vineri, 29 iunie 2018

SINTEZA DECLARAȚIILOR PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, SUSȚINUTE LA BUZĂU – 29 IUNIE 2018

Bună ziua,


Permiteţi-mi să vă prezint câteva proiecte ale Partidului Național Liberal, care sunt mai puțin cunoscute, care au fost elaborate, depuse și le susținem în Parlamentul României, astfel încât oamenii să înțeleagă ce ne dorim să facem pentru ei concret.

Partidul Național Liberal a depus un proiect de lege care este susțiut și de mediul de afaceri și de angajații din mediul privat, care prevede un lucru simplu și anume utilizarea a 20% din impozitul pe profit pentru plata de bonificații către salariați.

Am gândit această modalitate prin care firmele să fie scutite de plata impozitului pe profit în limita a 20%, iar banii respectivi firmele să îi foloseasca pentru  plata de bonificații către salariați.

De asemenea, avem câteva propuneri legislative pe care mulți din mediul de afaceri le înțeleg și le susțin. Prima propunere este una foarte simplă. Știți foarte bine că statul dă zile libere, numai că salariul angajaților în zilele libere sunt plătite de firme. Evident că acest cost artificial care este introdus printr-o reglementare a statului afectează profitul firmelor.

Avem o propunere legislativă foarte simplă care spune lucruri de bun simț. Toate costurile firmelor pentru plata salariilor în zilele libere să fie deduse din calculul impozitului pe profit.

O alta propunere legislativă izvorăște din analiza situației în special în zona firmelor de transport. La ora actuală parcurile de mașini ale  firmelor de transport, atât pe transport de persoane cât și de transport de marfă, sunt extrem de uzate. Am venit cu o propunere legislativă prin care să extindem măsura scutirii impozitului pe profitul reinvestit și la mijloacele de transport rutier, feroviar și naval. Această măsură este o măsura care poate stimula toate companiile, inclusiv companiile de taxi.

De asemenea trebuie să vă prezint câteva inițiative ale Partidului Național Liberal care aproape sunt adoptate. După cum bine știți din 2011 în nicio localitate din România nu s-a mai înființat nicio rețea locală de distribuție de gaz. În această perioadă prețul lemnului de foc a crescut de peste 3 ori din cauza modificărilor, multe dintre ele restrictive, care au fost făcute la Codul Silvic de majoritatea PSD-ALDE. În acest timp sunt localități în apropierea unor rețele de gaz, unde înființarea unor rețele de distribuție locale ar putea oferi posibilitatea cetățenilor localității să beneficieze de accesul la gazul natural în care România beneficiază. Din acest motiv am inițiat o modificare a legii gazului si energiei electrice în care să revină la localități competența fie de inființare de servicii publice de distribuție de gaz, fie de concesionare a acestui serviciu către firme private, astfel încât să încurajăm autoritățile locale să se implice în înființarea, poate și administrarea, acestor rețele de gaz care pot să crească calitatea locuirii și care pot să scadă costurile pe care le au oamenii pentru încălzire.

Un alt proiect de lege inițiat de Partidul Național Liberal care a fost inclus în Codul administratv este acela de utilizare a veniturilor din redevențe pentru exploatarea bogățiilor subsolului.  În proporție de 80% alocarea acestor sume către autoritățile locale. După cum bine știți la ora actuală toate redevențele încasate se duc la bugetul de stat, ori lucrul acesta nu este normal. Ca urmare a introducerii acestui amendament de către Partidul Național Liberal localitățile vor beneficia de finanțări importante.

De asemenea, știm foarte bine că este din ce în ce mai simțită o reală criză pe piața forței de muncă în România. Foarte mulți investitori renunță să investească în România pentru că nu găsesc mână de lucru. Din acest motiv am inițiat un proiect de lege de simplificare a procedurilor pentru accesul pe piata muncii din România a lucrătorilor din țări non UE. Am introdus un proiect de lege care urmărește exact simplificarea procedurilor astfel încât să faciliteze accesul mult mai ușor pe piața muncii al acestor confrați de-ai noștri.


(Care este stadiul sesizării dv. de înaltă trădare a primului ministru?)


Eu am sesizat PICCJ privitor la faptele săvârșite de doamna Dăncilă și de domnul Dragnea, fapte care ar putea să întrunească elementele constitutive a 4 infracțiuni. Prima este infracțiunea de difuzare de informații cu caracter de secret. A doua posibilă infracțiune este infracțiunea prevăzută în Legea răspunderii ministeriale, art. 8 alin. (1), care spune despre refuzul de a informa președintele României atunci când se iau decizii care afectează interesele statului. A treia infracțiune posibilă este cea de uzurpare a funcției. A patra este numai chestiunea legată de trădare. Informația care a apărut ieri este că a început urmărirea penală in rem.

Vă mai spun un lucru, că mulți se întrebau de ce m-am apucat să fac plângere penala împotriva premierului. Nu este prima oara, împreună cu Mona Muscă am depus plângere penală împotriva lui Adrian Năstase, în perioada când Adrian Năstase era prim–ministru, nu după ce a căzut Adrian Năstase. În perioada când Adrian Năstase era prim-ministru PSD și era la apogeul puterii, împreună cu Mona Muscă am depus o sesizare privitoare la casa din Zambaccian a domnului Năstase care, ulterior s-a transformat într-un doasar și până la urmă domnul Năstase a și fost condamnat.

Am mai depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție tot împotriva unui președinte PSD care deținea funcția de prim-ministru, și aici mă refer la Victor Ponta. Am depus o sesizare pentru fals și uz de fals în declarația de avere, în perioada campaniei electorale pentru că am constatat că în declarația de avere nu erau trecute toate casele pe care le avea. Dacă vă amintiți, îl atacau pe Klaus Iohannis și încercau să-i pună eticheta „Iohannis șase case” și am constatat că Ponta avea șapte case, numai că nu le scrisese în declarația de avere, erau numai trei, celelalte erau în declarația de avere a Dacianei Sârbu. Am depus o sesizare și la ANI și la Parchetul de pe Inalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, nu este nici o surpriza în privința aceasta. Eu cred că lucrurile trebuie cercetate, nu interferez în nici un fel cu ceea ce trebuie să facă justiția în cazul acesta și aș mai spune două lucruri, pentru că toată lumea vorbește că am făcut sesizarea pentru că  aș fi din statul paralel. Dacă statul paralel vrea să facă o plângere penală sau să instrumenteze un dosar penal, avea nevoie de o sesizare din partea mea, ca cetățean? Putea să găsească orice procuror care să se autosesizeze și să instrumenteze acest dosar. Eu am depus sesizarea pentru că mi s-a părut extrem de grav ce a făcut Dragnea prin intermediul lui Dăncilă. Am avut o conferință de presă în urmă cu zece zile în care i-am atras atenția doamnei Dăncilă și prietenilor domniei sale că ea va răspunde pentru tot ce îi ordonă Dragnea să facă.


