Spuneți-ne ce șanse considerați dv. că are moțiunea. Noi am făcut un calcul și pe hârtie lucrurile nu prea arată foarte bine
Oamenii trebuie să știe că moțiunile de cenzură inițiate de opoziție au rareori șanse de a fi adoptate. Pe de altă parte este obligația Partidului Național Liberal și a celorlalți parteneri din opoziție să apeleze la unicul demers constituțional democratic pe care îl are la dispoziție pentru a pune punct guvernării nocive exercitate de clanul Dragnea, prin intermediul unor interpuși precum Dăncilă și ceilalți miniștri și care, repet, face un rău imens României.
Facem ceea ce trebuie, avem motive suficiente, populația ne sprijină în demersul nostru. Peste 80% din populația României nu mai are încredere în Guvernul Dăncilă. Aproape 85% dintre cetățenii români consideră că România se duce într-o direcție greșită.
Ne facem datoria, am depus moțiunea de cenzură, am negociat practice de 2 luni de zile, dacă nu și mai mult, cu zeci și sute de parlamentari din majoritatea guvernamentală.
Ați reușit să convingeți parlamentarii din majoritate?
Vom vedea în momentul exercitării votului, pentru că după declarațiile PSD-ALDE, se pare că nu o să îi lase să voteze. De altfel au și fost încurajați o parte dintre ei să plece acasă.
Informațiile spun că vor rămâne 20-30 de oameni de la putere, atât cât să vă asigure un cvorum. Informațiile noastre sunt acelea că nu vor vota
Asta îmi arată foarte clar că la ora actuală conducerea PSD și conducerea ALDE nu mai are încredere în parlamentarii pe care îi conduce și din cauza asta nu îi lasă să voteze ca nu cumva unii dintre ei să voteze în favoarea moțiunii de cenzură la adăpostul votului secret.
Pentru mine lucrurile sunt simple. În ceea ce s-a întâmpat în ultimul an în România, părerea mea este că cine nu votează astăzi moțiunea de cenzură este fie mai prost decât Dragnea, fie mai ticălos decât Dragnea, fie mai prost decât Dăncilă, fie mai nesimțit decât Tăriceanu.
Domnule Orban, trebuie să rectificăm totuși declarația dv. să nu fie jigniri
Sunt declarațiile mele, nu sunt jigniri, dar orice om care are ochii deschiși are mintea la purtător. Cel puțin după ziua de ieri poate să înțeleagă că acest guvern duce România în criză, distruge complet orice perspectivă de dezvoltare și riscă să provoace o criză economică care să ducă la înrăutațirea vieții fiecărui cetățean roman.
Nu ați reușit să îi convingeți nici pe cei de la UDMR. Ați avut o discuție cu dl. Kelemn Hunor. În ce termeni s-a purtat discuția, pentru că ulterior v-a acuzat că nu aveți program de guvernare, nu aveți premier, nu aveți 70 de voturi
Moțiunea de cenzură este despre acest guvern. Prin votul la moțiunea de cenzură un partid politic, un parlamentar spune dacă este de accord să nu mai existe acest guvern sau dacă vrea ca acest guvern să își continue activitatea. Cine nu votează moțiunea de cenzură consider că acest guvern este bun și trebuie să își continue activitatea.
UDMR nu votează nici în favoare, nici împotrivă
Deci nu votează moțiunea de cenzură. Cine nu votează moțiunea de cenzură înseamnă că nu vrea ca acest guvern să cadă, pentru că dacă ar vrea să cadă ar trebui să voteze cu moțiunea de cenzură.
Spunea domnul Kelemn Hunor că nu vrea să cadă acest guvern, pentru că nu are o alternativă, că alternativa vine înainte, nu după
Este un alibi, nu este...Pentru orice om de bun simț care vede ce se întâmplă în România este limpede faptul că orice zi în care rămâne acest guvern la putere și sistemul de putere condus de Liviu Dragnea, în mod ocult continuă să își bată joc de România, face un rău imens României. Cine nu votează moțiunea de cenzură înseamnă că este complicele lui Dragnea în proiectul de distrugere a României, de scoatere de pe harta lumii ciziviliate, de provocare a unei crize economice grave și mai ales de distrugee a democrației din România.
Ce îl ține pe dl.Kelemen Hunor lângă PSD și ALDE?
Vă rog să îl întrebați pe dânsul, nu pe mine.
Eu cu toti cetățenii români de etnie maghiară cu care am discutat, repet,cu toti cu care am discutat au exprimat opinii total defavorabile față de Dragnea și față de acest guvern
Inclusiv domnul Kelemn Hunor spunea că are foarte multe nemulțumiri cu privire la această guvernare
Daca esti nemulțumit de guvern votezi împotriva acelui guvern, adică votezi în favoarea moțiunii de cenzură. Nu există alte lucruri. Ori votezi moțiunea dacă consideri că acel guvern e prost și face rău României, ori dacă nu votezi moțiunea înseamnă că ești cu guvernul respectiv.
Această ambiguitate care încearcă să se inducă în opinia publică este greșită. Deci, cine nu votează moțiunea de cenzură este cu guvernul, sa fie limpede. Iar dacă UDMR astăzi nu votează moțiunea de cenzură, înseamnă ca e cu guvernul.
Poate se putea implica mai mult Președintele, astfel încât să aveți o șansă să negociați mai bine cu cei de la UDMR? De exemplu, șeful statului putea să facă niște consultări din care să rezulte o posibilă altă majoritate, cu o posibilă altă variantă de premier
Președintele statului efectuează consultări la formarea guvernului, nu poate să implice prin atribuțiile constituționale pe care le are ca președinte în discuții cu cine? Partenerii de consultări ai președintelui sunt formațiunile politice reprezentate în Parlament și care participă la discuții prin liderii lor. Ce ați vrea acum, ca președintele să înceapă să discute individual cu fiecare parlamentar? Și-a exprimat public poziția și anume că acest guvern este un rău imens pentru România și că dorința sa este ca acest guvern să își înceteze activitatea pentru că pentru binele României.
Președintele nu se poate implica în negocieri. Cine vehiculează astfel de idei și inițiază astfel de propuneri ca președintele să se implice, înseamnă că vrea să îl scoată pe președinte din hainele constituționale.
Vă ajunge simpatia președintelui, pentru că aceasta a fost poziția dumnealui ieri, că are o simpatie pentru opoziție. Este suficientă simpatia lui?
Nu e numai simpatie, ci este și o susținere morală pe care o avem în acest demers, pentru că repet, președintele României a spus ceea ce se vede cu ochiul liber și anume că acest guvern este extrem de slab, de incompetent, că nu are capacitatea de a face față provocărilor pe care le are în față și că în plus nici măcar nu conduce guvernul asta în treburile publice, ci practic din alte puncte oculte, din zona clanului Dragnea, camarilei din jurului lui Dragnea, se conduce în mod ocult acest guvern, care este format în mare parte din marionete care nu fac decât să execute comenzi politice.
Ați avut mai devreme o ședintă de grup. De la PNL este toată lumea prezentă?
Din evaluarea care au făcut-o există o singură persoană absenta și asta nu a depins de noi. Este o colegă a noastră care a născut.
Deci măcar 163 de voturi câte semnături sunt, o să aveți sigur
Pentru a putea câștiga orice bătălie trebuie să dai bătălia respectivă, să te prezinți pe câmpul de luptă și noi suntem prezenți pe câmpul de luptă. Mai este o vorbă românească care spune că încercarea moarte n-are.
Pentru noi, repet, este o obligație morală să apelăm la toate pârghiile constituționale și legale pe care le avem la dispoziție pentru a reuși să oprim dezastrul pe care îl provoacă României acest guvern.
Nu vă iluzionați! Românii nu vor fi niciodată în consens cu hoții și reprezentanții lor, fie că sunt avocați sau prim-miniștri.
Toate funcțiile sunt vremelnice, istoria îi consemnează ori pe cei care fac mult bine, ori pe cai care fac mult rău. Răul făcut de dvs și de cei care v-au plantat în vitrină la Palatul Victoria este incomensurabil. De aceea, fiți sigură, istoria vă va menționa, iar românii, vă garantez, nu vă vor ierta.
Zi de zi, de doi ani ați mutat factura propriilor corupți asupra sistemului judiciar. Ieri, ați mutat factura propriilor incompetenți din Guvern asupra companiilor românești printr-un act grav de subminare a economiei naționale. Și pentru acest lucru, veți plăti.
Domnilor și doamnelor senatori și deputați,
Moțiunea de astăzi este de o importanță crucială.
