luni, 30 iulie 2018

DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN LA FINALUL BIROULUI POLITIC NAȚIONAL AL PNL, 30.07.2018

PNL condamnă declaraţiile premierului Viktor Orban care reprezintă o jignire la adresa sentimentului românilor într-un an în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri.
Aceste declaraţii sunt total deplasate, au un caracter neprietenesc şi sunt cu atât mai jignitoare şi mai grave cu cât au fost făcute pe teritoriul României. Somăm Guvernul să ia atitudine oficială faţă de aceste declaraţii şi să nu tacă în mod complice atunci când avem de-a face cu declaraţii care pun la îndoială dreptul cetăţenilor români de a sărbători Centenarul Marii Uniri şi de a considera acest an ca un an extrem de important în care împlinim 100 de ani de la realizarea Marii Uniri.
PNL somează Guvernul să ia de urgentă măsurile pentru corectarea tuturor dezechilibrelor economice și pentru corectarea gravului deficit bugetar. Avem cel mai mare deficit bugetar pe primele șase luni ale anului, de la criză încoace.
Așa cum arată bugetul este pusă sub semnul întrebării capacitatea Guvernului de a face față cheltuielilor pe care le-a angajat, inclusiv capacitatea de a putea plăti la termen salariile și pensiile din sectorul public, capacitatea de a putea onora angajamentele României și de asemenea, capacitatea de a putea susține programul de investiții, absolut necesar, care este prevăzut în Legea Bugetului de Stat.

La rectificarea bugetara, Guvernul este obligat să ia măsuri pentru a corecta toate dezechilibrele grave  care au fost provocate de politicile guvernamentale. Plecând de la premisele false pe care este construit acest buget, să ne aducem aminte că acest buget este construit pe o creștere economică de 5,5%, ori deja Comisia Europeană a revizuit în scădere perspectivele de creștere economică la 4,1% și chiar acest 4,1% creștere economică este pus sub semnul întrebării de datele de pe primul trimestru și mai ales de cum arată datele privitoare la primele două luni din trimestrul al doilea.

De asemenea, bugetul este construit pe o rată a inflației care nu mai are nicio  legătură cu rata inflației. România a ajuns să aibă cea mai mare inflație între toate țările Uniunii Europene iar această inflație afectează grav puterea de cumpărare a românilor.

Nu în ultimul rând, bugetul este construit pe o altă premisă falsă, și anume evoluția cursului de schimb leu-euro, în care pe luna iunie leul a coborât la 4,6 pe media lunii iunie, în condițiile în care, bugetul este construit pe o rată de schimb medie pe anul în curs de 4,55.

Solicităm ca la rectificare să fie corectate toate aceste nereguli dar în primul rând, solicitarea PNL este ca la rectificarea bugetară, Guvernul să înapoieze banii jefuiți localităților, să corecteze toate găurile pe care le-au provocat în bugetele locale prin niște măsuri care nu au avut alt scop decât să treacă de pe deficitul bugetului de stat pe deficitul bugetelor locale, toate cheltuielile nesăbuite pe care le-au provocat.

În acest sens solicităm din nou aplicarea măsurii care este prevăzută în programul de guvernare de la 1 ianuarie 2018, și anume transferul integral al impozitului pe venit și al impozitului din venitul din pensii către bugetele locale, într-un procent de 58-62% sursă directă de venit către bugetele locale, restul sumei urmând să se aloce prin Consiliul Județean prin sumele de echilibrare sau prin intermediul formulei pe baza căreia se asigură cheltuielile de funcționare ale localităților.

PNL a hotărât astăzi să mandateze Comisia juridică a partidului, să pregătească pentru debutul sesiunii parlamentare, un proiect de lege privitor la introducerea votului electronic și de asemenea, privitor la creșterea reprezentării românilor din diaspora, în parlamentul României.

PNL a hotărât astăzi criteriile, procedura şi calendarul de desemnare a candidaţilor PNL pentru Parlamentul European. Candidaturile vor fi depuse până în data de 1 septembrie. Fiecare candidat va depune un CV politic, un CV profesional şi un proiect de activitate în PE. Fiecare candidat trebuie să reprezinte filialele dintr-o regiune de dezvoltare, din cele opt regiuni de dezvoltare. Am statuat principiul ca pe lista pentru europarlamentare, fiecare regiune de dezvoltare din cele opt să aibă câte patru candidaţi pe listă, plus câte un supleant, astfel încât să asigurăm o reprezentare echilibrată a fiecărei euroregiuni şi a fiecărui judeţ din cadrul euroregiunii. Evident, candidaţii trebuie să intre în campanie începând cu data de 1 septembrie, să solicite votul de susţinere din partea filialelor din euroregiunea în care candidează - este necesar votul a jumătate plus unu dintre filialele din fiecare regiune de dezvoltare - urmând să se stabilească configuraţia finală a listei respectând principiul reprezentării echilibrate a fiecărei regiuni pe lista naţională în baza criteriilor pe care le-am stabilit, respectiv experienţa politică, administrativă şi profesională, calitatea proiectului şi experienţă în relaţiile internaţionale.

Nu în ultimul rând, astăzi am hotărât ordinea de zi a Consiliului Naţional care va avea loc pe 4 august. Pe ordinea de zi o să fie un raport al Biroului Executiv, vor fi două proiecte de hotărâri, cel referitor la criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, un calendar de desemnare a candidaţilor PNL la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ. De asemenea, va fi supus dezbaterii şi adoptării un document numit 'Principiile bunei guvernări liberale.

Candidați pentru europarlamentare?

Am dat răspunsul la această întrebare și am spus că atunci când voi lua o decizie în acest sens îmi voi informa colegii de partid și ulterior opinia publică. Nu am luat nicio decizie, ca atare, nu am ce să vă spun, se va vedea pe data de 1 septembrie dacă îmi voi depune candidatura sau nu.

Dar am văzut, conform acelor criterii, că vă rezervați dreptul de a decide cine va fi cap de listă. 

În privința capului de listă, așa cum este normal și firesc, conform hotărârii adoptate în BPN, s-a luat decizia ca primul loc pe listă să fie decis la propunerea președintelui, de către Biroul Executiv al PNL.

Care sunt dezavantajele acestui sistem propus astăzi. Au fost și colegi care au susținut că ar putea demobiliza filialele care vor pierde în cadrul acelor euroregiuni.


Evident că nu toate filialele vor avea candidați pentru că avem 41 filiale județene și 6 filiale de sector și sunt 33 de locuri pe lista de candidați. Problema este de a asigura o reprezentare corectă a fiecărei regiuni pe lista națională, astfel încât fiecare regiune să aibă candidați care să aibă cu adevărat reprezentativitate pentru regiunea respectivă și de asemenea, de a îmbina acest criteriu de reprezentare proporțională și echilibrată a  regiunilor de dezvoltare cu criteriul valorii personale a fiecărui candidat.

Pe câte locuri eligibile vă bazați?


Este prematur să deschidem discuția pe acest subiect, cu siguranță vom stabili obiective pentru alegerile europarlamentare. Suntem în faza în care vom demara după Consiliul Național, procedura de selecție a candidaților și în mod evident, termenul de decizie pentru stabilirea candidaților a fost stabilit pentru data de 1 noiembrie. După 1 noiembrie vom stabili și strategia pentru alegerile europarlamentare.

Nu am văzut acel criteriu pentru o mai bună reprezentativitate  a femeilor pe lista de candidaturi eligibile, vor fi și femei care vor fi pe lista scurtă a PNL pentru Parlamentul European?


Orice membru al Partidului Național Liberal poate să își depună candidatura pentru orice funcție și in partid și pe listele electorale, indiferent ca sunt alegeri pentru Parlamentul European, alegeri pentru Consiliul județean sau pentru Parlament sau pentru Primărie.

Și obligativitatea de a cunoaște o limba străină?

Asta e de la sine înțeleasă. Nu poate fi un criteriu de evaluare.