(Aveți și alte informații față de ce ați trecut în sesizare, privind acțiunea de guvernare?)

Toate informațiile pe care le am, le am ca și dumneavoastră, din surse deschise. Eu în sesizare am trecut tot ceea ce consider informație relevantă care a apărut în spațiul public. Evident că orice întrebare îmi va pune procurorul care instrumentează, o să formulez răspunsurile din tot ceea ce cunosc legat de acest subiect.

( Vă mențineți în continuare poziția pe care ați sesizat-o atunci?)

Normal, din moment ce am depus sesizarea.

( Dar de atunci au apărut în spațiul public diverse informații)

Acuma, ca să vă spun drept, procurorul are alte posibilități de a afla informații.

(Viorel Cataramă v-a adus niște critici în legătură cu mitingul organizat în ziua moțiunii)

În ziua moțiunii a fost un miting la care au participat șapte, opt mii de oameni dintre care, mai mult de jumătate erau membrii sau simpatizanți PNL. Dacă vă referiți la prezența parlamentarilor PNL în Piața Victoriei, acela nu a fost miting. Este o dezinformare a Antenei3 care aprezentat evenimentul nostru, în care parlamentarii PNL, în pre-ziua moțiunii, pe o ploaie cu spume, am stat în Piața Victoriei să ne solidarizăm cu toți cetățenii români care au protestat de la Ordonanța13, impotriva intențiilor de politizare a justiție a majorității parlamentare.

( Domnule Orban, ce credeți despre poziția UDMR la negocierile pentru moțiune?)

 Vom afla ce le-a promis Dragnea. Dacă UDMR ar fi votat moțiunea de cenzură , moțiunea de cenzură trecea, pentru că numărul de nemulțumiți din PSD este mult mai mare decât și-l imaginează Dragnea.

(În mod concret v-a cerut ceva la negocieri?)

Prefer să nu dezvălui discuții pe care le-am avut între patru ochi, dar i-am dat răspunsuri la orice fel de întrebare.

(În cazul în care se va hotărâ să candideze îl veți sprijini pe domnul Scutaru?)

Mă bucur că George Scutaru a fost achitat alături de colegul nostru Dan Motreanu. Îmi pare rău că cei doi colegi ai mei au stat o bună perioadă de timp în afara Partidului Național Liberal și sunt convins că odată cu achitarea vor activa în Partidul Național Liberal la adevărata lor valoare. Cu siguranță dacă domnul Scutaru va avea intenția să continue cariera politică în Partidul Național Liberal va beneficia de susținerea mea, ca și domnul Dan Motreanu.

(Poziția Domnului Cioloș privind candidatura singulară a formațiunii dânsului afectează unitatea dreptei? )

Ceea ce e impotant este să colaborăm, să ne coordonăm eforturile și după alegeri să putem să adunăm într-o formulă de guvernare. Primele alegeri sunt alegerile pentru Parlamentul European. În cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, Partidul Național Liberal ca membru al Partidului Popular European candidează pe propriile picioare sau nu poate candida decât în alianță  alături de o altă fomrațiune care este în PPE. Deci nu o să ne vedeți pe noi în alianță cu UDMR.

(Vă interesează o candidatură la europarlamentare?)

Încă nu am luat nicio decizie. Pregătim acum  procedura și criteriile de desemnare ale candidaților de primari. Este foarte impotant să avem niște criterii exigente pentru că este foarte important  pe cine trimitem în Parlamentul European.

(PMP este un partid în cădere liberă. Deschideți ușa parlamentarilor?)

Încă nu am discutat acest subiect. Deocamdata am colaborat la nivelul Parlamentului. Trebuie să vedem exact cum se așează PMP-ul după acest congres pentru a putea să luăm decizie.

joi, 28 iunie 2018

TRANSCRIEREA DECLARAȚIILOR DE PRESĂ SUSȚINUTE DE PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN, LA PARLAMENT - 28 IUNIE 2018

Bună ziua,

Așa cum am anunțat, Partidul Național Liberal, ca și în cazul Legilor justiției și în cazul Codului Penal și al Codului de Procedură Penală, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în vederea sesizării Comisiei de la Veneția.

Astăzi, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a aprobat solicitarea formulată de Partidul Național Liberal și a decis sesizarea Comisiei de la Veneția, privitor la toate modificările care sunt aduse la Codul de Procedură Penală și la Codul Penal.

Actuala majoritate riscă să scoată România de pe harta națiunilor civilizate. Scrisoarea ambasadorilor celor 12 state adresată tuturor actorilor implicați în procesul de legiferare privitor la Codul penal și la Codul de procedură penală trage un semnal de alarmă de o gravitate fără precedent.

Acest semnal de alarmă se adaugă poziției exprimate de grupul statelor anticorupție, se adaugă înrăutățirii raportului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, se adaugă poziției exprimate clar de Departamentul de Stat, pozițiilor publice exprimate de toți  oficialii europeni.

Actuala majoritate guvernamentală pentru a-și salva colegii acuzați de fapte de corupție care fie au fost condamnați, fie urmează să fie condamnați, riscă să afecteze grav interesele fundamentale ale României și să creeze dezavantaje multiple către cetățenii români.

Este clar că toate națiunile civilizate , partenerele noastre, le atrag atenția celor care dețin majoritate guvernamentală să nu afecteze lupta împotriva corupției, lupta împotriva infracționalității, independența justiției, funcționarea unui stat de drept normal într-o democrație.

Numai că frăția codurilor, cum am denumit-o, între cei care conduc astăzi PSD-ALDE-UDMR, este surdă, nu vrea să audă nimic, trăiește într-o formă de disperare în care nu le pasă de interesele românilor.

Prin aceste acte de o gravitate fără precedent atât în ceea ce privește Legile justiției cât și modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală , interesele românilor sunt afectate grav.

Este sabotat proiectul de aderare la spațiul Schengen. Riscăm în cazul în care se adoptă condiționarea alocării fondurilor europene de funcționare a statului de drept, riscăm să pierdem fonduri europene nerambursabile, importante, numai din cauza comportamentului  sistematic al actualei majorități și  împotriva independenței justiției și împotriva funcționării normale a puterii judecătorești și a ceea ce caracterizează domnia legii într-un stat democratic.

Îi somăm să se oprească. Opriți-vă, pentru că altfel drumul pe care duceți România, s-ar putea să fie un drum în care întoarcerea va fi mult mai dificilă. Deja ați făcut de râs Romania, deja ați adus România în poziția de stat problemă în Uniunea Europeană. Deja ați creat grave disensiuni și tulburări în societate. Deja ați generat disfuncționalități ale puterii judecătorești și ale sistemului de justiție în ansamblu.

Solicitarea noastră către majoritate este foarte simplă. Stopați procedurile de adoptare a Codului penal până când Comisia de la Veneția își va exprima un punct de vedere asupra modificărilor pe care le-ați pus la cale.