Cu 163 de semnături din 233 de voturi necesare pentru a demite acest guvern, șansele să fie votată moțiunea de astăzi par foarte mici.
Și nu sunt puțini cei care spun că nu are nicio șansă în actualul Parlament.
Dincolo de orice socoteală în avans a voturilor pro sau contra moțiunii, avem datoria să privim spre cei care ne-au ales și trimis aici.
Deasupra noastră a tuturor, a parlamentarilor și a celor aflați vremelnic pe banca guvernamentală stă poporul român:
Iar cetățenii români de orice etnie, într-o majoritate covârșitoare, spun că drumul pe care s-a înscris guvernul Dragnea-Dăncilă este greșit, profund greșit. Doresc o schimbare în bine. Doresc ca această moțiune să treacă!
Dacă nu vă conving sondajele și analizele sociologice reale, mergeți prin țară, să-i ascultați pe oameni. Aveți oare curajul, domnule Dragnea?!
Sunteți alături de popor, doamnelor și domnilor care ați susținut guvernul până în pragul ședinței de azi, sau îi întoarceți spatele?
Sunteți cu românii, maghiarii și celelalte minorități etnice din România, sătui, cei mai mulți, de Liviu Dragnea și guvernul lui, sau apărați interesele meschine ale domnului Dragnea?
Este un moment bun să alegeți pe cine apărați și pentru cine lucrați cu adevărat, în fața întregii țări!
Doamnelor și domnilor,
Partidul Național Liberal are datoria majoră de a spune astăzi, răspicat, cum ar putea arăta România de mâine și cât de vinovați sunt cei care rămân în complicitate cu PSD și cu ALDE.
Suntem într-un moment de răscruce.
Greutățile economiei și creșterea ei sănătoasă, atâta câtă este, sunt susținute din greu de munca și sacrificiile a sute de mii de întreprinzători privați și a milioane de angajați din companiile private.
Primari și aleși locali de toată isprava, mulți dintre ei liberali, au transformat în bine infrastructura localităților lor, au eficientizat birocrația locală, au modernizat spitale, școli, șosele, mijloace de transport, au restaurat clădiri de patrimoniu și au impulsionat turismul, de multe ori cu bani europeni și întotdeauna cu grijă pentru calitatea vieții în comunitățile pe care le conduc.
Există speranță, energii pozitive, competențe, modele de succes în administrația locală, antreprenoriat și societate. Există și dorință de dezvoltare, tot mai manifestă și mai puternică.
Dar am ajuns la momentul când totul riscă să se sufoce din cauza modului complet anacronic, feudal de administrație de tip Dragnea care e literă de lege în guvernul Dăncilă.
Soluții pozitive există, spre binele țării. Suntem la un vot de ele. Societatea și economia pot primi un balon de oxigen!
În primul rând, în locul unui prim-ministru incompetent și obedient față de infractori am putea avea o persoană care, dincolo de competență și devotament față de țară, să transmită și tineretului mesajul clar și convingător că în România merită să înveți pentru a accede în elita societății.
Mi se pare devastator pentru noua generație ca, încă din clasele primare, primul-ministru al României să fie subiect de bancuri pe Whatsapp, președintele celui mai important partid de guvernare să fie subiect al jocului de-a spânzurătoarea pe internet iar vicepresedintele Florin Iordache să fie model de înjurătură pentru copii.
În al doilea rând, de mâine ne-am putea așeza la masa negocierii cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European. Să vedem ce putem face pentru a urgenta absorbția de fonduri europene și a salva fondurile comunitare în pericol de a fi pierdute, cum putem negocia viitoarea alocare de fonduri europene astfel încât, principalul avantaj al apartenenței noastre la UE, acela de bani GRATIS, să fie folosit de România și de români. Să punem pe primul plan marile investiții publice și să le stimulăm pe cele private, să stopăm risipa alocărilor clientelare care îngrașă favoriții domnului Dragnea și îi sărăcește pe români.
Doar așa vor începe să se vadă autostrăzi funcționale, nu doar declarate. Doar așa construcția spitalelor regionale va începe înainte de 2021, anul fixat de neputința și incompetența Guvernului Dăncilă. Doar așa vom avea în toată România ce avem azi în câteva locuri din țară: drumuri județene bine asfaltate, școli și dispensare renovate, locuri de promenadă, sate cu trotuare și canalizare, mici oameni de afaceri.
În al treilea rând, ar fi invitați de urgenta reprezentanții oamenilor de afaceri pentru a le garanta că nu mai pune statul biciul pe ei pentru a acoperi găurile la buget făcute prin măsuri pripite, să îi asigurăm că dăm drumul la pregătirea forței de muncă bine calificată din școala românească, că le garantăm stabilitate și predictibilitate fiscală, că le creem condiții de competitivitate în raport cu statul leneș și greoi sufocat de clientela politică și impostură, că nu-i jupuim pentru ca statul eșuează în politicile guvernamentale! În al patrulea rând, ne-am duce la organismele asociative ale administrației locale și le-am garanta în scris că le lăsam bani să se dezvolte, că nu le creștem cheltuielile prin legi proaste, că-i lăsăm să-și valorifice resursele și să se poată asocia pentru a se dezvolta.
Cinci. Am corecta legile justiției în acord cu recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneția și ale corpului profesional. Am da drumul la înfăptuirea angajamentelor doar povestite de dumneavoastră pentru decongestionarea penitenciarelor, am angaja personal de probațiune, am achiziționa urgent brățări electronice.
Toate aceste măsuri sunt realizabile, sunt fezabile imediat. Trebuie doar voință și știință. Cu un guvern restructurat, suplu, de 15 ministere și 45 de secretari de stat, care să nu mai fie parazitat de tot felul de șmecheri și incompetenți, România poate primi o gură de oxigen.
Aveți aici buget pentru anul viitor în care toate aceste măsuri sunt incluse!
Aveți în față, printre reprezentanții opoziției, cel puțin două echipe de miniștri competenți care odată intrați în minister nu caută întrerupătorul!
Nu mai aveți nicio scuză! Niciun motiv! Nici față de noi, dar mai ales față de oamenii care v-au votat!
Mai puteți avea doar pretexte care ascund faptul că unora le e bine lângă PSD. Că un partid sângerând poate fi șantajat pentru avantaje directe, personale, care nu au nicio legătura cu țara.
Că unii nu mai au nicio șansă să supraviețuiască politic dacă nu stau preș. Că unii, pur și simplu, au un preț pe care Liviu Dragnea este dispus să-l plătească . E foarte trist să asistăm la așa ceva în 2018!
Este exact opusul a ceea ce ce așteaptă românii. Este exact opusul modelului european pe care îl caută românii. Este motivul pentru care i-ați îndepărtat pe români de România.
Dragi colegi, România se clădește cu oameni curajoși, bravi, demni, care pot să schimbe cursul istoriei dacă au responsabilitate și drag față de oameni.
Țara noastră are atâția oameni care-și doresc doar să fie respectați, să nu fie luați de proști și batjocoriți în fiecare zi.
Avem atâția oameni care știu să muncească! Oameni care știu să facă țara aceasta mai puternică mai bine decât mulți dintre cei care azi au confiscat-o și stau pe scaunele deciziei. Soluția pentru România de mâine este la dumneavoastră! Puteți să o scufundați, sau puteți să o salvați!
DOCUMENT- SESIZAREA DE NECONSTITUȚIONALITATE ÎNAINTATĂ CCR ÎN PRIVINȚA LEGII DE APROBARE A OUG NR. 90
PNL și USR au sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea Legii de aprobare a Ordonanței de Urgență nr. 90, ordonanță care privește Secția de investigare a infracțiunilor săvârșite de către magistrați.
În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României și al art. 11 lit. a) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, parlamentarii menționați în anexă formulăm prezenta
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
cu privire la motive de neconstituționalitate ale Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, adoptată de Senat în ședința din data de 10 decembrie 2018, prin care arătăm că această lege încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4), art.1 alin.(5), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4), art.115 alin.(6), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene („TFUE” sau „Tratatul”), formulăm
CERERE DE ÎNAINTARE A UNOR ÎNTREBĂRI PRELIMINARE
prin care, în considerarea faptului că Parlamentul României a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, vă solicităm: 1.să înaintați Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) întrebările preliminare mai jos formulate, și 2.să suspendați soluționarea sesizării noastre de neconstituționalitate până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate, pentru motivele mai jos arătate.
