marți, 31 octombrie 2017
PSD, atac mișelesc la memoria luptătorilor anticomuniști
„Rezistenţa anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război - de partea Aliaţilor după 23 august -, este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României.”
Cu această afirmație a întinat memoria luptătorilor anticomuniști senatorul PSD Nicolae Șerban, în cadrul dezbaterilor din comisia juridică a Senatului a iniţiativei legislative privind privind declararea zilei de 26 Octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă.
O altă afirmație incalificabilă și care demonstrează mai mult decât rea-credință este:
„Am rude care au luptat pe frontul de vest. Să le spunem că unii mergeau să lupte pe frontul de vest pentru eliberarea Transilvaniei, în timp ce alţii luptau cu regimul instalat în august 44 este inacceptabil.”
În opinia domnului senator PSD, lupta împotriva regimului instalat în august 1944 este inacceptabilă ca argument în favoarea declarării zilei de 26 octombrie, ca zi a Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă.
Poate aceste afirmații și insinuări nu ar fi fost atât de grave dacă erau făcute la un chef, dar ele - afirmațiile și insinuările - sunt foarte grave, întrucât au fost făcute într-un cadru oficial, într-o comisie juridică a Parlamentului României.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU
În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...
-
Partidul Național Liberal declară război total proiectului Guvernului de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, cel ma...
-
PAT și PATACHON , cuplu danez de actori de cinema din perioada filmului mut. Repertoriul datorat fizicului contrastant și temperamental f...
-
Partidul Național Liberal salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR Legea bugetului de stat. Considerăm demersul pr...
Respect pt.luptatorii anti bolsevici si pt.familiile lor.
RăspundețiȘtergere