În scrisoarea celor 12 ambasadori se face o referire clară la ceea ce consideră ei important pentru ca legislația din România în domeniul justiției să fie conformă standardelor europene, cerându-se să se facă apel la experți independenți ai statelor anticorupție GRECO, de asemenea la experții independenți ai Comisiei de la Veneția.

De asemenea, adresăm o solicitare către Curtea Constituțională, să amâne pronunțarea în ceea ce privește sesizarea Partidului Național Liberal la Curtea Constituțională împotriva Codului de procedură penala până când Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere în urma sesizării care a fost decisă astăzi de Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

(Calendarul este totuși unul de urgență pentru modificarea Codului Penal)

Este o urgență în capul celor care calcă în picioare orice procedură normală, care calcă în picioare orice punct de vedere exprimat de asociații profesionale, de asociași care activează în acest domeniu și în general care calcă în picioare poziția cetățenilor români în marea lor majoritate. Nu există absolut niciun fel de urgență. Așa cum ministrul Justiției  si acest Guvern nu au găsit de cuviința să corecteze, de exemplu, articolele din Codul Penal și Codul de Procedură Penală, care au fost declarate neconstituționale timp de un an și jumătate, nu există niciun fel de motivație pentru a justifica graba în procedurile de adoptare a Codurilor.

În orice lege este necesară o dezbatere.  Nu poți să adopți legi așa cum a fost adoptat Codul de Procedură Penală în Camera Deputaților,  în care într-o zi s-a dat raportul Comisiei juridice și tot în acea zi au fost dezbătute în plen și s-a dat votul final. Asta nu mai este dezbatere, nu mai este democrație, ci pur si simplu este un dictat al majorității.

(Această procedură de urgență poate să ne ducă în scenariul în care raportul Comisiei de la Veneția să ajungă după momentul intrării în vigoare a modificărilor)

Deja ca urmare a sesizării depuse de președintele Iohannis și de noi, prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de le Veneția este în curs de analiză a modificărilor la Legile justiției și va emite un punct de vedere care va fi aprobat de plenul din septembrie. Plenul va avea loc în septembrie după informațiile pe care le avem . Ca atare, nu văd de ce să fie o mare grabă.  Se intră în vacanță parlamentară. Nu vad urgența modificării Codului penal , de exemplu, astfel încât să faci sesiune extraordinară, să treci ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic peste poziții publice exprimate de către cei mai importanți parteneri ai noștri în NATO și în Uniunea Europeană, să te faci că nu înțelegi că acest semnal de alarmă care este tras nu de ambasadorii țărilor respective, pentru că un ambasador când exprimă o poziție publică, exprimă poziția  a statului  pe care îl reprezintă în România. Aici este vorba de poziția statelor pe care le reprezintă ambasadorii. Ar fi o eroare de neînțeles și de neacceptat din partea actualei majorități să persiste în tentativa lor de călcare în picioare a oricărei reguli normale în ceea ce privește adoptarea acestor legi, să se facă ca nu înțelege că trebuie să  respecte anumite standarde,  că trebuie să țină cont de punctul de vedere al partenerilor noștri, de punctul de vedere al grupului statelor anticorupție, de punctul de vedere al Comisiei de la Veneția.

(Azi procurorii au dispus începerea urmării penale in rem după plângerea penală pe care ați depus-o pe numele premierului Viorica Dăncilă. Voiam să vă întreb, ați fost chemat la audieri până acum?)

 Nu am fost chemat până acum la audieri. Am văzut informația. Am înțeles că este vorba practic de deschiderea in rem. Se cercetează faptele și încă nu persoana. Eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea. Am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce privește derularea procedurii. Eu am considerat că este necesară această cercetare  care trebuie făcută de oameni care au competențele necesare stabilite prin Constituție și prin legi privitor la cele 4 posibile infracțiuni și anume: difuzarea de informații cu caracter secret care nu sunt destinate publicității, a doua este refuzul de informare a președintelui atunci când se comit fapte care afectează interesul statului. De asemenea, infracțiunea posibilă ar fi fost săvârșita de uzurparea funcției, pentru că premierul a acționat fără să aibă atribuții constituționale în domeniul politicii externe, unde în conformitate cu Constituția și cu decizia Curții 683, președintele este cel care decide în materie de politică externă și, de asemenea, pentru trădare.

(Ați fost chemat la DIICOT?)

Încă nu am fost chemat. Când voi fi invitat voi anunța public astfel încât să știți.

(Credeți că majoritatea parlamentară va respecta recomandările Comisiei de la Veneția?)

Înseamnă ca sunt trădători de neam și țară dacă ignoră acest avertisment. Înseamnă că nu le pasă de interesul cetățenilor români și că  singurul scop pe care îl au în materie de modificare a Legilor justiției este să scape pielea celor care decid și complicilor lor

(Pot fi constrânși în vreun fel să țină cont de aceste recomandări?)

Recomandările au un caracter consultativ. Comisia de la Veneția nu poate impune anumite reguli, nu există această posibilitate. Dar Comisia de Veneția este cea care stabilește practici, norme, standarde în materie de justiție. Va exprima puncte de vedere care pot să îi ajute pe acești obsedați să își dea seama că legislația pe care o pun la cale va transforma România, nu în țara cetățenilor onești care respectă legea, care respectă instituțiile statului, ci va transforma România într-un paradis al infractorilor


(Considerați că mandatul dv. la șefia Partidului Național Liberal poate fi afectat în vreun fel, în contextul în care mai mulți lideri ai opoziției, chiar Victor Ponta vă acuză de faptul că sunteți responsabil pentru eșecul moțiunii de cenzură)


De când e domnul acesta în opoziție, că eu am văzut in discursul pe care l-a ținut că dorește din toamnă sa refacă un alt guvern tot cu aceeași majoritate PSD-ALDE. Nu vreau să comentez.  Trebuie să mai treacă un pic de vreme până domnul Ponta să emită judecăți de valoare și până să aibă cineva încrederea că s-a despărțit cu adevărat de partenerul lui de încredere Liviu Dragnea din perioada când era președinte PSD și premier PSD.

Pentru faptul că în continuare rămâne în funcție un premier care ne face de râs  la fiecare apariție publică, responsabilitatea aparține în exclusivitate parlamentarilor din majoritatea guvernamentală care nu au avut curaj sau au fost mânați de interese personale, care nu au ținut cont de interesul României si care acceptă să fie conduși de un astfel de prim-ministru și de un astfel de Guvern.

De asemenea, care au preferat să rămână alături de Liviu Dragnea și de sistemul lui bolnav de putere, chiar si după ce Liviu  Dragnea a fost condamnat a doua oară de către instanța de fond, fiind practic complici alături  de  acest personaj la aruncarea României într-o direcție total greșită.