Situaţia de fapt, În data de 10 octombrie 2018, Guvernul României adoptă Ordonanţa de urgenţă a nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, apoi, în data 15.10.2018, este înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere și primește indicativul PL-x nr. 533/2018. Obiectul de reglementare îl reprezintă stabilirea unor măsuri pentru operaţionalizarea, până la data de 23 octombrie 2018, a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, astfel încât să fie respectate prevederile art.III alin.(1) din Legea nr.207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, evitându-se astfel afectarea procedurilor judiciare în cauzele care intră în competenţa secţiei, precum şi crearea unui blocaj instituţional. Proiectul de Lege face parte din categoria legilor organice. În data de 12.11.2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a prezentat raportul asupra acestui proiect de lege, iar în 14.11.2018, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 90/2018 este adoptat de Camera Deputaților (rezultat vot pentru=171, contra=90, abțineri=9, nu au votat=1), apoi a fost înaintat la Senat pentru dezbatere și adoptare, în calitate de cameră decizională. În data de 19.11.2018, proiectul de lege este prezentat în Biroul permanent al Senatului cu indicativul L681, iar în 26 noiembrie a.c., Comisia specială comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei depune raportul FAVORABIL. În data de 10 decembrie a.c., raportul este înscris pe ordinea de zi și, în urma dezbaterilor, a fost adoptat de Senat. (voturi: DA= 77 NU=31 AB=0).
Cererea preliminară În temeiul dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene („TFUE” sau „Tratatul”), formulăm Cerere de înaintare a unor întrebări preliminare prin care, în contextul în care Parlamentul României a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, (devenită astfel lege ce urmează a fi transmisă spre promulgare), vă solicităm:
să înaintați Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) întrebările preliminare mai jos formulate,și
să suspendați soluționarea sesizării noastre de neconstituționalitate până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate, pentru motivele mai jos arătate.
Preliminar, arătăm că Raportul Comisiei Europene în cadrul MCV, dat publicității la data de 13.11.2018, a impus României 8 noi recomandări, între care:
a.) Referitor la Legile justiției, suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgențe subsecvente, revizuirea legilor justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO. ”Înființarea, în temeiul legilor justiției modificate, a noii secții de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați dă naștere unei îngrijorări deosebite în ceea ce privește lupta împotriva corupției, întrucât o nouă structură ar putea fi mai vulnerabilă în ceea ce privește independența decât a fost cazul până în prezent în ceea ce privește DNA, dat fiind că ar putea fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraților și de exercitare de presiuni asupra acestora. În plus, fiind un departament cu atribuții generale care acoperă toate categoriile de infracțiuni comise de magistrați, acestuia îi va lipsi, de asemenea, expertiza în ceea ce privește anchetarea infracțiunilor de corupție specifice, iar impactul ar fi amplificat dacă anchetarea tuturor persoanelor care au legătură cu un caz în care este implicat un magistrat nu ar mai intra în competența DNA.”
b.) Referitor la noua Secție specială din cadrul PICCJ, s-au reținut următoarele: ”...noua secție pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați. Crearea acestui nou serviciu ar putea fi percepută ca un instrument (suplimentar) pentru a exercita presiuni asupra judecătorilor. Justificarea aplicării unui tratament special în cazul magistraților în comparație cu alți funcționari publici nu a fost clarificată. În plus, Direcția Națională Anticorupție (DNA) are deja o experiență solidă în investigarea și urmărirea cazurilor de corupție din rândul magistraților.”
”La 10 octombrie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență cu privire la măsurile provizorii necesare pentru înființarea noii secții speciale de urmărire penală pentru investigarea magistraților. Ordonanța modifică ad interim normele și criteriile pentru numirea procurorului-șef, a procurorului-șef adjunct și a procurorilor din cadrul secției. Acest lucru a părut să intre în conflict cu unul dintre argumentele utilizate mai devreme în cursul anului pentru a-i liniști pe cei care criticau înființarea secției, și anume argumentul privind faptul că organizarea procedurii de numire ar intra în întregime în competența Consiliului Superior al Magistraturii și ar oferi garanții procedurale importante. În avizul său, Comisia de la Veneția a subliniat importanța garanțiilor procedurale, cum ar fi organizarea unui concurs bazat pe proiecte pentru postul de procuror general și implicarea plenului CSM (și anume, judecători și procurori) în procedura de numire. CSM a aplicat normele modificate prevăzute de ordonanța de urgență, iar președintele CSM a emis o declarație la 23 octombrie, dată la care secția a intrat în funcțiune”.
”Un prim motiv de îngrijorare se referă la legile justiției modificate. Pe lângă chestiunile problematice de natură generală descrise mai devreme, anumite prevederi creează o anumită îngrijorare în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Legea nr. 304/2004 modificată privind organizarea judiciară creează o nouă secție a cărei responsabilitate exclusivă ar fi investigarea infracțiunilor comise de magistrați. Înființarea acestei noi secții a stârnit îngrijorarea că o nouă structură autonomă ar fi mai vulnerabilă în termeni de independență decât responsabilitățile actuale ale DNA în acest domeniu, întrucât ar putea să fie utilizată ca un mijloc suplimentar de intimidare și de exercitare a unei presiuni asupra magistraților. Ca departament care se ocupă de toate infracțiunile săvârșite de magistrați, acesta nu va dispune nici de expertiza orizontală a DNA în materie de infracțiuni legate de corupție, iar cercetarea referitoare la persoanele anchetate în cauze în care sunt implicați și magistrați poate să nu intre în sfera de competență a DNA. Susținătorii acestei schimbări au invocat deficiențe în activitatea DNA și anumite cazuri în care inculpații au fost achitați în instanță. Dar nu a fost publicată nicio analiză sau evaluare a impactului care să justifice afirmațiile privind deficiențele sistematice și preferința pentru o nouă structură. În recomandările lor, atât GRECO, cât și Comisia de la Veneția subliniază în mod clar necesitatea de a menține această competență în cadrul serviciului specializat în combaterea corupției (DNA), sugerând astfel că orice deficiențe ar putea fi soluționate nu prin crearea unei structuri separate a parchetului, ci prin asigurarea respectării unor garanții procedurale eficace.” (A se vedea Raportul tehnic care însoțește documentul RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind progresele înregistrate în România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare).
Ca urmare a nerespectării de către Statul român a acestor dispoziții, sesizarea de instanța națională a Curții de Justiție a Uniunii Europene devine principalul instrument juridic de constrângere în vederea neîncălcării obligațiilor privind Uniunea Europeană. Conform jurisprudenței consacrate a CJUE, un stat membru nu este exonerat de răspundere în cazul în care o încălcare a obligațiilor sale privind UE poate fi atribuită, în tot sau în parte, unor erori de interpretare sau de aplicare a normelor UE relevante, inclusiv de instanțele sale naționale. A se vedea Avizul 1/2009, Hotărârea din 12 noiembrie 2009, Comisia/Spania (C 154/08),[1] Hotărârea din 6 octombrie 2011, Comisia/Italia, C 302/09, Hotărârea din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia, C 304/09, Hotărârea din 29 martie 2012, Comisia/Italia, C 243/10.
Prima întrebare: Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, act care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene?
Motive:
Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, pentru a remedia deficiențele reformei sistemului judiciar și pentru a combate corupția. De atunci, rapoartele MCV încearcă să contribuie la orientarea eforturilor autorităților române prin recomandări specifice și evaluează progresele realizate. Astfel cum a subliniat Consiliul,[2] în mod repetat, MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate cele patru obiective de referință care se aplică României. Obiectivele de referință au fost definite la momentul aderării și acoperă aspecte esențiale pentru funcționarea unui stat membru – independența și eficiența sistemului judiciar, integritatea și lupta împotriva corupției.