Deci noi am trecut criteriile de evaluare. În criteriile de evaluare, normal, trebuie să evaluezi experiență politică, profesională, administrativă, experiența in relații internaționale, calitatea proiectului cu care se prezintă fiecare candidat pentru Parlamentul European, adică prin ceea ce spune că va face la nivelul Parlamentului European și la nivelul instituțiilor europene. Cunoașterea unei limbi străine e de la sine înțeleasă și pentru membrii Partidului Național Liberal este un lucru bine cunoscut că îndeplinesc această condiție.

Domnule președinte s-au auzit și niște țipete ieșind din această sală. Ne puteți zice cine a țipat și de ce?

Nu va pot spune, că nu am auzit țipete.

La finalul ședinței...acea modificare la statut prin care se schimbă procedura de demitere

Încă nu s-a modificat statutul. A fost votată  o propunere în Biroul Politic Național. Este o propunere care urmărește o mai bună capacitate pentru Biroul Executiv de a putea îmbunătății performanța electorală a partidului, mai ales în acele filiale care în mod evident nu se respectă deciziile partidului, campaniile naționale ale partidului sau nu își ating obiectivele electorale. Nu a fost nimic, încă nu e modificat statutul, doar s-a votat o modificare.

Dar de ce s-a contestat în interiorul ședinței de astăzi? 

Este dreptul oricui să facă orice fel de contestație. Eu vă spun că s-a numărat cu mare meticulozitate de 3 ori. Scorul a fost același oricât ar fi încercat să schimbe rezultatul votului.

Și-a exprimat până acum cineva intenția de a candida la alegerile europarlamentare?

Pană acum nu. Vom ști cu precizie cine va candida la alegerile europarlamentare până în data de 1 septembrie, care este termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Depunerea candidaturilor va începe după data Consiliul Național ce va avea loc pe 4 august și vom ști cu precizie până la 1 septembrie cine sunt toți candidații.

Dv. veți merge la ședința Consiliului Național cu o țintă pe care să o atingeți în alegeri? Nu vă întreb întâmplător, precedentul președinte a demisionat în urma unei ținte ratate.

În cadrul Congresului a fost adoptată o moțiune iar în cadrul acestei moțiuni ne-am stabilit obiectivele echipei actuale de conducere și anume câștigarea alegerilor prezidențiale, câștigarea alegerilor locale si câștigarea alegerilor parlamentare. Acestea sunt obiectivele asumate prin decizia Congresului și ele sunt cuprinse în cadrul moțiunii.

În ceea ce privește europarlamentarele, nu am stabilit un obiectiv precis. În mod evident, ne dorim să obținem un scor cât mai mare astfel încât să avem o reprezentare cât mai puternică la nivelul Parlamentului European, o reprezentare care va fi în beneficiul României.

Care sunt motivele pentru care nu v-ați asumat un scor pe zona de europarlamentare, prin moțiune?


Nu vă pot da aceste măsuri, eu vă spun că ne-am asumat obiectivele esențiale pentru evoluția partidului și mai ales pentru evoluția României. Cu siguranță ne vom lupta ca să obținem cel mai bun scor posibil al PNL la alegerile  europarlamentare.

Simțiți  în interiorul PNL, la nivelul aleșilor locali PNL, o demobilizare când vine vorba de alegerile europarlamentare și acesta este motivul pentru care nu ați pus o țintă?

Se știe foarte clar că, de regulă, prezența la vot la alegerile pentru Parlamentul European a fost o prezență redusă și de asemenea, se cunoaște că electoratul de dreapta consideră alegerile europarlamentare ca niște alegeri nu foarte importante. Cu siguranță, noi ne vom strădui pentru o campanie bine organizată, o campanie inteligentă în care să ii convingem pe alegătorii de dreapta că este extrem de important să voteze în alegerile pentru Parlamentul European pentru că în funcție de acest vot România va fi mai puternică în Uniunea Europeana sau va fi mai slabă la nivelul Uniunii Europene.

Până să îi convingeți pe electori, pe colegii dv. i-ați convins? 

Sunt convins că membrii Partidului Național Liberal se vor implica în susținerea campaniei electorale și că fiecare la locul lui își va îndeplini obiectivele stabilite.

Altfel ce se va întâmpla?

Nu exista un alt fel.

Sancțiuni pentru cei care nu se implică? 

Eu sunt mai puțin adeptul sancțiunilor, eu sunt adeptul unor obiective serioase, realizabile, care sunt conforme cu capacitatea fiecărei filiale județene, fiecărei organizații locale, astfel încât să-i stimulăm pe colegii noștri să își atingă aceste obiective.

Dar obiectivele odată neîndeplinite atrag niște sancțiuni?

Sigur, dacă există derapaje majore de la obiectivul stabilit care, vă repet, pentru fiecare filială județeană va fi stabilit un obiectiv realist, în baza unei cercetări sociologice în care n-o să le cerem să crească scorul pe care îl au în sondaje cu 10 procente. O să stabilim niște obiective, în mod evident la nivelul fiecărui județ, aceste obiective vor fi descărcate pe fiecare localitate. Așa se procedează, mai ales într-o campanie de tipul campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Trei senatori PNL au semnat un proiect de lege depus de Titu Brăiloiu PSD, proiectul reduce sancțiunile pentru cei care dețin mai multă muniție... 

Nu cunosc acest proiect, mă voi informa și când voi cunoaște despre ce este vorba vă voi spune ce cred.

Ar fi un conflict de interese dacă un lider de partid s-ar putea autopropune cap de listă pentru aceste alegeri?

Vă gândiți la aceleași teme care nu au nicio relevanță. Fiți convinși ca veți afla componența listei pentru alegerile europarlamentare, veți afla cine candidează, cel târziu în data de 1 noiembrie.

Vă mulțumesc!

joi, 26 iulie 2018

RESPONSABILITATEA NE APARȚINE. AMERICA NU ARE NICI CEA MAI MICĂ OBLIGAȚIE - DRAGOȘ PAUL ALIGICĂ

DRAGOȘ PAUL ALIGICĂ
DOCTOR ÎN ȘTIINȚE POLITICE, ECONOMICE ȘI SOCIOLOGIE

„O patrime din istoria moderna a acestei tari !!! Daca mai adaugam ca insasi Romania Mare e in buna masura rezultatul dinamicii induse in Primul Razboi Mondial de Woodrow Wilson cu cele 14 puncte ale sale si principiul nationalitatilor adus pe masa negocierilor de la Versailles cu toata forta economica si militara a Americii, locul Romaniei in Secolul 20, secolul Americii, devine mai limpede. Un arc care incepe in 1917 si reatinge azi realitatea noastra politica in moduri in care daca era sa fie prin noi insine…
Ne-am invatat prost asadar. Performanta stelara in dictaturi, proasta guvernare, extremisme, comunisme, balcanisme, culturi ale personalitatii, furatul caciulii de unii singuri la scara industriala etc etc etc. In perioada in care SUA s-a retras din partea noastra de Europa (dupa anii 20, sau tinuta afara, dupa al doilea razboi mondial) e aducere aminte a ce si cum. Cand America s-a retras din Europa am aratat imediat ce stim…
America NU are insa nici cea mai mica obligatie ca romanii sa fie feriti de a fi furati si batjocoriti de Vantu, Voiculescu, etc. sau de a fi bine guvernati prin alegeri democratice decente, de a fi reprezentati de oameni decenti si inteligenti, de a avea institutii functionale etc. Daca romanilor le place sa fie reprezentati de Dragnea si Dancila, asta e.
Responsabilitatea interna pentru ce facem si cine suntem, cine ne reprezinta si de ce, sa nu ne autoamagim, ne apartine.”
Citeste articolul integral pe platforma de dezbateri MARGINALIA.