(PNL este dispus din toamnă să mai depună o altă moțiune de cenzură?)

Partidul Național Liberal și în momentul în care am introdus această moțiune de cenzură a fost acela de a pune capăt acestui Guvern rușinos, incompetent, care este de fapt un Guvern marionetă în mâna lui Liviu Dragnea și al vechililor din jurul lui Liviu Dragnea și care nu are niciun fel de capacitate de a conduce România.

Evident, căderea Guvernului făcea parte din distrugerea sistemului de putere al lui Liviu Dragnea, care este un sistem de putere care excede democrația , excede instituțiile și legile, care este un sistem de putere mai degrabă de tip feudal intre supușii domnului Dragnea și Dragnea.

Faptul că nu s-a întrunit numărul de voturi nu reprezintă în niciun caz răspunderea noastră. Noi ne-am făcut propria datoria ca opoziție să reprezentăm toți cetățenii români care sunt într-o majoritate zdrobitoare, de peste 75%, care nu mai suportă acest Guvern să demarăm procedura de demitere a acestui Guvern.

Daca parlamentarii majorității au avut lașitatea, lipsa de responsabilitate încât să accepte să fie conduși în continuare de un asemenea personaj este vina lor, nu este vina noastră.

(Ne puteți spune cum au votat reprezentanții PSD-ALDE cu privire la această solicitare la Comisia de la Veneția pe Coduri penale?)

Nu vă pot transmite informația, decât informația că data trecută  s-a votat în unanimitate în Comisia de Monitorizare, ceea ce reflectă faptul că există o susținere extrem de puternică a parlamentarilor din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru această sesizare.

(Ne puteți spune dacă APCE mai poate avea și altă formulă de atac , de influențare a autorităților, inclusiv celor legislative din România pe această problemă?)

În principiu nu, decât că grupul statelor anticorupție prezintă puncte de vedre de care se ține cont la nivelul instituțiilor care pot lua decizii.

Eu nu vreau sa fiu un om care aduce o veste rea, dar gândiți-vă că în cazul Poloniei s-a inițiat procedura prevăzută de articolul 7. S-a solicitat suspendarea dreptului de vot.

Dacă actuala majoritate continuă pe drumul asta, riscăm oricând să fim supuși unei asemenea proceduri. Oricum deja PSD este paria, nu sunt primiți nici măcar in curtea Partidului Socialist European. Deja România are probleme extrem de mari în ceea ce privește percepția la nivelul instituțiilor Uniunii Europene și a țărilor din Uniunea Europeană și, de asemenea, se vede cu ochiul limpede că tot ceea ce face majoritatea guvernamentală în România se face împotriva dorințelor și a sugestilor care au fost făcute de partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană.

(PNL ar fi dispus sa facă parte dintr-un Guvern alături de Victor Ponta?)


Obiectivul Partidului Național Liberal  este să readucă România pe drumul cel bun, pe drumul normal, pe drumul european. Așa cum am anunțat și înainte de moțiunea de cenzură, suntem deschiși la orice posibil partener care împărtășește acest obiectiv al nostru pentru România, dar trebuie sa ajungem în situația respectivă. Până una alta obiectul nostru este să clintim 65-70 de parlamentari din actuala majoritate astfel încât să îi facem și pe ei  în sfârșit să înțeleagă că nu mai putem accepta să fim conduși de astfel de personaje. Este cel mai prost Guvern care a existat vreodată.  Chiar și la moțiunea de cenzură premierul s-a făcut de râs arătând nu numai că nu știe nici măcar să citească, că nu înțelege nimic din ceea ce citește. La fiecare întrevedere internațională la care a participat premierul acesta s-a soldat cu cate o gafă și a contribuit si mai mult la erodarea imaginii externe a României. Dar dacă parlamentarii PSD se simt reprezentanți bine de un astfel de personaj înseamnă ca probabil nu au aparatul necesar ca să discearnă cât de penibil este un astfel de prim-ministru.

(Mizați si pe voturile celor de la UDMR. Cum ați văzut criticile pe care vi le-a adus Kelemn Hunor?

Eu aștept altceva. Aștept să văd ce i-a promis Dragnea de a reușit sa îl convingă să își tină parlamentarii în afara jocului moțiunii de cenzură.


(În discuțiile de la Modrogan nu a părut deloc domnul Kelemen Hunor inclinat spre o colaborare?)

Discuția s-a terminat exact cum v-am spus, cu informarea pe care care mi-a făcut-o, că o sa ia o decizie miercuri înainte de moțiune. Nu pot sa va dezvălui conținutul discuțiilor, dar pot să vă spun că la orice întrebare a căutat sa găsească un răspuns domnul Kelemen Hunor, eu i-am dat răspunsul acestor întrebări.

Domnul Kelemn Hunor ar trebui  mai bine să se ducă să vorbească cu cetățenii români de etnie maghiară care sunt nemulțumiți în proporție de 80% de actualul Guvern și care nu înțeleg de ce UDMR care teoretic ar trebui să îi reprezinte în Parlamentul României se  încăpățânează să îi țină la putere acest Guvern care face un rău imens și cetățenilor români de etnie maghiară din România.

(Dacă DMR ieri nu ar fi decis să absenteze la vot și ar fi votat altfel ar fi fost deznodământul?)

Dacă UDMR vota moțiunea de cenzură, moțiunea de cenzură ar fi trecut. Știți foarte bine că există un grup de nemulțumiți în PSD. De altfel am și discutat cu foarte mulți parlamentari PSD în perioada aceasta, care își dau seama că Guvernul asta îi face de ras, dar probabil o data cu anunțul UDMR-ului nu au mai avut curajul.

(În același timp plecat foarte mulți parlamentari în zona ALDE)

Pe domnul Zamfir l-am dat afară. Domnul Nicoară nu mai era membru PNL ca urmare a condamnării definitive. Nu am absolut niciun fel de motive de îngrijorare. Dacă cineva înaintea unei moțiuni de cenzură care este inițiată de Partidul Național Liberal, preferă să treacă în barca puterii înseamnă că nu are ce să caute în Partidul Național Liberal și nu face altceva decât să ajute Partidul Național Liberal că a scăpat de oameni care de fapt aveau cu totul alte poziționări politice decât poziția oficială a Partidului Național Liberal.

miercuri, 27 iunie 2018

MOLDOVA - PUNCTUL CULMINANT AL PUTERII ATINSE DE UN PRINCIPAT ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU


Gheorghe I Brătianu: „Campania împotriva lui Uzun Hasan (1473) dezvăluise sultanului Mohamed al II-lea, existenţa coaliţiei pontice şi importanţa unui factor pe care încă nu-l apreciase la justa sa valoare: Moldova.
 Acest voievodat, sub conducerea energică a lui Ştefan cel Mare, devenise „o adevărată ameninţare pentru Imperiul otoman”. Domnul începuse prin a consolida
apărarea hotarelor sale: cucerirea Chiliei şi înfrîngerea provocată regelui Ungariei în campania din 1467 îi întăriseră poziţia. Doi ani după aceea, el respingea cu succes o incursiune a tătarilor din Crimeea.” 