Crearea MCV poate fi considerată drept un semn pozitiv pentru respectarea Criteriilor de la Copenhaga, așa cum sunt cunoscute criteriile de eligibilitate ale UE, definite de Consiliu la Copenhaga, în iunie 1993. Aceste criterii sunt următoarele: stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protejarea minorităților; o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței din cadrul UE; abilitatea de a-și asuma și de a pune în aplicare în mod eficace obligațiile asociate calității de stat membru, inclusiv obiectivele uniunii politice, economice și monetare.[3]
Conform Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare din 25 ianuarie 2017,[4] ”[p]entru ca aceste obiective să fie îndeplinite, este nevoie de o combinație de măsuri legislative și instituționale. În plus, respectivele măsuri pot fi evaluate pe deplin numai verificându-se dacă efectele lor sunt resimțite în practică și dacă se poate considera că ele sunt încorporate în cadrul juridic și instituțional din România și că sunt ireversibile. În aceste condiții, cetățenii pot avea încredere că deciziile și practicile din România respectă pe deplin statul de drept și se constituie baza pe care se clădește încrederea reciprocă necesară pentru punerea efectivă în aplicare a dreptului UE. Reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție au fost aspecte esențiale pentru societatea românească în ultimii zece ani. MCV are un rol important în România ca factor determinant al reformei, precum și ca instrument de evaluare a progreselor. Concluziile Comisiei și metodologia utilizată în cadrul MCV au fost sprijinite în mod constant de către Consiliu și au beneficiat de cooperarea și contribuțiile multor state membre. Cooperarea a fost consolidată și prin sprijinul specific acordat României prin intermediul fondurilor UE. Măsurile legislative și instituționale au dat roade în ceea ce privește rezultatele obținute, datorită angajamentului demonstrat de numeroși judecători și procurori, datorită activității de punere în aplicare desfășurate de miniștrii justiției și datorită bunei cooperări dintre autoritățile române și Comisie. Implicarea puternică a societății civile a fost, de asemenea, esențială pentru a încuraja reforma sistemului judiciar și măsurile concrete de combatere a corupției la toate nivelurile. În același timp, rapoartele MCV au continuat să sublinieze că există încă domenii în care continuarea reformei se dovedește dificilă – și care uneori au rezistat acesteia. Probleme de fond, cum ar fi punerea sub semnul întrebării a independenței sistemului judiciar și a autorității hotărârilor judecătorești și, uneori, încercările specifice de a se reveni la situația anterioară reformelor, au încetinit, în mod inevitabil, ritmul progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivelor MCV.”
Instituirea Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV) a avut la bază art.37 și 38 din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005.
În baza art. 37 din Tratat, ”[î]n cazul în care Bulgaria sau România nu și-au îndeplinit angajamentele asumate în contextul negocierilor de aderare, determinând o perturbare semnificativă a bunei funcționări a pieței interne, inclusiv orice angajamente asumate în cadrul politicilor sectoriale care privesc activități economice cu efecte transfrontaliere, ori pericolul iminent al unei atare perturbări, Comisia poate să adopte, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, la cererea motivată a unui stat membru sau din proprie inițiativă, regulamentele sau deciziile europene prin care sunt stabilite măsurile corespunzătoare. Măsurile sunt proporționale și se acordă prioritate acelora dintre ele care perturbă cel mai puțin funcționarea pieței interne și, după caz, aplicării mecanismelor sectoriale de salvgardare în vigoare. Asemenea măsuri de salvgardare nu pot fi utilizate ca mijloace arbitrare de discriminare sau de restrângere disimulată a comerțului dintre statele membre. Clauza de salvgardare poate fi invocată chiar și înainte de aderare în temeiul concluziilor urmăririi îndeplinirii angajamentelor asumate în negocieri, iar măsurile adoptate intră în vigoare la data aderării, cu excepția cazului în care acestea prevăd o dată ulterioară. Măsurile nu pot fi menținute mai mult decât este strict necesar și, în orice caz, sunt revocate la data la care angajamentul corespunzător este îndeplinit. Măsurile pot fi totuși aplicate dincolo de termenul prevăzut la alineatul de mai sus atât timp cat angajamentele corespunzătoare nu au fost îndeplinite. Ca răspuns la progresele realizate de noul stat membru în cauza în îndeplinirea angajamentelor sale, Comisia poate adapta în mod corespunzător măsurile luate. Comisia informează Consiliul cu suficient timp înaintea revocării regulamentelor și deciziilor europene prin care sunt stabilite măsurile de salvgardare și tine seama întocmai de orice observații formulate în acest sens de către Consiliu.”
De asemenea, potrivit art. 38 din Tratat, ”[î]n cazul în care, în Bulgaria sau în România, exista deficiente semnificative sau un risc iminent privind apariția unor asemenea deficiențe în transpunerea, stadiul aplicării sau asigurarea respectării deciziilor-cadru sau oricăror altor angajamente, instrumente de cooperare și decizii privind recunoașterea reciprocă în domeniul dreptului penal în conformitate cu titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, directive și regulamente privind recunoașterea reciprocă în domeniul dreptului civil în conformitate cu titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene și legi sau legi-cadru europene adoptate în temeiul secțiunilor 3 și 4 din capitolul IV al titlului III din partea III a Constituției, Comisia poate să adopte, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, la cererea motivată a unui stat membru sau din proprie inițiativă și după consultarea statelor membre, regulamentele sau deciziile europene de stabilire a măsurilor corespunzătoare și să precizeze condițiile și modalitățile în care aceste măsuri intră în vigoare. Măsurile pot lua forma suspendării provizorii a aplicării dispozițiilor și hotărârilor corespunzătoare în relațiile dintre Bulgaria sau România și oricare alt ori alte state membre, fără sa aducă atingere continuării cooperării judiciare strânse. Clauza de salvgardare poate fi invocată chiar înainte de aderare în temeiul concluziilor urmăririi îndeplinirii angajamentelor asumate în negocieri, iar măsurile adoptate intră în vigoare la data aderării, cu excepția cazului în care acestea prevăd o dată ulterioară. Măsurile nu pot fi menținute mai mult decât este strict necesar și, în orice caz, sunt revocate la data la care deficientele sunt remediate. Măsurile pot fi totuși aplicate dincolo de termenul prevăzut la alineatul (1) atât timp cat aceste deficiente subzistă. Ca răspuns la progresele realizate de noul stat membru în cauza în remedierea deficiențelor identificate, Comisia poate adapta în mod corespunzător măsurile luate, după consultarea statelor membre. Comisia informează Consiliul cu suficient timp înaintea revocării regulamentelor și deciziilor pentru stabilirea măsurilor de salvgardare și tine seama întocmai de orice observații formulate în acest sens de către Consiliu.” În cauza C 258/14, Florescu și alții, prin hotărârea din 13 iunie 2017, EU:C:2017:448, CJUE a interpretat Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009, constatând că trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene. Așadar, nu ar fi prima dată când CJUE ar interpreta un act încheiat de o instituție a Uniunii Europene cu un stat membru.
A doua întrebare: Conținutul, caracterul și întinderea temporală a Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?
Motive:
Până la soluția recentă reprezentată de Decizia nr.104 din 6 martie 2018, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a României făcuse referire doar de două ori la Mecanismul de cooperare și verificare, respectiv
Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat[5] constata lapidar următoarele aspecte: ”În același sens, Curtea apreciază, de asemenea, că dispozițiile menționate din codurile de procedură civilă și penală referitoare la abținere și recuzare sunt de natură să satisfacă și exigențele cuprinse în Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354, din 14 decembrie 2006, referitoare la existența, în toate statele membre, a unui sistem judiciar și administrativ imparțial, independent și eficient, înzestrat cu mijloace suficiente, între altele, pentru a lupta împotriva corupției. Astfel, obiectivul de referință constând în înființarea unei agenții pentru integritate cu responsabilități în domeniul verificării patrimoniului, al incompatibilităților și al conflictelor de interese potențiale, precum și cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancțiuni disuasive nu presupune existența în sistemul normativ național a unor prevederi legale precum cea criticată în cauza de față. Tot astfel, nici obiectivul de referință privitor la garantarea unui proces judiciar mai transparent și mai eficient nu implică în mod necesar instituirea unei interdicții de felul celei vizate de prezenta excepție de neconstituționalitate.”
De asemenea, Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii[6] stabilea următoarele: ”În ceea ce privește aceste angajamente, Curtea constată că, prin Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354 din 14 decembrie 2006, s-a reținut că au fost identificate de Comisie "chestiuni rămase nerezolvate, în special în ceea ce privește responsabilizarea și eficiența sistemului judiciar" din România. În Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, din 20 iulie 2011, se reține la acest capitol că "România nu s-a angajat încă într-un proces de reformă aprofundată a sistemului disciplinar". Or, calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligația de a aplica acest mecanism și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile alineatului (2)". Potrivit expunerii de motive, legea criticată dă expresie acestei obligații, prin reglementarea abaterilor pentru care judecătorii și procurorii răspund disciplinar și includerea în această categorie a faptelor prin care se încalcă îndatoririle specifice funcției ori se aduce atingere prestigiului funcției deținute. De asemenea, actul normativ dă curs recomandărilor de consolidare a capacității și a organizării Inspecției judiciare, precum și de continuare a procesului de reformă a acesteia.”
A treia întrebare: Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate și în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul înființării urgente a unei secții de parchet de anchetare exclusiv a infracțiunilor comise de magistrați, ce dă naștere unei îngrijorări deosebite în ceea ce privește lupta împotriva corupției și poate fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraților și de exercitare de presiuni asupra acestora?