marți, 24 iulie 2018

INTERLOPII MEDIA, MERCENARI ÎN SLUJBA NEOMARXISM-COMUNISMULUI

Scena  media românească este un spectocol grotesc și absurd. Asistăm la un linșaj mediatic al Partidului Național Liberal și al lui Ludovic Orban, de cea mai joasă speță. Cei doi corifei ai Realității TV, Cozmin Gușă și Octavian Hoandră tocmai au demonstrat că sunt la fel ca toți interlopii media de la noi și-au  demonstrat cu prisosință ”calitățile” de șobolani roșii. 
Însă au o mare problemă ! Nu o să le iasă ! Partidul Național Liberal este susținut români !
Mai jos avem gândurile unui susținător al PNL și al președintelui PNL, Ludovic Orban - Facebook-Violeta Vijulie
Nu stiu ce joc face Realitatea TV. Poate a auzit ca PSD da amnistie fiscala si vrea si ea. Simulacrul de "sondaj" facut cu postaci pe pagina televiziunii si emisiunea lui Hoandra sunt sub demnitatea oricărui jurnalist care se respecta.
Ludovic Orban a dus partidul de la 18% la 29% in doar 1 an de mandat in fruntea PNL.
Ludovic Orban este președintele PNL care isi cunoaste cel mai bine partidul. Si nu vorbesc de membrii conducerii, ci de oamenii care muncesc din greu si pe care poate nu ii stiti dupa nume, dar care sunt acolo mereu pt ca unii sa aiba functii in partid sau in stat. Aceia sunt oamenii care il sprijina pe Ludovic Orban si s-a vazut asta la Congres.
Ludovic Orban este presedintele PNL care se intreaba daca o idee e cu adevarat de dreapta inainte ca partidul sa o transforme intr-un proiect de lege.
Ludovic Orban coordoneaza activitatea in Parlament astfel incat initiativele PNL sunt foarte multe si benefice pt cetateni.
Sub conducerea lui Ludovic Orban, PNL a initiat motiuni simple impotriva a aproape tuturor ministrilor PSD si o motiune de cenzura impotriva guvernului Dancila, care a strans mai multe voturi decat semnatarii initiali, semn ca a fost luata in serios.
Ludovic Orban a avut intr-un an mai multe intalniri externe decat au avut ceilalti presedinti PNL pe toata perioada mandatului lor. Cancelariile straine il respecta si ii deschid usa.
Ludovic Orban a dat tonul pentru lupta la baionetă cu pnlistii rosii vopsiti in galben.
Ludovic Orban este primit cu respect intre protestatarii din piata.
Ludovic Orban este lovit de multi "lideri" ai PNL pentru ca poate si vrea sa faca din PNL un veritabil partid de dreapta.
Ludovic Orban este foarte puternic pentru ca are sustinerea membrilor PNL si acesta este cel mai important lucru.
Eu sunt alaturi de Ludovic Orban si am incredere ca va reusi sa treaca de toate barierele care i se pun si va face din PNL liderul dreptei romanesti, capabil sa raspunda asteptarilor electoratului de dreapta din Romania!
Mult curaj, Ludovic Orban!”

vineri, 20 iulie 2018

CUI FOLOSEȘTE DENIGRAREA PREȘEDINTELUI IOHANNIS ?

Moise Guran ”marele” activist antiprezență la vot în 2016, pe principiul că dacă nu votăm USR-ul mai bine nu vii la vot că nu ai cu cine, oare cui a făcut jocurile atunci ? USR-ului ? Mai degrabă a făcut jocurile PSD-ului.
Acum în preajma unor noi alegeri s-a reactivat. De data asta este vizat Președintele Iohannis.
Guran în ”complexitatea” lui de jurnalist de cârciumă, emite tot felul de judecăți idioate despre președinte, uitând că domnul Iohannis alături de PNL, Societatea Civilă și oamenii de bună credință din țara asta au oprit tăvălugul PSD-ist.
Dar probabil pentru ”marele” lider de opinie și ”jurnalist” Guran Moise nu contează asta. Dacă PSD prelua toată puterea se poziționa foarte repede și acum ridica osanale conducătorului iubit.
În final, toată campania de denigrare a Președintelei Iohannis, tot PSD-ului folosește nicidecum altora.

miercuri, 18 iulie 2018

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL. LUDOVIC ORBAN - 18.07.2018

