luni, 30 octombrie 2017

Coaliția antiromânească PSD, ALDE și UDMR

Cei trei crai ai răsăritului - sursa foto Agerpres

Coaliția antiromânească PSD,ALDE și UDMR a decis că impotriva tuturor normelor de drept și democrație, că România poate avea președinte condamnat penal.
Comisiile parlamentare de specialitate din Parlamentul României, trântesc pe bandă rulantă proiectele de lege ale opoziției. Astăzi a venit rândul unuia din cele mai importante proiecte de lege: Proiectul de lege propus de PNL și USR, de modificare a Legii 370/2004 pentru alegerea președintelui României, care stabilește două interdicții pentru cei care vor intra în cursa pentru prezidențiale:
1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României, republicată, pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de două ori, ca președinte al României.
2) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au suferit condamnări penale definitive”.
Pentru a respinge proiectul și ai netezi drumul infractorului Liviu Dragnea la alegerile prezidențiale, și-au dat mâna 7 senatori PSD, ALDE și UDMR. Aceștia sunt: senatorii PSD Robert Cazanciuc, Șerban Nicolae, Adrian Nicolae Diaconu, Tit-Liviu Brăiloiu și Marian Pavel, precum și senatorul ALDE Ionuț Sibinescu și senatorul UDMR Csaszar Karoly-Zsolt.
Pentru interdicția  ca persoanele condamnate să candideze la funcția de președinte al României au votat senatorii PNL Daniel Fenechiu, Alina Gorghiu și Iancu Caracota și senatorul USR George Edward Dircă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU

În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...