din 20 de lire după o noapte de muncă le-a cumpărat copiilor, de dor, un joc pentru X-BOX și le-a arătat prin skype ... în timp ce eu făceam bagajele pentru marea aventură. Așa am intrat și noi în Mahalaua doamnei PIPPIDI

Abia am așteptat să îl salvez, să îi redau libertatea de a crea și să îmi văd din nou copiii intrați în normalitatea familiei noastre. Aceea cu cântece și povești...

În patru ani am muncit în mai mult de 10 locuri. La curățenie, la fabrica de pizza, la cea de ciocolată.... apoi la școli.

Mahalaua doamnei Pippidi e plină de oameni frumoși. Am întâlnit cu sutele. Fiecare cu povestea lui. Parcă mereu mai dura decât a noastră.

Între timp ne-au murit părinții și noi nu i-am văzut murind. I-au spălat, îmbălsămat, le-au făcut ultima rugăciune către Allah, sau le-au ținut lumânarea și le-au dat ultima împărtășanie cei rămași acasă. Am plâns prin telefon și am îmbrățișat aerul încăperii.

Și cei rămași acasă ne-au îmbărbătat. Plângând și ei.

Ne-a rămas doar unul dintre cei patru părinți ... din ce în ce mai trist și mai singur parcă.... Intrarea in veşnicie e fără timp şi fără spaţiu. Părinţii de aici sau de dincolo ne zâmbesc doar în fotografii.

Mahalaua asta e ca o lumină a aducerii aminte.

Ca un creuzet al dragostei.

Ca o continuă țesere a unei iubiri care acoperă un întreg continent. O rețea de gânduri și
iertări și frânturi de viață și de moarte care nu au nicio legătură cu logica imbatabilă a vreunei intelectuale căreia i s-au strepezit dinţii de atâta M.....e (mirare am vrut să zic).

Mahalaua din diaspora vă salută!”