Salut decizia Curții Constituționale, care a oprit temporar tentativa lui Liviu Dragnea de a jefui 10 miliarde de euro – acțiunile celor mai profitabile companii de stat și de a le arunca într-un coș care să transforme această avuție națională a României într-o pușculiță de partid pentru PSD.
De asemenea, visul lui Dragnea de a apărea pe prima copertă a manualelor realizate în sistem de editură pedagogică în regim de monopol a eșuat temporar și dnul Dragnea nu va apărea pe coperta manualelor. Și noi nădăjduim că în continuare manualele pentru copii vor fi rodul creativității, rodul unei competiții între companii care să genereze manuale cât mai interesante și cât mai folositoare copiilor.
Nu putem să nu remarcăm ca un fapt pozitiv amânarea analizării sesizării PNL privitoare la Codul de Procedură Penală pentru toamnă. În acest timp, Comisia de la Veneția, prin experții desemnați în urma sesizării PNL prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei suntem convinși că vor emite cel puțin un raport preliminar, care ar urma să fie supus dezbaterii și aprobării în plenul Comisiei de la Veneția.
Regretăm că în privința celor două legi ale Justiției, 303/2004 și 317/2004, CCR nu a așteptat să se pronunțe până la aprobarea punctului de vedere formulat de experții care au pregătit proiectul de raport și au respins practic sesizarea PNL și a partenerilor noștri din Opoziție.
A fost o întâlnire la sediul PNL cu domnul Blaga și foștii PDL-iști, dv. nu ați participat. Înțeleg că nu ați fost invitat...
Cum adică nu am participat? I-am salutat pe toți colegii mei de partid, am discutat cu colegii. În rest, fiind vorba de o discuție pe care a generat-o colegul meu, domnul Blaga, e o discuție la care are dreptul orice membru al PNL, sediul PNL e deschis la orice fel de discuții, dezbateri, între membrii PNL.
Domnul Blaga spunea că e nevoie de o mai bună comunicare între vechiul PDL și vechiul PNL, că aici ar fi anumite probleme care ar putea fi rezolvate printr-un dialog mai bun...
În ce mă privește eu sunt deschis dialogului cu toți membrii PNL, indiferent de unde provin, indiferent ce funcții ocupă, atâta timp cât au ceva de comunicat în interiorul partidului, cât au idei benefice, cât se implică în activitatea partidului și în îndeplinirea obiectivelor, eu sunt un om deschis la dialog și comunicare. Și, de asemenea, sunt deschis la orice îmbunătățire a comunicării în interiorul partidului și în exteriorul partidului.
Prezența dv. la această întâlnire nu ar fi fost utilă tocmai în sensul acesta?
Vă repet, am discutat cu toți colegii mei de partid, cu fiecare în parte m-am întâlnit de mai multe ori. A fost o discuție pe care a vrut să o aibă domnul Blaga, care să ne aducem aminte că domnul Blaga a avut de suferit 2 ani de zile, este un om care în momentul în care a început urmărirea penală împotriva sa – ca și în cazul meu – s-a retras din funcția de co-președinte, nu a mai candidat la Parlament, a făcut un pas în lateral, iar astăzi este achitat și probabil a vrut să aibă o discuție cu colegii săi mai apropiați. O chestiune, pe care încă o dată o repet, am fost informat, am fost de acord și orice fel de discuție are loc în sediul partidului între colegi, membri ai PNL, este binevenită.
I-ați propus să fie inclus pe lista la europarlamentare?
Nu, toată lumea pune... Am văzut și știri că am avut o discuție cu domnul Antonescu și domnul Blaga despre europarlamentare. Nu am avut discuții. Pe data de 4 august vom stabili criteriile, calendarul și procedura de desemnare a candidaților pentru Parlamentul European, vom aplica aceste criterii pentru orice candidatură care se va depune. Numai că depunerea candidaturilor va începe după aprobarea hotărârii Consiliului Național, ca atare, la ora actuală oricine vorbește despre liste – că am văzut liste date în presă în care figurau tot felul de nume care au și anunțat public pe conturilor lor de Facebook că nu intenționează să candideze pentru Parlamentul European, au apărut liste fictive, liste false, și din păcate în mare parte PNL este supus unui bombardament de fake-news, de știri false, care nu au legătură cu realitatea din partid. Ca atare, cine vrea să candideze va trebui să-și depună candidatura după hotărârea Consiliului Național care va avea loc în data de 4 august și la finalul procedurii vom lua decizia de alcătuire a listei în conformitate cu criteriile pe care le vom stabili.
Ce ați discutat cu dnul Crin Antonescu?
Acuma nu o să vă dezvălui ceea ce discut cu un vechi prieten în discuții între patru ochi.
Revine în politică?
Nu mă întrebați, dacă are ceva de spus domnul Antonescu, spune domnul Antonescu. În ceea ce mă privește îl cunosc pe domnul Antonescu de o bună bucată de vreme, am fost alături în marea majoritate a bătăliilor, și ca atare este un om cu care îmi face plăcere să vorbesc.
I-ați cerut dv. să se implice mai mult în viața PNL?
Nu i-am cerut pentru că știu că domnul Antonescu de fiecare dată se implică atât cât dorește domnia sa și cum simte că poate să fie util PNL. Nu are nevoie domnul Antonescu de invitații speciale, dacă domnul Antonescu simte nevoia de a face ceva, face.
Domnia sa a spus că se retrage din viața politică. Este această întâlnire un mesaj că încearcă să revină?
Acuma toată lumea încearcă să interpreteze o întâlnire în fel și chip. Vă repet, dacă domnul Antonescu are ceva de spus, spune domnul Antonescu.
Cine a inițiat această întâlnire?
A fost o întâlnire întâmplătoare, în care este adevărat că stabilisem întâlniri cu amândoi, numai că s-a întâmplat să ajungă aproape în același timp. Și oricum, mi-a făcut plăcere să port o discuție cu domnul Antonescu și domnul Blaga, care sunt de fapt cei care au semnat fuziunea între Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal după alegerile europarlamentare și am purtat o discuție foarte interesantă mai mult referitor la trecut decât referitor la viitor.
Simițiți că această fuziune s-a dus până la capăt, există unitate clară în partid, mai ales că vedem genul acesta de întâlniri cum a fost cea de astăzi?
Nu a mai fost nicio întâlnire, asta a fost o întâlnire specială la care probabil colegul meu de partid, domnul Blaga, a simțit nevoia să poarte această discuție care nu reprezintă nimic rău, nu arată în niciun fel că ar exista probleme în PNL, ci probabil...și aici și trag nădejde că determinarea, militantismul, organizarea, să se îmbunătățească prin implicarea tuturor colegilor mei.
Putem recunoaște că este o premieră o astfel de întâlnire în viața unui partid din România?
Partidul Național Liberal este rezultatul unei fuziuni între două partide, între PNL și PDL. Acuma, că au simțit nevoia...probabil mai au loc astfel de întâlniri între oameni care au fost afini și care au dezvoltat o apartenență la o formațiune politic mai mult timp, și probabil că încă va mai dura o perioadă, dar în ceea ce privește PNL este un partid coerent, un partid unit, un partid în care deciziile se iau în forurile statutare și care pune în practică toate deciziile care sunt luate în forurile statutare.
V-ar deranja să se repete acest gen de întâlniri?
Nu cred că se vor repeta.
În timp ședinței dv ați stat la dv în birou în timp ce colegii de la vechiul PDL au stat separat...
Vă repet, am discutat cu fiecare individual. Nici nu a fost vorba să particip eu în vreun fel la această discuție și probabil au avut și chestiuni care țin de istoria lor, de ceea ce au făcut de-a lungul timpului împreună. Nu mi s-a solicitat prezența și nu am solicitat eu să fiu prezent la această întâlnire. Pe de altă parte, vă repet, am discutat cu toții.
Va fi domnul Blaga șef de campanie la europarlamentare anul viitor?
În privința tuturor deciziilor legate de lista pentru europarlamentare, de strategia de campanie, de echipa de conducere a campaniei, le vom lua după data de 4 august. Sigur că sunt convins că domnul Blaga ar fi extrem de util în echipa de campanie a PNL.
Veți stabili clar un procent pe care partidul trebuie să-l atingă la europarlamentare?
Cu siguranță PNL va avea un obiectiv. Pe de altă parte, a avut loc un congres. La acest congres a fost adoptată o moțiune cu 80%, în moțiune sunt stabilite obiectivele PNL: câștigarea alegerilor prezidențiale, câștigarea alegerilor locale și câștigarea alegerilor parlamentare. Odată cu adoptarea moțiunii și echipei de conducere la congres, echipa de conducere și partidul în ansamblul său are obligația de a pune în practică obiectivele care sunt stabilite în moțiunea votată la congres.
O ordonanță de urgență mâine?...
Sincer nu cred că se va emite (pe amnistie și grațiere). Oricum am tras semnale extrem de serioase, sper să nu îndrăznească totuși să comită o asemenea ticăloșie care ar arunca România în aer. Oricât de deplasat, oricât de disperat ar fi Dragnea, aici e vorba de mulți actori instituționali care ei vor răspunde în cazul în care se va lua o astfel de decizie și care își vor asuma o răspundere imensă în plan personal. Și nu mi se pare că mulți dintre ei sunt dispuși să facă lucrul respectiv. Sigur că am urmărit că a fost convocat Biroul Permanent de la Senat, și de la Cameră de curând probabil că a fost convocat...Asta nu e neapărat un semn că ar exista o intenție neapărat pentru ziua de joi, pentru că oricum Parlamentul e în sesiune extraordinară și oricum în conformitate cu Constituția, în cazul emiterii de ordonanțe de urgență, dacă Parlamentul nu ar fi convocat în sesiune, e suficientă convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară într-un termen de maximum 5 zile de la emiterea OUG. Adică nu aș privi semnalul, mai degrabă din informațiile pe care le avem este o chestiune legată de forma în care a fost adoptată Legea privind taxarea offshore.
Cum vedeți faptul că președintele Klaus Iohannis nu a ieșit cu niciun comunicat, cu nicio declarație după întâlnirea de astăzi cu dna premier Dăncilă?
Nu am ce să comentez, probabil nu a simțit nevoia să comunice pe temele pe care le-a avut cu doamna Dăncilă.
Credeți că ar fi trebuit să se discute și despre această OUG în cadrul discuțiilor?
Am convingerea că s-a discutat, nu am nicio îndoială în privința asta că domnul președinte i-a atras atenția doamnei prim-ministru, chiar dacă nu cunosc conținutul acestor discuții, dar sunt convins că președintele – care întotdeauna a manifestat o preocupare și o atitudine extrem de fermă în privința măcelăririi legilor Justiției și în privința emiterii unor acte normative care să afecteze regimul drepturilor și libertăților – a avut întotdeauna o atitudine fermă.
Dar această tăcere, această tăcere suspectă a zilei de astăzi, ieșirea domnului Iohannis și a doamnei Dăncilă ridică unele semne de întrebare legat de ce se va întâmpla mâine. Tocmai de aceea vă întreb, nu credeți că era mai bine că cei doi...comunicau și ne spuneau ce s-a întâmplat?
Să așteptăm ziua de mâine.
Aveți siguranța că președintele și-a luat toate garanțiile că mâine nu se va întâmpla nimic?
Ei, știți cum e cu toate garanțiile...Nu știu dacă doamna Dăncilă are decizia la purtător, dacă cumva are butonul de comandă în exteriorul său...Dar eu cred că nu se va da mâine nicio OUG.
Cu domnul Dragnea ați vorbit dv.?
Nu. Ce să vorbesc cu domnul Dragnea, nu am decât o singură solicitare pentru domnul Dragnea, să părăsească funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru că distruge imaginea acestei instituții și pentru că nu mai are niciun fel de legitimitate să ocupe această înaltă poziție în statul român.

marți, 17 iulie 2018

CÂND O PARTE A PRESEI STĂ LA MÂNA SFORARILOR


Ioana Ene Dogioiu și Mircea Badea se ghidează după celebra replică a lui Pavel Puiuț - Gheorghe Dinică din ”Filantropia” lui Nae Caranfil:
„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”
Pentru ca acea ”mână” să-și primească ”pomana” calcă totul în picioare.