Domnia lui Ștefan cel Mare, reprezintă apogeul puterii atinse de un principat românesc în Evul Mediu. Indiscutabil, acest fapt este consecinţa mai multor factori, geografici, politici dar mai ales economici.
Din acest punct de vedere, principatul Moldovei a beneficiat de la crearea sa şi până în timpul domniei lui Ştefan de o creştere economică continuă, îndeosebi datorită comerţului şi bunei organizări administrative, ajungând la un moment dat să deţină o poziţie privilegiată în comerţul Evului Mediu.
Surse:
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/B/BratianuGheorghe-Marea_Neagra.pdf
https://rnhs.info/puterea-navala-a-moldovei-in-timpul-lui-stefan-cel-mare-panzarul-moldovenesc/

TROMPETELE ROȘII

„Prezenţa parlamentarilor PNL a constituit un semn de respect faţă de cei care au manifestat de-a lungul timpului în Piaţa Victoriei.”

Trusturile media obediente PSD-ului și propaganda roșie au denaturat într-un mod deșănțat și pur kaghebist, prezența Partidului Național Liberal în Piața Victoriei, înventând nici mai mult, nici mai puțin un miting organizat de PNL. La corul ”bocitoarelor” pesediste s-au alăturat și alții care își zic independenți, printre ei și Ioana Ene Dogioiu, care a rămas fidelă apucăturilor mentorului ei Traian Băsescu.
Ludovic Orban: „Daţi-mi voie să dejoc manipularea făcută pe unele televiziuni care au prezentat ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei ca pe un miting al Partidului Naţional Liberal. Vreau să informez telespectatorii care ne urmăresc că nu am organizat niciun miting, am decis ca deputaţii şi senatorii PNL, alături de membrii conducerii partidului, care nu sunt parlamentari, alături de consilierii generali, locali din Bucureşti şi de preşedinţii de sectoare, am decis să fim în Piaţa Victoriei fără să facem niciun fel de organizare a vreunui eveniment, pentru a ne manifesta solidaritatea.”
(...)
„Am rezistat în ploaie şi am transmis un mesaj foarte simplu, că respectăm toţi oamenii care după Ordonanţa 13 au ieşit în stradă şi şi-au manifestat paşnic, civilizat, inteligent opoziţia faţă de ceea ce face regimul Dragnea în România. Ne-am manifestat gratitudinea faţă de ei şi am transmis un mesaj, că vom continua lupta până la capăt pentru România şi că pot să conteze pe noi. Cei mai mulţi dintre ei au manifestat fără să aibă un interes personal, făcând sacrificii, stând în frig, în ploaie, în vânt, numai ca să susţină nişte idei, nişte valori şi nişte principii şi cred că merita să ne scoatem pălăria în faţa acestor oameni oneşti care vor binele României şi care, sperăm noi, vor reuşi să dea alături de noi un curs normal şi firesc României.”


luni, 25 iunie 2018

TRANSCRIEREA DECLARAȚIILOR PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL, 25 IUNIE 2018

Următoarele zile vor fi decisive pentru România. Miercuri, se va vedea cine pune România pe primul loc și cine preferă să rămână complicele lui Dragnea și susținătorul unui regim toxic pentru România.

Partidul Național Liberal a luat câteva decizii legate de moțiunea de cenzură și legate de modul de susținere a moțiunii de cenzură. Obiectivul fundamental al Partidului Național Liberal este căderea guvernului Dăncilă. Pentru demantelarea unui regim autocratic, care face un rău imens României și care riscă să scoată România de pe harta țărilor democrate, civilizate, să scoată România de pe harta euroatlantică.

Partidul Național Liberal este deschis, după căderea guvernului, la negocieri cu toate forțele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluții benefice pentru România, care să reașeze România pe drumul firesc euroatlantic, pe un drum democratic, pe un drum care să respecte valorile și principiile fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene, pe un  drum care să permită fiecărui cetățean român să aibă șansă la o viață mai bună. Până atunci toată energia noastră este concentrată pe obiectivul de a determina cât mai mulți parlamentari, din zona majorității guvernamentale, să treacă acest examen de conștiință la care vor fi supuși și să voteze moțiunea de cenzură. După părerea mea, parlamentarii din majoritate vor avea, miercuri, fie ocazia de a fi pe lista rușinii naționale, în condițiile în care nu votează moțiunea de cenzură  și vor rămâne complicii regimului Dragnea, fie vor avea șansă să intre la panoul de onoare în memoria cetățenilor făcând un bine României și punând punct acestui rău absolut pentru România, care este astăzi regimul Dragnea.

De asemenea, am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanților Partidului Național Liberal, să fie prezenți la toate manifestațiile de susținere a moțiunii de cenzură atât în București, miercuri, în ziua moțiunii, cât și în toate celelalte orașe în care se vor organiza mitinguri și le-am solicitat să fie prezenți  pentru a fi alături de cetățenii români care vor ca România să revină pe drumul drept.

Am  luat decizia să votăm la vedere pentru a arăta clar, că Partidul Național Liberal este serios și că susține demersurile cu deplină integritate și transparență.  

De asemenea, din discuțiile cu liderii de grup, vreau să anunț încă de pe acum că,  în conformitate cu trecerea în revistă de către liderii de grup a parlamentarilor, nu va absenta niciun parlamentar de la moțiunea de cenzură.

Anunțăm că în continuare se poartă pana la momentul votului negocieri atât la nivel individual, cât și la nivelul unor grupuri parlamentare care ar putea veni alături de noi în susținerea moțiunii de cenzură.

De asemenea, am hotărât să demarăm strângerea de semnături pentru moment în Camera Deputaților, pentru demiterea lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

De asemenea, am luat decizia ca deputații Partidului Național Liberal să susțină moțiunea inițiată de colegii noștri din opoziție împotriva ministrului Transporturilor, care se va dezbate astăzi.

Am luat hotărârea ca cei mai importanți membri ai Partidului Național Liberal să fie și ei prezenți alături de cetățeni în manifestațiile de stradă.

(Dv. nu veniți ca invitat aici, veți fi în piață, alături de protestatari? )

Eu probabil voi fi și în piață și la negocieri. Dacă vor mai fi negocieri importante care să poată să aducă voturi, vă dați seama că obiectivul este de a maximiza numărul de voturi în favoarea moțiunii de cenzură.