și
A patra întrebare: Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecție juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv prin înlăturarea oricărui risc legat de influența politică asupra cercetării penale a unor judecători, așa cum este cazul înființării urgente a unei secții de parchet de anchetare exclusiv a infracțiunilor comise de magistrați, ce dă naștere unei îngrijorări deosebite în ceea ce privește lupta împotriva corupției și poate fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraților și de exercitare de presiuni asupra acestora?
Motive:
Articolul 19 alineatul (1), care face parte din titlul III din Tratatul UE, intitulat „Dispoziții privind instituțiile”, prevede: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor. Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.”
În titlul V din Tratatul UE, intitulat „Dispoziții generale privind acțiunea externă a Uniunii și dispoziții speciale privind politica externă și de securitate comună”, articolul 21 alineatul (1) primul paragraf din capitolul 1, intitulat „Dispoziții generale privind acțiunea externă a Uniunii”, prevede: „Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.”
Controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, astfel cum rezultă din cuprinsul articolului 19 alineatul (1) TUE, de Curte și de instanțele statelor membre. În plus, Uniunea este o uniune de drept în care actele instituțiilor sale sunt supuse controlului conformității, în special cu tratatele, cu principiile generale de drept și cu drepturile fundamentale.
În baza art.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ”Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”
Prin Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunțată în cauza C 64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, ECLI:EU:C:2018:117, CJUE a stabilit următoarele:
”42. Garanția independenței, inerentă misiunii instanței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C 506/04, EU:C:2006:587, punctul 49, Hotărârea din 14 iunie 2017, Online Games și alții, C 685/15, EU:C:2017:452, punctul 60, precum și Hotărârea din 13 decembrie 2017, El Hassani, C 403/16, EU:C:2017:960, punctul 40), se impune nu numai la nivelul Uniunii, în privința judecătorilor Uniunii și a avocaților generali ai Curții, astfel cum prevede articolul 19 alineatul (2) al treilea paragraf TUE, ci și la nivelul statelor membre, în privința instanțelor naționale.
43. Independența instanțelor naționale este în special esențială pentru buna funcționare a sistemului de cooperare judiciară constituit de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, întrucât acest mecanism nu poate fi activat decât de un organism care are sarcina de a aplica dreptul Uniunii și care îndeplinește printre altele acest criteriu de independență.
44. Noțiunea de independență presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, și să fie astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C 506/04, EU:C:2006:587, punctul 51, precum și Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit Panicello, C 503/15, EU:C:2017:126, punctul 37 și jurisprudența citată).” În cursul anilor 2017-2018 au fost adoptate trei modificări aduse legilor generic denumite ”ale justiției”, respectiv Legea nr. 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.304/2004 republicată privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, toate republicate, apoi modificate și completate.
O parte însemnată dintre aceste modificări, criticate dur de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) sau GRECO, sunt extrem de nocive pentru magistratură, fiind necesar să fie amânată sau suspendată aplicarea dispozițiilor în cauză, până la data revizuirii lor totale, ori, după caz, abrogarea acelor prevederi care sunt în vigoare. În principiu, puterea legislativă și puterea executivă din România trebuie să țină seama imediat de Avizul emis la 13 iulie 2018 de Comisia de la Veneția pentru a se evita distrugerea magistraturii. Acesta este lămuritor pentru respectarea standardelor statului de drept în România, în foarte multe aspecte referitoare la modificările aduse legilor justiției, și nu poate fi nesocotit la nesfârșit, evoluțiile publice recente punând în grav pericol independența justiției și parcursul Statului român în cadrul Uniunii Europene și al Consiliului Europei, așa cum au constatat anterior și Comisia Europeană și GRECO. ”Cerința independenței judecătorilor ține de substanța dreptului fundamental la un proces echitabil, care are o importanță esențială în calitate de garant al protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept.” (a se vedea vedea CJUE, Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality - deficiențe ale sistemului judiciar, C 216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 48)
Cu toate că, prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituțională a României a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituționalitate referitoare la efectele pe care instituirea acestei noi structuri de parchet le generează asupra competențelor altor structuri deja existente, reglementarea unor norme care țin de statutul procurorului, crearea unui regim discriminatoriu, neîntemeiat pe criterii obiective și raționale, modul de reglementare a instituției procurorului șef al acestei secții sau competența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa conflictele de competență ivite între structurile Ministerului Public, totuși, prin Avizul nr.934 din 13 iulie 2018, CDL-PI(2018)007, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a sugerat reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializați, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente).
Crearea Secției speciale pentru cercetarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ permite redirecționarea a zeci de dosare de mare corupție, aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, prin simpla formulare a unor plângeri fictive împotriva unui magistrat, desființând pur și simplu o parte însemnată din activitatea DNA, apreciată constant de Rapoartele MCV.
Mecanismul de cooperare și de verificare a fost instituit la momentul aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007, pentru a remedia deficiențele reformei sistemului judiciar și pentru a combate corupția. Între angajamentele pe care România și le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană,[7] se remarcă demonstrarea sustenabilității şi a ireversibilității progreselor în cadrul luptei împotriva corupției, ceea ce presupune întărirea instituțională a DNA. Declarația adoptată de Adunarea Generală a Rețelei Partenerilor Europeni împotriva Corupției și Rețelei Europene a Punctelor de Contact Naționale (EPAC/EACN), care a avut loc la 20 noiembrie 2015, la Paris, relevă faptul că fenomenul corupției reprezintă o serioasă amenințare pentru dezvoltare și stabilitate, are consecințe negative la toate nivelurile de guvernare, subminează încrederea publică în democrație și impune factorilor de decizie europeni întărirea luptei împotriva corupției, în special introducerea unui schimb automat transfrontalier de informații financiare pentru investigarea faptelor de corupție, accesibil agențiilor/instituțiilor de aplicare a legii, stabilirea unui instrument corespunzător atât la nivel național, cât și transnațional, pentru protejarea martorilor cheie amenințați și a celor care denunță infracțiuni de corupție și intensificarea cooperării și a schimbului de informații dintre autoritățile anticorupție și structurile de supraveghere a poliției din Europa, prin utilizarea noului instrument de comunicare EPAC/EACN din cadrul Platformei pentru Experți Europol.
Prin urmare, demonstrarea sustenabilității și a ireversibilității progreselor în lupta împotriva corupției nu presupune scindarea parchetului specializat, cât timp rezultatele acestuia sunt apreciate și încurajate de Comisia Europeană, ci întărirea instituțională a acestuia.
Măsura de înființare a acestei secții afectează în mod direct o structură cu rezultate notabile (Direcția Națională Anticorupție), recunoscute chiar de către Comisia Europeană și alți parteneri externi. În ultimul său raport privind progresele înregistrare de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (noiembrie 2017), Comisia Europeană arată că „în general, o evaluare pozitivă a progreselor realizate în cadrul obiectivului de referință nr. 3 (combaterea corupției la nivel înalt) se bazează pe o Direcție Națională Anticorupție independentă, care să fie în măsură să își desfășoare activitățile cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție și să continue să înregistreze rezultate”. În acest raport se arată că Direcția Națională Anticorupție a continuat să înregistreze rezultate în ciuda faptului că s-a confruntat cu o presiune puternică. Mai mult, Comisia Europeană arată că „în cazul apariției unor presiuni cu efecte negative asupra luptei împotriva corupției, Comisia s-ar putea vedea obligată să reevalueze această concluzie”.