Mircea Badea: „Iohannis a luat-o razna, trebuie suspendat”

Ioana Ene Dogiou: „Presedintele este un simplu actor al evenimentelor si pare sa-si fi epuizat tot apetitul pentru lupta in iarna lui 2017. Deja au inceput sa circule informatii cum ca s-ar fi razgandit in privinta candidaturii pentru al doilea mandat. Iar pasivitatea lui a transmis electoratului un mesaj de neputinta si abandon”

Aici doamnă Dogioiu, dezinformează și minte de îngheță apele. Domnul președinte Iohannis și-a anunțat deja candidatura la al doilea mandat de președinte al României și are și sprijinul românilor și al Partidului Național Liberal.

Cele două citate spun cam același lucru, că președintele Iohannis nu mai este compatibil cu funcția și ar trebui suspendat, ”uitând” că a fost ales și este susținut de 6 milioane de români, și că ne reprezintă cu cinste la nivel internațional.

Cele două ”mâini” pare să primească ”pomana” din surse diferite, dar mai știi ?

USR ÎNTRE LIBERTARIANISMUL CORPORATIST DE IERI, NEOMARXISMUL DE ASTĂZI ȘI CINE MAI ȘTIE MÂINE

Din vremea când Alina Mungiu-Pippidi și Kantar Group înființau ONG-ul cu haină politică USB-USR, s-au schimbat multe.

La acea vreme USR-ul promova libertarianismul corporatist ca idee de guvernare urmând ca actul de guvernare in sine să fie subordonat marilor corporații.
Astăzi se pare că promovează neomarxismul și ca politică economică subordonarea economiei private total statului.

Dacă într-un interval de trei ani USR și-a schimbat de două ori orientarea politică, în direcții total opuse, a treia oară în ce direcție va merge ?