(Liderul UDMR, Kelemen Hunor, astăzi, într-un scurt interviu dat celor de la Mediafax, susținea ca a avut o discuție cu dv. pe 20 mai și e nemulțumit de ce ați pus pe masă, că nu ați venit cu un calendar, cu o ofertă de guvernare)

Aș prefera să nu comentez discuțiile pe care le-am avut cu liderul UDMR. Prima discuție, atât am de spus, a fost o discuție de informare și de luare la cunoștință a condițiilor pe care le au colegii noștri din UDMR, care sunt parteneri  alături de noi în Partidul Popular European, privitor la susținerea moțiunii de cenzură.

(Dl. Kelemen a spus clar că nu i-ați răspuns la niciuna din întrebările pe care vi le-a pus)

Încă nu am ajuns la votul moțiunii de cenzură și vom mai avea discuții.

Și pentru UDMR este o decizie foarte importantă și pentru parlamentarii UDMR este o decizie importantă și ei trebuie să țină cont de ceea ce spune electoratul care i-a sprijinit în Parlament, care electorat este într-o proporție covârșitoare profund nemulțumit de modul în care guvernează Dragnea Români, prin intermediul guvernului marionetă. De asemenea, cred că trebuie și ei să alegă foarte clar, pun România pe primul loc sau preferă să susțină un guvern marionetă al unui lider care este în mod evident toxic pentru România. Orice negociere se poartă în cursul negocierilor.

Discuția politică pe care am avut-o este o discuție care arată de fapt și poziția anterioară pe care am exprimat-o, și anume că,  Partidul Național Liberal va participa la negocierile de după moțiune și, în mod evident, în funcție de ce rezultate concrete or să existe în aceste negocieri, va sprijini sau nu va sprijini o formulă mai bună de guvernare. Va sprijini cu siguranță orice formulă mai bună de guvernare. De asemenea, nu s-a schimbat nimic. Ceea ce v-am anunțat oricând, că Partidul National Liberal, dacă are capacitatea de a obține o majoritate parlamentară, este pregătit să  își asume răspunderea guvernării.

Partidul Național Liberal deține 20% din Parlamentul României. Partidul Național Liberal după reușita moțiunii de cenzură, pentru că acesta este obiectivul nostru esențial ca moțiunea de cenzură să treacă, este deschis la negocieri și în mod evident va susține acea variantă care este cea bună pentru țară.

(Este supusă negocierii și funcția premier, asta vreți să spuneți?)

Evident că Partidul Național Liberal, prin decizia Consiliului National, are o decizie foarte clară legată de nominalizarea persoanei pentru funcția de prim-ministru , că Partidul Național Liberal dacă are capacitatea de a forma o majoritate guvernamentală va încerca acest lucru, dar asta nu înseamnă că ne cramponăm de o anumită condiție, iar nu mi se pare totuși drept și firesc ca anumiți oameni să își formuleze anumite opțiuni. Eu îmi aduc aminte că în urmă cu 6 luni, unii dintre cei care astăzi zic că eu m-as crampona de vreo poziție, adică ne critică pentru faptul că Partidul Național Liberal are un candidat la prim-ministru și că își asumă răspunderea guvernării, iar acum 6 luni de zile ne criticau că nu am avut un candidat de prim-ministru și că nu ne-am asumat răspunderea guvernării.

De asemenea, cred că pentru orice parlamentar astăzi, contează mai puțin negocieri ulterioare moțiunii de cenzură, contează dacă sunt cu Dragnea sau sunt cu România. Dacă sunt cu România votează moțiunea de cenzură, dacă sunt în frontul salvării de pușcărie al lui Dragnea înseamnă că nu votează moțiunea de cenzură.

(Cu Victor Ponta ați mai discutat?)

Sunt convins că Victor Ponta va anunța exact care va fi poziția parlamentarilor care sunt alături de el.


(Despre achitările în primă instanță, domnule Orban. Deja a patra achitare din primă instanță dinspre PNL. Domnul Blaga, dv. , acum Dan Motreanu și George  Scutaru. Cum vedeți?)

Dan Motreanu și George Scutaru, Vasile Blaga și eu, în momentul în care a început urmărirea penală împotriva noastră, ne-am retras din funcțiile de conducere pe care le aveam și nu am mai candidat pentru alte funcții publice. Gândiți-vă ca nici eu, nici Dan Motreanu, nici Vasile Blaga, iar George Scurtaru și-a dat demisia dintr-o poziție extrem de importantă, în aparatul președinției, de consilier prezidențial pe probleme de apărare. Vreau ca oamenii să rețină acest lucru și să înțeleagă că Partidul Național Liberal este un partid moral, un partid care respectă integritatea în funcția publică și care a acționat consecvent în această direcție. Sigur că mă bucur pentru colegii mei, că instanța a decis că sunt nevinovați, de altfel am avut această convingere în privința colegilor mei. Sigur, asta este decizia fiecărui om care a fost prejudiciat cum acționează  în continuare.

(Este o fisură în justiție? Iată, 4 achitări numai dinspre PNL)

Ceea ce am spus întotdeauna spun și acum. Procurorii trebuie să instrumenteze dosare în mod profesionist pe baza legii, având la bază probe, indicii serioase, și care să stea în picioare și  cu care să aibă capacitatea să convingă instanțele. Decizia privind nevinovăția sau vinovăția unei persoane împotriva căreia s-a deschis o anchetă penală este luată de instanța de judecată.

(Cine răspunde pentru aceste prejudicii de imagine?)

Există organisme care sunt prevăzute în Constituția României. Există proceduri, există prevederi legale care spun cum poate să răspundă un procuror pentru faptul că instrumentează un dosar care nu stă în picioare și care se soldează cu achitare. Nu cred că este rolul liderilor politici să stea toată ziua să dea declarații pe tema justiției așa cum se întâmplă de ani buni în România. Cred că soluția nu este în niciun caz o modificare legislativă care până la urmă să ducă la încălecarea puterii judecătorești și a sistemului de justiție de către politicieni.

(Anul acestor achitări, este posibil ca dv. și ceilalți colegi de partid să candideze la alegerile europarlamentare de anul viitor?)

Cu siguranță.

(Inclusiv domnul Blaga?)

Vom stabili criteriile, procedura, calendarul, la prima reuniune a Consiliului Național. De asemenea, ne-am fixat ca obiectiv ca până la sfârșitul lunii octombrie să finaliză lista pentru europarlamentare, ca să începem o campanie în care candidații noștri să fie promovați, să intre în contact direct cu cetățenii, pentru că vrem o campanie directă adresată către cetățeni, care să presupună cât mai multe contacte între candidații noștri, membrii partidului și cetățenii români. Orice fel de candidatură care va corespunde criteriilor pe care le vom stabili, care sunt niște criterii exigente, pentru că totuși reprezentarea Partidului Național Liberal la nivelul Parlamentului European, trebuie să fie o reprezentare care să permită influențarea deciziilor la nivel european de către  reprezentanții noștri în Parlamentul European. Din păcate, vocea Partidului Național Liberal este dintre formațiunile politice aproape singura voce care se mai aude la Bruxelles și care mai are capacitatea să susțină interesele României și mai ales să influențeze deciziile pe care le au instituțiile europene în favoarea României, evident alături de președintele României, care beneficiază de o cunoaștere cvasi unanimă  și care are o imagine excelentă la nivelul Uniunii Europene și în general în plan internațional.  