Comisia de la Veneția a stabilit că ”Folosirea procurorilor specializați în astfel de cazuri [corupție, spălare de bani, trafic de influență etc.] a fost angajată cu succes în multe state. Infracțiunile în cauză sunt specializate și pot fi mai bine investigate și urmărite de personal specializat. În plus, investigarea acestor infracțiuni necesită foarte des persoane cu experiență specială în domenii foarte specifice. Cu condiția ca actele procurorului specializat să facă obiectul unui control judiciar adecvat, aduce multe beneficii și nu există obiecții generale față de un astfel de sistem.” CDL-AD (2014)041, Aviz interimar privind proiectul de lege privind Parchetul de Stat al Muntenegrului, par.17, 18 și 23[8]
Prin urmare, crearea acestei secții subminează și folosirea procurorilor specializați [corupție, spălare de bani, trafic de influență etc.], nefiind o măsură proporțională cu orice scop posibil de urmărit. Prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupției (GRECO), la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), s-a indicat faptul că secția pare ca ”o anomalie în actuala structură instituțională, în special datorită (i) faptului că nu au existat date sau evaluări specifice care să demonstreze existența unor probleme structurale în justiție care să justifice o astfel de inițiativă; (ii) datorită modului în care este desemnată conducerea și a (iii) faptului că această secție nu ar avea la dispoziție anchetatori și instrumente de investigație adecvate, spre deosebire de alte organe de urmărire penală specializate. De asemenea, s-a subliniat faptul că acest organism ar fi supraîncărcat imediat datorită (proiectelor de) dispoziții care prevăd transferul imediat al multor cauze de la alte parchete, în timp ce numărul mic de personal nu este corespunzător pentru soluționarea acestora (15 în total conform proiectului de lege). Mai mult decât atât, această nouă secție va urmări infracțiunile chiar dacă sunt implicate alte persoane, împreună cu magistrații (de exemplu, funcționari publici, oficiali aleși, oameni de afaceri etc.), în conformitate cu formularea amendamentelor propuse la articolul 881 alineatul 11 din Legea nr. 304/2004. După cum au arătat mulți, aceasta ar putea conduce la conflicte de competență cu parchetele specializate existente (DNA, DIICOT, parchetele militare), chiar dacă autoritățile amintesc că astfel de conflicte sunt în mod normal soluționate de Procurorul General. Mai important, există și temeri că această secție ar putea fi ușor utilizată în mod abuziv pentru a se elimina cauzele tratate de parchetele specializate sau pentru a interfera în cauzele importante, sensibile, în cazul în care reclamațiile împotriva unui magistrat au fost depuse incidental în acea cauză, deoarece ar intra automat în competența noii secții (situație în care ar trebui să se ia o decizie de disjungere a cauzei conform normelor generale de procedură penală în materia conexării / disjungerii cauzelor, pentru ca aceasta să rămână la procurorii competenți inițial). ”
Anual se înregistrează mii de sesizări fictive împotriva magistraților, în care trebuie efectuat un minim de anchetă. În prezent aceste sesizări sunt cercetate de un număr de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unități de parchet (PCA, PÎCCJ, DIICOT și DNA). Este evident că acei 15 procurori din cadrul noii secții vor fi depășiți de volumul de activitate.[9] Limitarea numărului de procurori la 15, prin lege, contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competențele atribuite și prin raportare la importanța cauzelor pe care le instrumentează și fragilizează buna funcționare și chiar independența funcțională a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Având în vedere numărul mare de sesizări împotriva magistraților, în care organele de cercetare penală trebuie să efectueze minime cercetări, chiar și în cazul celor nefondate, și faptul că în prezent aceste sesizări sunt cercetate de către un număr de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unități de parchet (Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție, DIICOT și DNA), este evident că va fi afectată calitatea activității de urmărire penală a procurorilor din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și rolul constituțional al Ministerului Public.
Competența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este una personală, vizând atât magistrații, cât și alte persoane cercetate alături de aceștia în respectivele cauze. În plus, procurorii din această secție vor trebui să instrumenteze orice tip de infracțiune, atât timp cât aceasta este săvârșită de o persoană având calitatea menționată de lege. Dispunerea structurii unice în Municipiul București, unde cei 15 procurori își vor desfășura activitatea, presupune obligarea magistraților cercetați la un efort mult mai mare față de alte categorii de persoane: deplasarea pe distanțe mari la audieri în timpul programului de lucru, în altă localitate, suportarea de cheltuieli excesive, aspecte de natură să afecteze chiar buna organizare a apărării de către respectivul magistrat. Mai mult, modalitatea de numire a procurorului-șef, dar și cea a celorlalți 14 procurori pentru care proba interviului are o pondere de 60%, nu prezintă suficiente garanții pentru un proces de selecție derulat într-un mod imparțial, aspect de natură să se reflecte și în derularea activității acestei secții.
Garantarea independenței, inerentă misiunii de a judeca, este solicitată nu numai la nivelul Uniunii, pentru judecătorii Uniunii și avocații generali ai Curții, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (2) al treilea paragraf TUE, dar și la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru instanțele naționale.
Apreciem că instanța de trimitere trebuie să solicite CJUE să pronunţe o hotărâre preliminară în procedura accelerată.
Potrivit art. 105 din Regulamentul de procedură al CJUE, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate care derogă de la prevederile prezentului regulament.
În prezenta cauză, urgența este justificată prin natura cauzei, care necesită luarea unei decizii imediate exigențele statului de drept neputând fi condiționate de termene îndelungate, în care se pot produce prejudicii ireparabile.
1.Sesizarea de neconstituționalitate
I.) MOTIVE EXTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE
I.1) Încălcarea a art. 115 alin. (4) din Constituție. a.) În ceea ce privește Art. I din OUG nr.90/2018, adică modificarea Art.882 alin. (3) din Legea nr.304/2004 : ,, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr maxim de 15 procurori.”(forma inițială) în ,,(3) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr de maximum 15 posturi de procuror.”, nu există nicio referire la nevoia modificării acestei norme juridice prin intermediul adoptării acestei OUG, așadar Guvernul încalcă obligația constituțională de a motiva urgența în chiar ,,cuprinsul acesteia”!
Conform art.115 alin. (4) din Constituția României „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora”.
Subliniem faptul că emitentul ordonanței de urgență nici măcar nu se referă, nu pomenește despre textul normativ modificat prin prevederile mai sus arătate ale acestei ordonanțe de urgență. Așadar, Guvernul nici măcar nu încearcă să motiveze existența urgenței. Procedând astfel, acesta încalcă norma constituțională prevăzută la art. 115 alin.(4) teza finală, încălcând, totodată, și prevederea de la art. 1 alin.(5) .
De asemenea, nerespectând normele constituționale care prevăd delegarea legislativă, puterea executivă încalcă atribuția esențială a puterii legislative, încălcând principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ordonanța de urgență fiind adoptată cu încălcare art. 1 alin. (4) din Constituție.
b.) Raportându-ne la întreg conținutul OUG 90/2018, formulăm criticile de mai jos: Conform art. 61 alin. (1) din Constituție, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, în timp ce Guvernul, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituție, „asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”, prin implementarea programului său de guvernare acceptat de către legiuitor odată cu acordarea votului de învestitură a executivului.
Așadar, regula generală consacrată de Legea fundamentală este aceea că numai Parlamentul reglementează la nivel primar relațiile sociale, prin adoptarea legilor ordinare, organice și constituționale, iar Guvernul adoptă acte normative secundare, de organizare a executării legilor și de executare în concret a acestora, care poartă denumirea de hotărâri. Însă, articolul 115 din Constituție instituie o excepție notabilă de la această regulă, sub forma delegării legislative, instituție care permite în anumite condiții abilitarea Guvernului pentru a adopta două categorii de acte normative cu putere de lege, respectiv ordonanțele simple și ordonanțele de urgență.
În ceea ce privește ordonanțele simple, acestea pot fi adoptate numai în baza unei legi de abilitare prin care sunt stabilite în mod obligatoriu perioada de abilitare și domeniile de reglementare, motiv pentru care se consideră că în această situație delegarea legislativă emană de la Parlament. Cât despre ordonanțele de urgență, acestea pot fi adoptate în orice situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația de motivare a urgenței în cuprinsul lor, motiv pentru care unii specialiști consideră că în acest caz delegarea legislativă provine direct din Constituție, iar alții apreciază că Guvernul dispune de o competență proprie în virtutea căreia este îndrituit să legifereze ori de câte ori interesul public se află în pericol, sub controlul a posteriori al Parlamentului.
Anterior revizuirii din anul 2003, fostul art. 114 din Constituție prevedea la alin. (1) teza întâi că „În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență”. În prezent, actualul art. 115 din Constituție este formulat în termeni ceva mai restrictivi, statuând că „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora”.
Chiar și în jurisprudența din perioada în care s-a aflat în vigoare forma inițială a Constituției, Curtea Constituțională a statuat despre „cazul excepţional” că acesta este definit în raport cu "necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65/1995), respectiv că de esenţa acestuia este caracterul obiectiv, "în sensul că existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă" (Decizia nr. 83/1998). Invocăm, de asemenea, și Decizia nr.34/1998.
Invocăm, de asemenea, practica relevantă a Curții Constituționale, unele Decizii CCR pronunțate ulterior datei revizuirii Constituției României – Decizia nr.15/2000, Decizia nr.255/2005, Decizia nr.258/2006, Decizia nr.761/2014, Decizia nr.859/2015, precum cităm și din Decizia nr. 361/2016 : ,,…existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. 26. Examinând punctual cele trei condiţii, Curtea a reţinut că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998).,,.