luni, 16 iulie 2018

DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV PNL - 16.07.2018

Partidul Național Libereal privește cu îngrijorare maximă informațiile apărute în spațiul public privitoare la adoptarea de către Guvern a unei noi ordonanțe de urgență în domeniul Justiției, indiferent că este o ordonanță de urgență legată de amnistie, grațiere sau ordonanță de urgență care ar putea să modifice Codul Penal sau alte reglementări în domeniul Justiției.
Partidul Național Liberal atrage atenția că nu există nicio bază constituțională pentru adoptarea unei astfel de ordonanțe de urgență.
În conformitate cu prevederile constituționale, ordonanțele de urgență pot fi adoptate de Guvern în situații, practic excepționale, când nu este o altă soluție pentru a fi reglementată o situație sau alta. Nu avem nicio situație excepțională. În Parlament, de un an și jumătate sunt în dezbatere Legile Justiției, de asemenea, în Parlament au fost dezbătute Codul Penal și Codul de Procedură Penală, ca atare, nu există nici un fel de temei pentru Guvern de a emite prin intermediul ordonanței de urgență, de a modifica legi care să afecteze funcționarea Justiției în ansamblu.
Somăm membrii guvernului, să nu fie slugile lui Dragnea și să nu transpună în realitate visele bolnăvicioase ale lui Dragnea. Până la urmă, răspunderea pentru orice act administrativ al guvernului aparține membrilor guvernului, nu instigatorilor care caută să folosească orice fel de instituție a statului român pentru a-și rezolva problemele personale, în special problemele de natură penală.
Imaginea României și așa are de suferit și România tinde să devină un stat problemă la nivelul Uniunii Europene, ca urmare a intrării cu bocancii în Legile Justiției și în Codul Penal și în Codul de Procedură Penală.
Se știe foarte clar că Partidul Național Liberal, alături de președintele României, este angajat într-o bătălie pentru a împiedica intrarea în vigoare a unor modificări atât în privința Legilor Justiției cât și în privința Codului Penal și a Codului de Procedură Penală care să transforme România dintr-o țară a oamenilor corecți, a oamenilor care respectă legea, într-o țară care să fie un paradis al infractorilor, așa cum își dorește Dragnea și clanul dominant care se află la conducerea PSD.
Vom uza de toate pârghiile pe care le avem la dispoziție, în cazul în carea Guvernul va comite acest grav act împotriva ordinii de drept și împotriva democrației în România, atât pârghiile pe care le avem în plan intern cât și alte pârghii pe care le putem folosi la nivel european.
Ce pârghii aveți domnule Orban în situația aceasta?
Deja am folosit în privința Codului Penal o procedură în care nădăjduim că solicitarea noastră va fi respectată de Curtea Constituțională. Am folosit pârghia întrebărilor preliminare. Solicităm Curții Constituționale să adreseze aceste întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Este o procedură care poate să ducă la o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care să țină cont de legislația la nivelul european, de tratatele Uniunii Europene astfel încât să asigurăm că legislația din România este conformă cu legislația de la nivel european.
 Despre Codurile Penale, aveți un răspuns de la Curtea Constituțională?
Deocamdată, nu! De asemenea, am solicitat Curții Constituționale și așteptăm pentru că va veni cât mai curând pronunțarea pe legea 317, să amâne o pronunțare până când poziția Comisiei de la Veneția va fi adoptată în plenul Comisiei, lucru care se va întâmpla, din câte avem informații, în septembrie.
Punctul nostru de vedere care coincide cu punctul de vedere exprimat de Comisia Europeană, de statele GRECO, de cei doisprezece ambasadori din NATO și din Uniunea Europeană, este aceea foarte clară. În legislația românească trebuie să ținem cont de punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, care este o reuniune a experților care stabilesc standardele în materie de exercitare a drepturilor și libertăților, în materie de domnie a legii, în materie de organizare și funcționarea Justiției.
Ca atare, solicităm oprirea acestei nebunii și reîntoarcerea la o atitudine normală, firească pentru o democrație europeană, și anume legi care să fie în avantajul cetățeanului și nicidecum în avantajul celor care încalcă legea.
 De ce a fost nevoie de o întâlnire a vechilor democrat-liberali convocată de Vasile Blaga?
Sediul PNL este deschis pentru întrunirea membrilor partidului, indiferent cine sunt membrii partidului, întâlniri la care sunt dezbateri, de iau decizii, în fiecare zi la sediul PNL au loc întâlniri, indiferent ce tipuri de întâlniri sunt ele iar oricine mi-a solicitat ca sediul partidului să fie o gazdă pentru întâlniri ale membrilor PNL, eu mi-am dat acordul.
Dar există o problemă în momentul de față?
Nu există nicio problemă, sunt simple speculații de presă. La ora actuală, PNL este coerent, extrem de ferm în acțiunea politică de opoziție față de majoritatea guvernamentală și extrem de bine ancorat astăzi în procesul de construcție a unei alternative credibile la modul în care este guvernată România.
Domnule Orban, dar cum râmâne cu marele Partid Național Liberal dacă vedem că domnul Blaga și-a chemat doar foștii PDL-iști la această discuție?
Nu știu pe cine a chemat domnul Blaga, v-am spus, sunt informații de presă. Din punctul meu de vedere, orice membru al PNL, atât oameni importanți, dacă ar veni domnul Antonescu la mine să-mi ceară organizarea unei întâlniri, aș răspunde la fel.
 Și dacă i-a chemat doar pe foștii democrat liberali?
Sediul PNL este este deschis pentru întâlnirea oricărui membru al PNL, pentru întrunirea oricărei comisii de specilaitate, pentru întrunirea oricărei organizații a partidului, ca atare, nu mi se pare ceva nepotrivit.
 Dar despre ce vor discuta?
Nu știu despre ce vor discuta dar sunt convins că nu vor discuta decât despre subiecte care sunt de interes pentru PNL.
 Dacă este de interes să discute schimbarea dumneavoastră din funcție?
Să lăsăm timpul să arate că toate speculațiile care au apărut de o lună și jumătate privitoare la eventuale frământări și dispute care există în partid, sunt invenții care nu au nici un fel de legătură în realitate. De altfel, Consiliul Naţional al partidului, am hotărât astăzi, se va întruni la Bucureşti. Norma de reprezentare va fi de 1.500 de delegaţi, 1.022 de delegaţi aleşi şi 478 de delegaţi de drept.
Ordinea de zi a Consiliului Național va cuprinde: principiile bunei guvernări liberale, criteriile care stau la baza alcătuirii listei de candidaţi la Parlamentul European şi criteriile, calendarul şi procedura pentru stabilirea candidaţilor PNL la primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ şi la Bucureşti.
 Va fi un număr egal de candidaturi din partea vechilor și noilor PNL-iști?
Noi vom adopta criterii de desemnare a candidaților. V-am mai spus, candidații PNL pentru Parlamentul European va trebui să îndeplinească niște criterii destul de serioase pentru că, din păcate, la ora actuală, în afară de președintele Iohannis și PNL, alte forțe politice și-au pierdut credibilitatea la nivelul instituțiilor europene și vocea PNL este, alături de vocea președintelui, singura voce care se mai aude în Parlamentul European și care poate să determine decizii la nivelul instituțiilor europene, ca atare, avem nevoie de reprezentanți serioși care să susțină punctele de vedere ale României și să aibă capacitatea să determine decizii în favoarea României.
 Aș vrea să-mi spuneți exact ce implicare mai are domnul Blaga în partid de mai este nevoie de această ședință pe care o va face?
După cum bine știți, domnul Blaga, ca și mine, a parcurs un drum greu. În urma începeri urmăririi penale a renunțat la candidatură, și-a dat demisia din funcția de co-președinte. Între timp a fost achitat de instanța de fond, ca atare, în calitate de fost președinte al PNL este membru al Biroului Politic și este un lider implicat în viața partidului.
 Dumneavoastră ce relație mai aveți cu domnul Blaga?
Am relații foarte bune și cu domnul Blaga și în general cu toți colegii mei.
 Pe dumneavoastră v-a invitat domnul Blaga la această întâlnire importantă?
Vă dați seama că sunt la curent cu această întâlnire, evident că mi s-a solicitat acordul și evident că mi-am dat acordul.
 Dar ați fost invitat?
În PNL există membrii ai PNL. Orice membru al PNL este binevenit la sediul partidului și sediul PNL este deschis pentru orice eveniment, orice discuție, orice dezbatere între membrii PNL.
Ați avut un punct pe oridinea de zi astăzi, modificarea legii CCR, ați discutat ceva?
Cu siguranță! Am dat mandat Comisiei juridice a PNL să iniţieze un proiect de lege de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR. Încercăm, în haina destul de strâmtă care este conferită de Constituţie, să găsim posibilitatea de a da răspuns unor probleme care există în sistemul constituţional românesc. De exemplu, posibilitatea exercitrăii controlului constituţional anterior intrării în vigoare pentru OUG, care au caracter de lege şi care la ora actuală, în prevederile constituţionale nu au procedură aparte prin care să se verifice constituţionalitatea lor înainte de intrarea în vigoare
Considerăm că au apărut nişte interpretări în ceea ce priveşte sesizările preşedintelui care, după părerea noastră, trebuie clarificate prin intermediul legii de organizare şi funcţionare a CCR. Cred că trebuie făcută o delimitare mai clară a competenţei CCR, inclusiv în ceea ce priveşte judecarea conflictelor juridice de natură constituţională între autoritățile publice. Vom intra în detalii în momentul în care vom avea un proiect pe care îl vom supune dezbaterii publice și il vom înainta în toamnă.
Veți colabora și cu celelalte partide politice din opoziție?
Cu siguranță!
Dacă se emite OUG care excede cadrului constituțional, v-am spus, Guvernul poate adopta OUG numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. De asemenea, spune clar că OUG nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție și drepturile electorale.
La ora actuală, problema cea mai mare a regimului constituțional este că în timp ce legile adoptate de Parlament, în procedură normală, pentru că Parlamentul este autoritatea legiuitoare a țării, sunt verificate anterior intrării în vigoare, dacă respectă sau nu Constituția, în timp ce OUG nu sunt verificate.
In afară de Avocatul Poporului, probabil că trebuie ca domnul Ciorbea să fie plecat în concediu ca instituția Avocatului Poporului să sesizeze vreo excepție de neconstituționalitate în privința vreunei ordonanțe emise de Guvern.
Noi considerăm că în cadrul constituțional actual se pot introduce, în legea de organizare și funcționare, prevederi care să permită controlul constituțional perfect legitim pentru o societate democratică, chiar mai necesar decât în cazul legilor adoptate de Parlament, pentru că știți foarte bine că în Guvern, ordonanță sau OUG poate fi aprobată prin acordul a doar două persoane, ministrul inițiator și premierul care ia decizia.
 În afară de informațiile care au apărut în spațiul public, dvs. aveți informații și din alte părți că mâine ar putea fi adoptată această OUG?
Am încercat să verific, din ceea ce am putut avea acces, deocamdată nu există semne foarte clare, cel puțin la nivelul funcționarilor din zonă. Pe de altă parte sunt totuși câteva mișcări stranii care nu pot să nu ne pună pe gânduri, care au apărut în spațiul public. Chiar și decizia luată de ministrul Tudorel Toader de a delega atribuțiile către un secretar de stat.
 A infirmat, Tudorel Toader a spus că nu-i adevărat și că mâine va fi prezent. 
Deci mâine va fi prezent în ședința de guvern. Sigur că dacă ar fi să te iei după declarațiile liderilor politici, riscul apariției unor ordonanțe în acest domeniu este minim. Pe de altă parte, noi suntem îngrijorați și în privința altor posibile OUG.
Avem informații de mai mult timp că se caută o soluție pentru desființarea Pilonului doi de pensii, informație pe care, de altfel, am și prezentat-o public, și aici urmărim cu extrem de mare atenție, să nu cumva să emită vreun act normativ care să afecteze funcționarea Pilonului doi de pensii.
De asemenea, există și ale domenii, știți foarte bine că ministrul Finanțelor a vorbit despre o amnistie fiscală. Noi credem că în România trebuie premiați bunii platnici, contribuabilii corecți care respectă legea, nicidecum nu trebuie premiați cei care nu respectă legea și care nu-și plătesc taxele, impozitele către stat în termenele legale. Sunt și alte domenii în care urmărim cu mare atenție posibilitatea emiterii unor OUG.
Domnule Orban, dacă se poate să revenim puțin la partid. Dvs. ați fi deschis organizării unui Congres, pentru că tot s-au vehiculat informații că la acest Consiliu Național s-ar putea cere și un Congres?
Doamna Dumitrache, un Congres se organizează atunci când este necesar. PNL a avut un Congres în urmă cu un an, la acest Congres s-a adoptat o moțiune care reprezintă programul politic, s-au adoptat obiectivele PNL pe care le reamintesc: Câștigarea alegerilor prezidențiale, câștigarea alegerilor locale și parlamentare. S-a ales o conducere, fără drept de apel, iar de la Congres până astăzi, PNL este partidul care a crescut cel mai mult, care și-a construit o identitate din ce în ce mai evidentă, și-a îndeplinit misiunea de principal partid de opoziție, ca atare, nu văd nici un fel de motiv serios pentru a pune la îndoială eficacitatea și mai ales angajamentul actualei conduceri în îndeplinirea mandatului care a fost acordat la Congres.
Și totuși ați avut parte de niște critici din partea unor colegi ai dvs...
Nimeni nu este ferit de critici. Numai cine nu muncește, nu greșește. Sunt un om care sunt implicat, cu un angajament total în conducerea PNL și rezultatele și mai ales îmbunătățirea percepției partidului, creșterea intenției de vot pentru PNL sunt de natură de a face și mai optimist pasul de a ataca toate examenele electorale cu șanse de succes.
Ați discutat în ședința de astăzi, care ar fi primul pas pe care l-ați putea face, dvs., opoziția, dacă mâine ar fi adoptată această ordonanță?
Primul pas este sesizarea Avocatului Poporului, la ora actuală este singura pârghie pe care o avem la dispoziție pentru a încerca să împiedicăm intrarea în vigoare a unei astfel de ordonanțe de urgență.
Mulțumim!
Cu mare plăcere!