(Varianta cu dumneavoastră cap de listă, știu că este discutată în partid, ar putea fi una viabilă?)

Haideți să nu discutăm, nici nu am stabilit încă procedurile. Sunt colegi care mi-au solicitat, din cauza faptului că sunt liderul care beneficiez de cea mai mare încredere și cea mai mare intenție de vot, mi-au solicitat să candidez. Încă nu am luat o decizie, știți foarte bine că sunt desemnat de Consiliul Național al partidului să fiu candidatul partidului la funcția de prim ministru. Este o decizie grea pe care încă nu am luat-o dar, când vom lua această decizie vom anunța lista.

(Pentru că vorbeați despre acele negocieri, îi solicitați acum o întâlnire președintelui UDMR, domnul Kelemen Hunor?)

Să știți că nu o să vă dezvălui tot calendarul de negocieri pe care le am. Ce trebuie să știți este că am întâlniri, din momentul de față până la momentul votului moțiunii de cenzură, am întâlniri stabilite, evident, în special cu parlamentari aparținând majorității guvernamentale.

(Domnule președinte, apropo de acele semnături pe care vreți să le strângeți pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de la Camera Deputaților, se poate face de către o treime din parlamentari dar în anumite condiții, dacă îl acuzați  de anumite încălcări. Asta veți face?)

Cu siguranță, vom întemeia foarte serios acest demers de strângere de semnături și vom cere semnături de la toți deputații pentru că nu cred că le convine parlamentarilor să fie conduși de un individ care distruge imaginea camerei Deputaților, care este condamnat și care, practic, anulează aproape orice posibilitate pentru România de a folosi diplomația parlamentară în interesul României.

(Cele două cazuri în care se poate face această revocare sunt dacă încalcă prevederile Constituției sau încalcă grav și în mod repetat prevederile regulamentului.)

Nu vă pot detalia. Am mandatat liderul de grup, Raluca Turcan, să pună în practică această decizie a Biroului Executiv.

( Ați spus că aveți semnale clare că toți parlamentarii liberali vor fi prezenți în sală în ziua dezbaterii  și votării moțiunii de cenzură. Aveți semnale similare și din partea USR și PMP?)

Am convingerea că partenerii noștri cu care am inițiat moțiunea vor face exact ce vom face și noi, și anume, se vor asigura  că parlamentarii vor fi prezenți astfel încât să nu existe nici o absență din partea inițiatorilor.

De asemenea, continui să am încredere că sunt mulți parlamentari care înțeleg foarte bine despre ce este vorba, care înțeleg foarte bine că este extrem de nociv pentru România să se perpetueze acest sistem autocratic de putere care seamănă mai mult cu feudalismul decât cu democrația, care realmente duce România spre prăpastie. Problema este să aibă curajul să-și asume public o astfel de decizie.

( Ne puteți spune, dumneavoastră credeți că va trece această moțiune de cenzură?)
Voi face tot ce depinde de mine, alături de colegii mei ca să obținem majoritate pentru căderea guvernului.

(Mulțumim)

Și eu vă mulțumesc!

vineri, 22 iunie 2018

DECLARAȚII DE PRESĂ SUSȚINUTE DE PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN - 22 IUNIE 2018

Jurnalist: Cei din PSD au astăzi un CEX și vom vedea dacă îl reconfirmă pe Liviu Dragnea ca președinte.
Continuăm negocierile cu fiecare parlamentar în parte. Aș transmite, în schimb, un mesaj celor care se întâlnesc astăzi. Trebuie să aleagă între Liviu Dragnea și România. Trebuie să aleagă între a fi fidel României sau a rămâne slugile lui Liviu Dragnea. Treabuie să aleagă în a face zid în jurul unui om condamnat odată și care a mai fost condamnat odată sau a servi interesul cetățeanului român care i-a trimis în Parlament.
Poate CEX-ul PSD se va manifesta astăzi ca o sectă de sinucigași, ca o camoră care fac omerta și zid în jurul șefului lor, în schimb, toți ceilalți parlamentari, atât ai PSD cât și ai majorității parlamentare UDMR și ALDE, trebuie să înțeleagă că aruncă România în haos, că distrug imaginea României în plan internațional și că dau țara pe mâna unui individ care nu are altceva în cap decât să-și salveze pielea.
Astăzi, PSD trebuie să decidă dacă sunt un partid democratic sau devin un front de salvare al lui Dragnea de pușcărie. Astăzi, PSD-ul trebuie să ia decizia dacă sunt cetățeni ai României sau dacă sunt iobagi pe moșia lui Dragnea.
Jurnalist: Vă ajută această sentință, domnule președinte, în negocierile cu moțiunea? Vă este mult mai favorabilă sentința după ce a fost condamnat?
Cred că astăzi, în primul rând cei care au format coaliția majoritară trebuie să înțeleagă că Dragnea îi duce la fund și că asocierea cu Dragnea nu va face altceva decât să distrugă imaginea publică a partidelor componente și mai ales imaginea PSD-ului. Eu nu pot să-mi imaginez că PSD astăzi poate să se comporte ca și cum CEX-ul PSD ar fi format din Nuțu Cămătaru, Jenică Boenică, Bercea Mondial sau alți interlopi cunoscuți. Ei trebuie să se manifeste ca niște oameni care respectă legea, care acționează în interesul public și care știu că trebuie să aleagă România și în nici un caz nu trebuie să-l aleagă pe Dragnea.
Dacă vor face zid pentru a-l apăra pe Dragnea înseamnă că și-au pierdut orice urmă de responsabilitate față de țata aceasta și repet, riscă să arunce țara în haos. La ora actuală nemulțumirea populară este uriașă și oamenii au înțeles că somnul națiunii naște monștrii și că România poate fi salvată și prin intervenția fiecărui cetățean.
Jurnalist: Cei din PSD spun că Liviu Dragnea ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție, chiar și cu această condamnare în primă instanță. Dumneavoastră ce credeți?
Liviu Dragnea, în mai 2015 , când a fost condamnat similar în prima insatanță în dosarul Referendumului, și-a dat demisia din funcția de vicepremier, de ministru al Dezvoltării și Administrației și din funcția de președinte executiv al PSD. Ce să se fi întâmplat între timp? De ce Dragnea din 2018 nu face același lucru pe care l-a considerat normal să-l facă în 2015?
Dacă, în loc să înțeleagă că România trebuie readusă pe drumul cel drept, dacă majoritatea PSD, așa cum circulă informații pe surse, nu vor face altceva decât să submineze infracțiunile de abuz în funcție fie prin ordonanțe, fie prin modificarea legii, dacă nu se vor trezi și nu vor înțelege că PSD nu înseamnă Dragnea și că această coaliție majoritară nu înseamnă Liviu Dragnea, înseamnă că își asumă o răspundere uriașă pentru ceea ce se va întâmpla în România în următoarele săptămâni.
Jurnalist: De aseară și până astăzi ați avut discuții cu parlamentari din majoritatea parlamentară care să-și fi schimbat atitudinea față de moțiunea de cenzură?
De zece zile, atât eu cât și colegii mei, suntem angajați în discuții cu parlamentari, în special cu parlamentari care compun majoritatea guvernamentală.
Jurnalisti: Noi vă întrebăm dacă de aseară până astăzi s-a schimbat ceva?
Negocierile continuă și dacă nici măcar această decizie, și aici nu este vorba de o decizie în care Dragnea se poate victimiza politic, Dragnea a fost condamnat pentru că a folosit banii publici ai Consiliului Județean pentru a plăti angajați la partid, în loc să folosească acești bani publici pentru a apăra interesele persoanelor aflate în nevoie din județul Teleorman, pentru că persoanele care au lucrat la partid, au fost angajate fictiv la Direcția de Asistență Socială din subordinea consiliului Județean Teleorman. Asta reflectă în mare măsură lipsa totală de respect față de cetățeni, mai ales față de cetățenii aflați în nevoie, a lui Liviu Dragnea și lipsa totală de respect față de folosirea banului public.
Jurnalist: Domnule președinte, aveți un răspuns de la UDMR în privința moțiunii de cenzură?
Încă nu, dar sunt convins că UDMR-ul va discuta acest lucru în forurile statutare și se va hotărâ dacă vine de partea firească, de partea normală sau dacă continuă să sprijine un om condamnat, un om care nu face altceva decât să arunce în aer imaginea României.
Jurnalist: Ați avut discuții cu domnul Kelemen Hunor?
Am avut discuții cu toți parlamentarii care consider că pot fi convinși să vină de partea României și nu de partea lui Dragnea.
Jurnalisti: De ce nu ne spuneți dacă ați avut discuții cu președintele UDMR?
Sigur că am avut discuții și cu domnul Kelemen Hunor, v-am dat răspunsul implicit. Dacă aveam ceva de comunicat în urma discuției v-aș fi comunicat.
Jurnalist: Cei din partidul lui Victor Ponta spuneau că nu votează moțiunea, că veniți dumneavoastră premier. V-ați gândit să nu fiți dumneavoastră premier?
V-am dat un răspuns la această întrebare. Evident că obiectivul fundamental pe care îl avem este acela de a pune punct acestei guvernări dezastruoase pentru România și mai ales sistemului de putere personală care a fost instrumentat de Liviu Dragnea.
Ce se va întâmpla după depinde de modul în care se vor derula negocierile, atât cele neoficiale cât și negocierile oficiale care vor fi purtate la nivelul președinției între partidele parlamentare.
Sigur că Partidul Național Liberal este pregătit pentru preluarea guvernării. Eu nu cred că poziționarea unor parlamentari trebuie să se facă în funcție de ceea ce cred ei că va urma după. Ceea ce va urma după va depinde de capacitatea diferitelor forțe politice care sunt angrenate in negocieri de a genera o majoritate parlamentară.
Jurnalisti: Vă mulțumim!
Cu mare plăcere! La revedere!