Referitor la semnificația sintagmei „... a căror reglementare nu poate fi amânată”, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa mai recentă[10] că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai atunci când sunt întrunite în mod cumulativ următoarele trei condiții: (i) existența unei situații extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.
Ținând cont de faptul că, din punct de vedere formal, urgența măsurilor introduse a fost motivată în cuprinsul OUG nr. 90/2018, vom analiza în cele ce urmează dacă la adoptarea acesteia Guvernul a respectat celelalte două condiții obligatorii, respectiv existența unei situații extraordinare și imposibilitatea amânării reglementării acesteia.
În speță, preambulul ordonanței de urgență care face obiectul prezentei semnalează faptul că, potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi” (n.r. 23 iulie 2018), respectiv la data de 23 octombrie 2018.
Se mai arată că, până la data adoptării actului normativ (n.r. 10 octombrie 2018), Consiliul Superior al Magistraturii nu a finalizat procedura de operaţionalizare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar legea în vigoare nu conţine norme tranzitorii cu privire la modul concret de realizare a acestei proceduri în cazul depăşirii termenului stabilit prin Legea nr. 207/2018.
În privința efectelor acestei situații se menționează că, începând cu data de 23 octombrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie şi celelalte parchete își pierd competenţa de a efectua urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite de judecători și procurori, iar această situaţie ar afecta în mod grav procedurile judiciare în cauzele care intră în competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, existând riscul creării un blocaj instituţional.
În fine, se propune ca soluție adoptarea unor măsuri legislative urgente care să reglementeze o procedură derogatorie de la art. 883-885 din Legea nr. 304/2004, în vederea numirii provizorii a procurorului-şef, a procurorului-şef adjunct şi a cel puţin unei treimi din procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, astfel încât operaţionalizarea acestei structuri să se producă în termenul stabilit prin lege, respectiv 23 octombrie 2018.
În legătură cu prima condiție, constatăm că situația prezentată de Guvern ca fiind extraordinară nu exprimă "un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun", așa cum s-a stabilit prin jurisprudența Curții Constituționale, deoarece în practică au existat nenumărate termene de aplicare a unor prevederi legale care nu au putut fi respectate, fie din cauză că acestea au fost nerealist de scurte în raport cu posibilitățile de evoluție în direcția implementării, fie din cauze mai mult sau mai puțin imputabile autorităților publice chemate să execute în concret normele primare respective. Un exemplu notoriu în acest sens este cel al dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă privind cercetarea procesului şi dezbaterea fondului în camera de consiliu, care au fost prorogate de mai multe ori.
De asemenea, considerăm că situațiile de fapt a căror origine rezidă exclusiv în texte de lege nerealiste, inoportune sau deficitar redactate nu pot fi calificate ca fiind excepționale în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, fiind necesar să intervină cel puțin un element exterior și imprevizibil, pe care Parlamentul și/sau Guvernul să nu fi fost în măsură să-l anticipeze în condițiile manifestării unui grad rezonabil de diligență. Ori, prin dispozițiile art. 883-885 din Legea nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să execute un număr considerabil de operațiuni în vederea operaționalizării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, unele dintre acestea de mare complexitate (ex. elaborarea și aprobarea unui regulament conținând procedurile de numire, continuare a activităţii şi revocare din funcţiile de conducere şi execuţie din cadrul secției), astfel că nerespectarea termenului de 3 luni era în mod evident o ipoteză previzibilă, dacă nu chiar inevitabilă.
Totodată, învederăm că împrejurarea supusă analizei nu reprezintă o situație de urgență în sensul definiției pe care însuşi Guvernul, la art. 2 lit. a) din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, a acordat-o acestei sintagme, respectiv "evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate" definiție pe care Curtea Constituțională a citat-o și de care a ținut cont în Decizia nr. 255/2005.
Ori, potrivit Curții Constituționale, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă […]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art.115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu” (Decizia nr. 258/2006).
În legătură cu a doua condiție, menționăm că motivarea urgenței evidenţiază raţiunea şi utilitatea reglementării, nu însă şi existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, pe care mai degrabă o proclamă, fără a o motiva, potrivit exigenţei textului constituţional de referinţă.
Guvernul nu a indicat care ar fi fost interesul public lezat, în ce ar fi constat prejudiciile, care ar fi fost persoanele vătămate, etc., aspecte esențiale menite să demonstreze că remedierea situației prin lege ar fi produs consecințe grave, cauzate de durata mai îndelungată a adoptării acestor acte normative, iar singura modalitate de a evita un asemenea scenariu era adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Având în vedere că între data adoptării ordonanței de urgență și data expirării termenului legal de 3 luni au fost aproximativ 13 zile, Parlamentul ar fi putut adopta o lege cu procedură de urgență, în timp util sau cu o minimă depășire a perioadei de referință, prin care să proroge data activării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sau chiar să abroge art. 881-889 din Legea nr. 304/2004, conform recomandării din cel mai recent raport MCV, soluție care ar fi pus capăt oricăror probleme.
În acest context, necesitatea prevenirii sistării temporare a procedurilor judiciare în anumite cauze penale, prin care Guvernului a încearcat să-și justifice opțiunea de operaționalizare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin adoptarea mai multor măsuri derogatorii de ocupare provizorie a unor funcții de conducere și de execuție în cadrul acestei structuri, apare mai degrabă ca un element de oportunitate decât ca o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Or, prin Decizia nr. 361/2016, Curtea Constituțională a stabilit că „Invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate — situația extraordinară —, a cărui respectare este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil”.
I.2) Încălcarea art. 115 alin. (6) și a art. 1 alin. (4) din Constituție
Potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, "Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".
Conform art. 131 alin. (1) și (2) din Constituție, "(...) Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", exercitându-și atribuțiile "prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii". Prin însuși rolul său, Ministerul Public face parte din instituțiile fundamentale ale statului, fapt deopotrivă confirmat de statutul constituțional al acestuia, ca și de împrejurarea că organizarea și funcționarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, prin lege organică.
Întrucât Secția pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost constituită, potrivit art. 881-889 din Legea nr. 304/2004, ca structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este evident că orice ordonanță de urgență care ar reglementa organizarea și funcționarea acesteia ar afecta mai mult sau mai puțin regimul unei instituții fundamentale a statului.
Prin urmare, în ceea ce privește OUG nr. 90/2018, considerăm că sunt pe deplin aplicabile, mutatis mutandis, următoarele considerente reținute de Curea Constituțională prin Decizia nr. 544/2006: „reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă constituie, aşa cum se prevede expres în art. 115 din Constituţie, o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat”.
I.3) Încălcarea art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție
Potrivit art. 148 din Constituție, “(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).”
Aceste prevederi, incluse cu ocazia revizuirii Constituției în anul 2003, reprezintă garanții de ordin instituțional pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin actul de aderare, care limitează în mod implicit suveranitatea națională. În esență, obligațiile respective se referă la participarea efectivă și activă a României la integrarea europeană, la construcția sa instituțională și juridică, precum și la asumarea conștientă și deplină a obligațiilor ce rezultă din întreaga ordine normativă europeană. Toate cele trei puteri ale statului sunt ținute să contribuie, în limita competențelor ce le sunt atribuite prin Constituție, la eficienta respectare și punere în aplicare a sistemului normativ european.
Printre consecințele subsecvente aderării României la Uniunea Europeană se numără și Mecanismul de Cooperare și Verificare ("MCV"), instituit în anul 2007 pentru a remedia deficiențele din reforma sistemului judiciar și din lupta împotriva corupției și crimei organizate. Prin Decizia nr. 2/2012, la fel ca și prin Decizia 1519/2011, Curtea Constituțională a reținut că, prin faptul că are calitatea de membru al Uniunii Europene, statului român îi revine obligația de a aplica MCV şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție.
În cel mai recent raport emis în cadrul MCV la data de 13.11.2018, Comisia Europeană a recomandat expres României "suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgențe subsecvente", precum și "revizuirea legilor justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO". Invocăm Decizia CCR nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, decizie care constata următoarele aspecte: ”În același sens, Curtea apreciază, de asemenea, că dispozițiile menționate din codurile de procedură civilă și penală referitoare la abținere și recuzare sunt de natură să satisfacă și exigențele cuprinse în Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354, din 14 decembrie 2006, referitoare la existența, în toate statele membre, a unui sistem judiciar și administrativ imparțial, independent și eficient, înzestrat cu mijloace suficiente, între altele, pentru a lupta împotriva corupției...”