sâmbătă, 14 iulie 2018

ALOCUȚIUNEA PREȘEDINTELUI ROMÂNIE, DOMNUL KLAUS IOHANNIS, CU PRILEJUL ZILEI NAȚIONALE A REPUBLICII FRANCEZE - 14 IULIE 2018

Madame l'Ambassadeur,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră, în această zi cu semnificații universale, pentru a felicita, în numele meu personal, dar și al tuturor românilor, întreaga națiune franceză. Anul acesta sărbătorim Ziua Națională a Franței într-un moment de însemnătate deosebită pentru relația noastră istorică, și anume Centenarul Marii Uniri.
Națiunea română va rămâne veșnic recunoscătoare Franței, care, prin misiunea militară franceză condusă de Generalul Berthelot, a venit alături de noi în momentele cele mai dificile din istoria noastră și a contribuit, prin credința în victorie și atașamentul pentru cauza libertății, la făurirea idealului național al Marii Uniri.
2018 este anul în care vom marca împreună Centenarul prin organizarea Sezonului România - Franța, pe care voi avea privilegiul să-l inaugurez împreună cu Președintele Macron, la Paris, la sfârșitul lunii noiembrie. Fără a neglija trecutul, Sezonul este orientat către viitor și urmărește să pună în lumină un destin comun, într-o Europă pe care împreună, România și Franța, ne-o dorim mai puternică.
De 10 ani există între țările noastre un Parteneriat Strategic solid în toate domeniile, pe care ne dorim să-l aprofundăm și, în același timp, să-i dăm mai multă concretețe.
Celebrarea în acest an a unui deceniu de la consacrarea relației strategice este o imensă oportunitate pentru a strânge și mai mult legăturile noastre, dar și pentru a lucra împreună pentru relansarea proiectului european, în special din perspectiva apropiatei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene.
Onorată asistență,
Ultimii ani au cunoscut un elan remarcabil în relația cu Franța. Contactele politico-diplomatice sunt numeroase și foarte bune.
În 2016 și în 2017 am avut plăcerea să primesc în vizită în România doi președinți francezi. Pentru domnul Președinte Macron, vizita din august 2017 a fost prima vizită bilaterală în regiunea noastră. Aceste întâlniri, precum și densitatea contactelor la toate nivelurile, au contribuit la aprofundarea relației bilaterale strategice și a cooperării la nivel european.
Prietenia româno-franceză este specială și datorită celor două comunități deja tradiționale, care acționează ca adevărați ambasadori în viața de zi cu zi.
Comunitatea română din Franța a demonstrat că este un contribuitor important la dinamica economică și socială a societății franceze, iar comunitatea franceză din România, și mulți dintre ei se află astăzi aici, și mă bucură acest lucru, este o comunitate vivace, activă în mediul economic și nu numai.
Nimeni nu și-ar putea imagina că relația dintre statele noastre ar fi la fel fără francofonia pe care o împărtășim. Limba franceză, care a fost introdusă încă din 1776 ca disciplină obligatorie la Academia Domnească din București, rămâne și astăzi a doua limbă străină studiată în școli, iar România este principalul pol regional francofon, fiindu-i consacrat statutul de stat - far al francofoniei.
Dincolo de semnificațiile istorice pentru Franța, 14 iulie a devenit și o sărbătoare a valorilor democratice care ne unesc: atașamentul față de idealul de libertate, determinarea de a lupta pentru ca fiecare cetățean să poată reuși în viață și în societate - ceea ce numim egalitate - și convingerea că nimeni nu trebuie lăsat în voia sorții, și anume fraternitatea.
Sunt convins că doar unindu-ne forțele în spiritul fraternității noastre istorice, România și Franța vor contribui ca două ancore de stabilitate, la un capăt și celălalt al Uniunii Europene, la reușita relansării proiectului unei Uniuni mai puternice.
Închei prin a vă ura, Franței, francezilor: «La mulți ani!»
Vive la France! Vive la Roumanie!
Și, nedorind să ignor ce se mai întâmplă în lume, dați-mi voie să vă urez «Bonne chance pour demain avec le football!» ”
Sursa: presidency.ro

miercuri, 11 iulie 2018

MĂRĂȘTI,11 IULIE 1917: PRIMA MARE VICTORIE A ARMATEI ROMÂNE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL



Mareșalul Averescu: „Moralul ofițerilor și trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din fața lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material - arme, mitraliere, tunuri.”

Bătălia de la Mărăști a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. S-a desfășurat între 11 iulie 1917 și 19 iulie 1917 și a fost o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensivă de la Nămoloasa la care s-a renunțat între timp.