duminică, 17 iunie 2018

DANIEL ZAMFIR ȘI-A GĂSIT ”BUSOLA” !

După mult chin și câteva busole defecte senatorul Daniel Zamfir și-a găsit în sfârșit drumul. A ajuns acolo unde îi este locul, în haznaua politicii românești, la PSD-ALDE. În sfârșit cel care se autointitula ”abuzatul”, a ajuns în clica celor mai oropsiți și abuzați politicieni de la noi, cei de la putere. Aceștia, politicienii puterii, sunt supuși unor chinuri inimaginabile de PNL și președintele Iohannis. Nu sunt lăsați să fure și să distrugă în totalitate ce a mai rămas în această țară.
În motivarea acțiunii Daniel Zamfir a spus că:
”PNL a fost băgat în tranșee de Ludovic Orban”
Aici sunt nevoit să recunosc că are dreptate, este adevărat, Ludovic Orban ne-a băgat în tranșee în luptă cu PSD-ul.
O altă motivare -hilară cei drept- a fost că:
”PNL nu mai apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului(ale politicienilor certați cu legea în cazul nostru) și s-a transformat în apărătorul abuzurilor(tot împotriva lor evident)
Oameni buni organismul Partidului Național Liberal este pe zi ce trece mai puternic. Dovada ? A mai eliminat o infecție superpurulentă !

ȘCOALA POLITICĂ A TSD PE RITMURI DE MANELE


 

Școala politică de vară a Tineretului Social Democrat de la Neptun, s-a ținut cu același tip pestriț de cursanți ca și participanții la ”marele” miting pesedist de săptămâna trecută. După ce au sorbit cuvintele mai,mai să se înnece, rostite de ”marele cârmaci” Daddy Dragnea, s-au îngrămădit  mai, mai să-și rupă picioarele, la poze și selfieuri cu, coana Veorica, în final și-au rupt pingelele în ritmuri de manele.
După asemenea eveniment cu, cuvântări bombastice și petreceri de prost gust, se pune întrebarea:
Cu ăștia și alții asemenea lor vrea PSD-ul să evolueze ?

vineri, 15 iunie 2018

Țafandache Șova de la Transporturi


















Invidioși pe succesul cu care se face de râs la fiecare ședință și ieșire publică Coana Veorica, șefa lor, ministrașii se înghesuie să-și dea cu stângu'n dreptu.
Deunezi, ministrașul de la transporturi, Lucian Șova a reușit cu succes să ne convingă că face parte din GUVERNUL STUPIZILOR.
Replica dată de ministraș unui coleg deputat din Comisia de Transporturi care afirmase că avem nevoie de autostrăzi și că riscăm să plece marile companii este demnă de o antologie a prostiei.

”Este o rețea de autostrăzi minunată în occident. De ce au venit multinaționalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mai mici.”

Gaby prompterista



Ce frumoase sunt shooting-urile astea foto, cu zâne și feți frumoși de la PSD. Foarte frumoase și edificatoare. Dezvăluie laturi neștiute ale acestor pygmalioni ai zilelor noastre.
P.S:
Constatăm că doamna Gaby prompterista este capabila să citească o carte și pe dos.

SCRISOARE DESCHISĂ A PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ADRESATĂ PREȘEDINTELUI CSM, LIA SAVONEA: DACĂ SUNTEȚI INTERESATĂ DE ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, ATUNCI SUNTEȚI OBLIGATĂ SĂ SESIZAȚI CCR ÎN CAZUL TĂRICEANU

În atenția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Stimate președinte al CSM, Lia Savonea, Mă adresez dumneavoastră, în caz...