De asemenea, invocăm și Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 care stabilea următoarele: ”În ceea ce privește aceste angajamente, Curtea constată că, prin Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și verificare a progresului realizat de România..., s-a reținut că au fost identificate de Comisie "chestiuni rămase nerezolvate, în special în ceea ce privește responsabilizarea și eficiența sistemului judiciar" din România. În Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, din 20 iulie 2011..., legea criticată dă expresie acestei obligații (de respectare a recomandărilor MCV- completare a petentului!), prin reglementarea abaterilor pentru care judecătorii și procurorii răspund disciplinar și includerea în această categorie a faptelor prin care se încalcă îndatoririle specifice funcției ori se aduce atingere prestigiului funcției deținute. De asemenea, actul normativ dă curs recomandărilor de consolidare a capacității și a organizării Inspecției judiciare, precum și de continuare a procesului de reformă a acesteia.”
În acest context, întrucât OUG nr. 90/2018 reglementează operaționalizarea rapidă a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, faptul că măsurile adoptate contravin în mod evident recomandărilor menționate mai sus prezintă relevanţă constituţională din perspectiva exigenţelor de ordin substanţial şi procedural impuse de prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, respectiv obligația aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării, se converteşte într-o veritabilă cauză de neconstituţionalitate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, solicităm Curții Constituționale să admită prezenta sesizare și să constate că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (PL-x nr. 533/2018) a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4), 115 alin. (6), 148 alin. (2) și alin. (4), art.1 alin.(4) și art.1 alin.(5) din Constituția României, republicată.
II.) MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE
1.La art. II alin.(11) textul este redactat neglijent, neclar, așadar este imprevizibil în interpretarea sa ulterioară și generează o aplicare viitoare impredictibilă. Prima teza și teza a II-a , din alin.(11) a art.II, par a avea un conținut diferit în ceea ce privește competența după materie și persoană a Secției și îndreptățirea Secției de a deține dosarele cauzelor deja soluționate, cauze care au avut drept obiect de soluționare urmărirea penală a infracțiunilor prevăzute de art 881, alin.(1) din Legea nr.304/2004.
,,(11) De la data operaţionalizării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cauzele de competenţa acesteia, aflate în lucru la Direcţia Naţională Anticorupţie şi alte unităţi de parchet, precum şi dosarele cauzelor referitoare la infracţiunile prevăzute de art. 881 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi soluţionate până la data acestei operaţionalizări se preiau de către aceasta.”
Au conținut normativ diferit sintagmele : ,,competențele acesteia” și ,,infracțiunile prevăzute de art.88 1 alin.1” ? Pentru că așa pare a rezulta, din interpretarea literală a acestui text normativ în ansamblul său! Competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție este diferită de conținutul normei prevăzute la art.88 indice 1 alin.(1 din Legea nr.304/2004), deoarece în aceeași frază aparținând textului normativ întâlnim conjuncția ,,precum” alături de conjuncția ,,și” formând o sintagmă cu caracter copulativ ,,precum și” care alături de expresia ,,dosarele cauzelor” ar adăuga la competența (cu caracter general, adică cauzele aflate în lucru la DNA) a Secției și anumite infracțiuni prevăzute de un anumit articol (88 1 alin.(1) – în speță)!
Invocăm conținutul Deciziei nr.33/2018, decizie pronunțată de CCR ca urmare a sesizării de neconstituționalitate formulată de către 29 senatori ai PNL, precum și de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
,,102. Noua reglementare pare să înlăture derogarea pe care dispoziţiile art. 9 o prevăd în prezent, sub aspectul accesului la o instanţă judecătorească de drept comun, şi să transfere competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în altă materie decât cea disciplinară, de la plenul Consiliului către o instanţă judecătorească, respectiv curtea de apel - secţia de contencios administrativ. Însă, în condiţiile în care conţinutul normei modificate vorbeşte despre „hotărârile secţiilor“, care pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără ca norma să fie integrată într-un ansamblu de dispoziţii din care să rezulte care sunt „secţiile“ care pronunţă respectivele hotărâri, redactarea textului legal este viciată de echivoc şi imprevizibilitate. Reglementarea ar avea înţeles numai din analiza evoluţiei conţinutului normativ al art. 9, deci exclusiv din interpretarea istorică a normei, însă o atare posibilitate este de neconceput din perspectiva exigenţelor de calitate pe care Constituţia le stabileşte cu privire la o lege în vigoare. Astfel, Curtea constată că norma, în noua redactare, creează incertitudine cu privire la emitentul hotărârilor ce pot fi atacate potrivit dispoziţiilor acestui articol, nefiind clar dacă este vorba despre secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţii ale unor instanţe de judecată sau secţii ale altor organisme sau autorităţi. 103. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că dispoziţiile art. I pct. 4 aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a legii.”
Invocăm, de asemenea, Decizia nr.447/2013 a CCR :
,,2. Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 348 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă care prevăd aplicarea imediată a acestor dispoziţii şi pentru procedurile de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare (cu excepţia celor prevăzute de art. 183-203) şi, implicit, pentru situaţia descrisă de art. 81 alin. (3) lipsesc norma legală de previzibilitate. Or, art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita.În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţîn, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşadar, pe lângă neclaritate, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite şi de previzibilitate, ca o condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii normei juridice. 3. Prin urmare, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie,…”
Art. I din OUG nr.90/2018 este adoptat cu încălcarea prevederilor Legii 24/2000, respectiv ale art.3 alin.(1) privitor la adoptarea unei OUG, precum și ale art.36 alin.(1) : ,,(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.”
Vă solicităm să constatați că dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt neconstituționale deoarece încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art.1 alin.(5), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4), art.115 alin.(6), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.
În drept, ne întemeiem sesizarea atât pe dispozițiile art. 133, alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, cât și pe dispozițiile art. 15 , alin (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
[1] Prin hotărârea sa, Curtea de Justiție a constatat încălcarea de către un stat membru (i.e. Spania) a dreptului Uniunii, drept consecință a practicii contrare acestuia din urmă de la nivelul instanței supreme a acelui stat (Tribunal Supremo). Decizia constituie cea dintâi consacrare explicită în jurisprudența Curții de Justiție a răspunderii statului pentru acțiunea instanțelor judecătorești, realitate care putea fi dedusă, însă, anterior din jurisprudența constantă a Curții. Pentru detalii, a se vedea M. Șandru, M. Banu, D. Călin, Există sancţiuni pentru încălcarea obligaţiei instanţei naţionale de efectuare a unei trimiteri preliminare la Curtea de Justiţie?, în Curierul judiciar nr. 12/2014. [2] A se vedea, spre exemplu, pagina web http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-7118-2016-INIT/ro/pdf [consultată ultima dată la 9 decembrie 2018]. [3] De asemenea, poate reprezenta un model pentru statele care vor deveni membre ale Uniunii Europene. [4] Pentru detalii, pagina web https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/com-2017-44_ro_1.pdf [consultată ultima dată la 9 decembrie 2018]. [5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012. [6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 23 februarie 2012. [7] A se vedea COM (2006), Raport de monitorizare a stadiului pregătirii României și Bulgariei pentru statutul de membru UE. [8] A se vedea pagina web http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2014)041-e [accesată ultima dată la 21 iulie 2018]. [9] Numirea procurorului șef se va face de Plenul CSM în urma unui „concurs” care constă în prezentarea unui proiect în fața unei comisii din care fac parte 3 judecători numiți de Secția pentru judecători și un procuror numit de Secția pentru procurori iar ceilalți 14 procurori sunt selectați în urma unui „concurs” constând într-un interviu susținut în fața unei comisii din care face parte procurorul-șef al secției și 3 judecători numiți de Secția pentru judecători și un procuror numit de Secția pentru procurori. Astfel, numirea procurorilor, inclusiv în funcția de conducere a secției, este controlată total de Secția pentru judecători, acest fapt fiind în antiteză cu clamata necesitate a separării carierelor în magistratură, unul din motivele pentru care au fost adoptate aceste legi. A se vedea, pe larg, Bogdan Pîrlog, Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar, studiu disponibil la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/3122 [accesată ultima dată la 21 iulie 2018]. [10] Decizia nr. 255/2005, Decizia nr. 761/2014, Decizia nr. 859/2015, Decizia nr. 361/2016, etc
Spuneți-ne ce șanse considerați dv. că are moțiunea. Noi am făcut un calcul și pe hârtie lucrurile nu prea arată foarte bine