La începutul lunii iulie, pe baza planului de campanie elaborat în luna mai 1917 de către Înaltul Comandament s-au definitivat instrucțiunile pentru Armatele 1 și 2 române. Astfel, armata 1 trebuia să execute lovitura principală in zona Nămoloasa, apoi, pe terenul pregătit de aceasta, armata a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu trebuia sa execute o lovitură secundară pe direcția Mărăști. Obiectivul operațiunii era luarea sub control a pozițiilor inamice din sectorul Poiana Încărcătoarea – Răcoasa. Pe ansamblu raportul de forțe era destul de echilibrat, însă pe direcția loviturilor preconizate de Armata a 2-a, Înaltul comandament român a masat forțe suplimentare generând astfel un raport de forțe mai avantajos.
Ofensiva de la Mărăști a început în dimineața zilei de 11 iulie 1917 la ora 03:50. Ostașii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică (elemente ale diviziei 218 infanterie germană) intre cota 536 și localitatea Mărăști. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit regimentului 22 infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamica din localitatea Mărăști. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului a reușit cu oamenii săi să ajungă pe înălțimea ce domina localitatea Mărăști. Acest lucru a fost posibil deoarece 2 companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premizele ca fortele germane să fie încercuite. Sesizând situația, inamicul a părăsit în grabă pozitile detinute în sat. Succesul actiunii regimentului 22 infanterie a favorizat ocuparea dealului Mănăstioara de catre regimentul 30 infanterie, în al cărui sector datorită luptelor grele se progresa mai lent. Ajungând pe acest alinimament, divizia 3 infanterie și-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acțiunile diviziei 3 infanterie, brigada 12 din divizia 6 infanterie a cucerit o parte din pozițiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre divizia 3 și brigada 12, Înaltul Comandament a introdus în luptă regimentul 17 infanterie din divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 armată rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reușind să cucerească vârful Momâia . Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic și o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km, 2000 de prizonieri, importante capturi de armament și muniție. Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „ La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie , inamicul cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întegul front al diviziei 218. În luptă disperată, linia noastă subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.”  Ofensiva viguroasă a armatelor române și ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceștia cerând întariri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obținut, armata română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11 iulie.
Concomitent cu desfășurarea ofensivei de la Mărăști, ofensiva rusă pe frontul din Galiția s-a terminat dezastruos iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensivă pe toata lungimea frontului și au ocupat orașul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza fronul, Comandamentul Suprem rus, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armată rus de pe frontul românesc și transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Astfel la cererea generalului rus D.G. Scerbacev, Armata a 2-a română și-a extins frontul și pe aliniamentul ocupat de corpul 40 armată rus. În această situație, Marele Cartier General român a decis oprirea ofensivei la Mărăști și anularea ofensivei prognozate a se desfășura pe frontul de la Nămoloasa. La solicitarea gen. Alexandru Averescu, Marele Cartier General român a dispus totuși continuarea ofensivei Armatei a 2-a române astfel încât forțele germane să evacueze valea Putnei și să se concentreze în raionul Soveja-Rucăreni. Astfel ordinul de operații pentru ziua 26 iulie preciza următoarele: 
„Divizia 6 a cucerit primul obierctiv și înaintează spre apus. Diviziile 3 și 1 au sarcina de a duce infanteria le linia: Poiana Calului – piscul Bobului – dealul Mesteacănului – Câmpurile – dealul Negru – dealul Babei. În caz că nu se întâmpină rezistență se va înainta până pe colinele ce limitează apa Putnei spre nord . Patrulele de cavaleire vor fi împinse pe linia valea Putnei – Valea Sării – Răchitașul – Soveja – Roșculești – Gura Văii.”
Ziua a 3-a a ofensivei a debutat cu lupte deosebit de violente astfel regimentele 17 si 18 infanterie și regimentul 1 vânători au atacat pe directia Vizantea – Dealul Lozea, regimentele 17 si 18 infanterie au ajuns până la periferia Sovejei iar brigada 12 infanterie a reușit ca până seara sa elibereze valea Șușiței și Răchitașul Mic. Până seara și Soveja a fost eliberată și a fost ocupată și culmea Răchitașul Mare ( 954 m). Divizia 8 infanterie din componența Corpului 4 armată a atins aliniamentul Culmea Țepei – vf. Tiharale iar brigata 11 infanterie a înaintat pe flancul stâng al diviziei 8 până la valea Șușiței. Rezultatele zilei s-au concretizat într-o pătrundere de 7 km în dispozitivul inamic, eliberarea localității Soveja, și ocuparea unor poziții avantajoase (culmea Răchitașul Mare, Culmea Țepei) în vederea dezvoltării ulterioare a ofensvei. La aceasta dată divizia 218 germană pierduse 2/3 din efectiv și 40 de tunuri, iar divizia 1-a cavalerie austro-ungară se găsea într-o situație critică așa cum constata si arhiducele Iosif:
„Soveja este în mâinile inamicului, singurul drum de retragere al Diviziei 1 cavalerie este tăiat; Regimentul 7 husari va putea evita capturarea dacă se retrage prin păduri seculare și munți stâncosi. Situația este periculoasă și cu puține șanse de salvare.”
Deși situatia frontului impunea sistarea ofensivei, Marele Cartier General a decis ca frontul să fie împins pe aliniamentul prevăzut în planul inițial: Măgura Cașin – Sboina Neagră – valea Putnei – valea Sării – aliniament mai favorabil trupelor române. Mai mult decât atât, era necesară urmarirea resturilor diviziei 218 infanterie germană pentru a nu i-se da posibilitatea să fixeze un nou aliniament. Această urmarire a fost executată in data de 27 iulie de către divizia 1 infanterie. Tot în această zi regimentul 1 vânători a respins un contraatac inamic la nord de râul Putna iar regimentul 18 infanterie a nimicit un detasament de legătură dușman amenințând astfel flancurile diviziei 1 cavaleire austro-ungare și diviziei 218 infanterie germana obligându-le să re retragă catre localitatea Lepșa. Divizia 3 infanterie – cea care a dus greul luptelor de eliberare a localității Mărăști în prima zi și care în a doua zi a a avut nenumărate angajamente de luptă corp la corp – în colaborare cu regimentele 22 infanterie și 2 vânători au hărțuit și atacat încontinuu inamicul atingând în cursul serii localitatea Valea Sării. Datorită modului energic de acțiune a diviziei 3 infanterie inamicul nu a mai avut posibilitatea sa fixeze nici o localitate cu scopul de a o transforma în punct de apărare. Concomitent cu acțiunile armatei române, diviziile 14 și 15 ruse din flancul stâng al corpului 2 armată român au atins aliniamentul stabilit: pantele de sud ale râului Putna.
Pe 28 iulie regimentul 7 vânători, după ce a respins un contraatac inamic a ocupat creasta dealului Sboina Neagră, iar divizia 7 infanterie, dupa lupte grele a ocupat muntele Tiua Neagră. Divizia 8 infanterie a luat cu asalt Cornul Măgurii și Măgura Cașin ( 1167 m), însă în ciuda luptelor grele și a eroicului asalt al ostașilor români, forțele inamice de pe Măgura Cașin au rezistat. În data de 30 iulie o grupare română a pus stăpânire pe vârful Războiului situat la sud de Magura Cașinului despărțit de aceasta de valaea râului Cașin. Tot în acastă zi, la ora 13.30 gen. Alexandru Averescu hotăra prin ordinul 2050 încetarea operațiunilor ofensive deoarece s-a considerat ca obiectivul a fost îndeplinit și anume: stabilirea liniei frontului pe aliniamentul Măgura Cașinului – muntele Seciului – Sboina Neagră – Tiua Neagră – Tiua Golașă – Tulnici – Bârsești – Valea Sării. Astfel, bătălia de la Mărăști se încheiase.



În vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forțe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane cifrau 800.000 de combatanți și 1.000.000 rezerve.
Bătălia de la Mărăști a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea operațiunilor militare pe frontul românesc dar a și contribuit și la ridicarea moralului ostașilor români. Reorganizate și temeinic instruite dar având și experienta campaniei din 1916, trupele române s-au dovedit a fi un adversar capabil de a pune probleme și chiar de a învinge redutabilele armate germane și austro-ungare. Rezultatul acestei bătălii s-a datorat atât abilitătior tactice ale ofiterilor români , eficacității artileriei române și excelentei colaborari a acesteia cu trupele terestre, deteterminarii și tenacității în luptă a oștașilor români, dar si prețiosului ajutor dat de localnici prin furnizarea de informații despre inamic și prin călăuzirea trupelor române pe poteci de munte spre flancurile si chiar in spatele trupelor inamice.
In timpul bătăliei de la Mărăști s-a realizat cel mai înalt ritm mediu zilnic de ofensivă din anul 1917 înregistrat pe teatrul de operațiuni european de partea aliată.
Pentru cinstirea memoriei eroilor de la Mărăști și în amintirea luptelor care s-au dus aici, în anul 1928 s-a încept construcția Mausoleului de la Mărăști. Mausoleul a fost înălțat la cota 536 la inițiativa unui grup de ofițeri și generali constituiți în Societatea Mărăști în comuna Răcoasa – sat Mărăști. La intrarea în localitate este amplasat un portal cu inscripția Câmpul istoric de la Mărăști.
Proiectul mausoleului aparține arh. Pandele Șerbănescu iar basoreliefurile au fost executate de A. Bordenache. Întins pe e suprafață de 1000 mp, mausoleul se sprijină pe doi piloni mari de beton de secțiune dreptunghiulară pe care au fost amplasate 2 urne în care ardea o flacără veșnică. Pilonii sunt împodobiți cu ample basoreliefuri de bronz care înfățișează trecerea unui țăran român peste linia frontului cu informații despre inamic și primirea unui general român făcută de locuitorii din Marăști. Între cei doi piloni, pe un perete de beton, sunt fixate 13 plăci de marmură albă pe care sunt inscripționate numele a 900 de ostași căzuți la datorie. La subsol se află osuarul ostașilor precum și criptele ofițerilor cazuți în bătălie. Aici au fost așezate, ulterior, sarcofagul mareșalului Alexandru Averescu si criptele generalilor Arthur VăitoianuAlexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu.